De reținut:

• Trebuie se naște dintr-o presiune interioară care apare datorită unei tensiuni.
• Tensiunea interioară este generată din modul în care ne poziționăm față de ceea ce avem de făcut, fie că este vorba de un set de obiective, de credințe sau de dorința de a avea dreptate.
• Tensiunea interioară are un scop clar, acela de a ne determina să punem în aplicare acțiunile necesare care se manifestă prin „trebuie făcut”!
• Punem în aplicare tot ceea ce pune presiune pe noi prin intermediul tensiunii.
• În mod natural noi nu reușim să rezistăm la presiunea din exterior, adică din partea altor persoane, ne retragem sau căutăm să reducem presiunea asupra noastră.
• Dacă această presiune vine din interior suntem nevoiți să dăm curs acțiunii care se impune.
• Reacția noastră instinctuală pune presiune pe noi și ne determină în mod natural să facem anumite acțiuni.
• Pentru a învăța cum să schimbăm această reacție la presiunea interioară, este nevoie să înțelegem când se poate aceasta manifesta și când nu.
• Pentru ca tensiunea interioară să pună presiune pe noi se folosește de senzațiile din corp.
• Iar senzațiile pe care le simțim sunt emoțiile care ne năpădesc și ne copleșesc adesea determinându-ne să facem mai mereu aceleași acțiuni, ceea ce presupune că refacem mai mereu aceeași buclă comportamentală.
• Tensiunea interioară poate să pună presiune pe noi doar când este la un nivel ridicat, iar asta presupune să avem un corp încordat și multe gânduri prinse de amenințarea care pare că ne cuprinde.

Exemplu: Nu îm ating obiectivul

Reacția mea instinctuală mă determină într-o astfel situație tensionată dacă nu învăț cum să anulez tensiunea.

Exemplu din trafic:

O mașină se oprește pe mijlocul drumului cu toate că are loc să se oprească într-o parte a drumului pentru a-mi permite să trec.

Foarte probabil ca eu să nu văd la fel de bine ca șoferul din mașina din fața mea, iar din punctul în care mă aflu pare că are unde să se tragă.

Interpretarea dată situației mă determină să mă simt nedreptățit pentru că șoferul din fața mea îmi blochează obiectivul de a ajunge acasă la familie și să mai prind cel puțin 2 ore cu ei înainte de ora de culcare.

Asta datorită faptului că eu cred faptul că are unde să se retragă cu mașina.

Cu toate că eu nu văd bine spațiul unde ar putea să se retragă.

Interpretarea mea a așezat informația și nu are cum să fie altfel, așa că tensiunea crește și apare presiunea de a face ceva pentru a-mi atinge obiectivul.

Așa că îi dau „flash-uri”, îl claxonez penru a se da din fața mea.

Celălalt șofer prelungește timpul de staționare știind că eu mă irit și enervez obținând o recompensă din modul în care eu reacționez.

În cele din urmă pleacă, eu trec prin locul respectiv și observ că nu avea unde să se retragă pentru că era blocat locul respectiv.

Dar am reacționat pe baza modului în care am interpretat eu situația.

Exercițiu: Ce este normalitatea

Cum am defini normalitatea și de ce am face asta?

Pentru simplul fapt că „în normalitatea” noastră se ascunde și motivul pentru care nu avem comportamentul dorit.

Dacă am avea acest comportament dorit, nu ar mai trebui să verificăm sau să testăm normalitatea.

Normalitatea se ascunde la vedere și este foarte greu de observat..

Dacă nu ne oprim din ceea ce facem pentru a observa normalitatea, nu am putea să constatăm ce ascunde aceasta.

Obișnuința noastră ne construiește normalitatea, iar obișnuința este construită din totalitatea obiceiurilor noastre.

Obiceiurile noastre le poziționăm în două laturi: bune sau rele.

Iar dacă am lua la chestionat toate obiceiurile noastre, vom constata că acestea nu vor să fie luate la întrebări.

Dar exact asta vom face astăzi, vom chestiona normalitatea.

Se dă următorul tabel:

Ce avem de făcut:

1. Completează spațiile goale din tabelul de mai sus după exemplele date.
2. Mai găsește și tu două obiceiuri personale pe care să le incluzi în tabelul de mai sus. De asemenea, trece înn tabel acțiunea pe care o întreprinzi și modul în care ai chestiona normaliitatea.

Provocarea 7: Chestionarea normalității

Activitate: Ieșim dn normalitate

Opusul normalități este anormalitatea sau ciudățenia percepută ca fiind ceva de „nefăcut”.

Dar ambele concepte se manifestă în dualitate.

Ce vom face în continuare este să ieșim din aceste concepte într-un mod rațional.

Ce avem de făcut:

Pasul 1:

Fă o listă cu cinci obiceiuri pe care la faci zilnic.

Pasul 2:

Ce ar presupune ca fiecare din cele cinci obiceiuri să fie făcute altfel, de așa natură încât să nu mai corespundă cu normalitatea, să devină obiceiuri ciudate.

Scrie obiceiurile și „opusul obiceiurilor” în tabelul de mai jos după exemplul dat

Pasul 3:

Descrie normalitatea în cel puțin 200 de cuvinte.

Pasul 4:

Adresează-ți următoarea întrebare:

Oare ceea ce mi se pare normal mie, este chiar normal sau este doar un concept normalitatea