Ziua 1 – Antropologie
Scurtături: Exerciții | De reținut
1.1 De ce sunt femeile și bărbații sunt așa cum sunt – programarea antropologică.
- Suntem suma umanității, experiențelor noastre
- credem că memoria este strict în creierul nostru însă se regăsește în tot corpul nostru
- experiențele, trăirile, trăsăturile strămoșilor noștri se regăsesc în memoria corpului nostru
- faptul că înainte strămoșii noștri se strângeau în triburi o făceau pentru a comunica, pentru a împărtăși povești
- trăind în grupuri tot mai mari, a fost mai simplu să supraviețuim, să ne dezvoltăm să evoluăm, gradul de inteligență crescând
- principalul program al nostru este de supraviețuire și pentru asta am avut nevoie de minte pentru a ne ține în viață, pentru a ne transforma în rasa supremă în ceea ce privește evoluția
Rolul hipocampusului, dezvoltarea creierului
- transferă memoria de pe termen scurt în memorie pe termen lung, putând învăța și stoca informație semnificativ pe termen lung
- însă tot crescând această capacitate, ne este tot mai greu să stăm în prezent și o putem face aplicând exercițiul Observării fără să judecăm, etichetăm, criticăm, condiționăm, fără a aluneca din momentul prezent
- activează paternitatea în noi, în care Mama, principalul părinte, dezvoltă grija pentru copil
- datorită oxitocinei eliberată în corpul Mamei atunci când copilul plânge, aceasta ajunge să își simtă imediat copilul atunci când plânge
- conform studiilor, oxitocina eliberată în hipocampus se poate elibera și la bărbați, cum altfel bărbatul poate deveni părintele principal în concediu paternal
- memoria străbunilor: – gesturile reflexe se activează cu ușurință căci există ca și memorie a gestului în memoria corpului
Rolul/îndeletnicirile bărbaților și femeilor
- bărbații vânători, trebuiau să își urmărească obiectivul, păstrându-și focusul atunci când plecau la vânat chiar și pentru 3 zile
- femeile erau culegătoare și împreună lucrau la bunul mers al tribului
- astfel abilitățile de vânător și de culegătoare sunt depozitate în hipocampus
- abilitățile ce se regăsesc în hipocampus se activează ori de câte ori avem nevoie, cum ar fi: intuiția ce ne ajută să trecem dintr-o gândire rațională, într-o gândire intuitivă
- chiar dacă intuiția nu este la fel de dezvoltată la bărbați așa cum este la femei, ea se poate dezvolta atunci când îți dorești acest lucru
- între – 7 luni când se formează fătul în burta mamei până la + 4 luni când începe gândirea rațională să apară, copilul comunică strict cu mama prin gândirea intuitivă, gândire pe care femeile o au foarte dezvoltată
- intuiția reprezintă apanajul feminității
- însă în competiția cu masculinitatea, femeile devin prea raționale, gândirea intuitivă se diminuează și începi să uiți de natura ta, începi să te simți pierdută și așa se întâmplă și cu bărbații uitând de natura lor
Tendința distributivă a femeilor și cea pe direcție a bărbaților
- instinctul de supraviețuire și de perpetuare a speciei
- monogamia a apărut în momentul în care trebuia să ne susținem unii pe ceilalți
- femeile devenind dependente de hrana ce o aduceau bărbații iar bărbații erau dependenți de femei pentru a avea grijă de ceea ce ei adunau, strângeau, lucrând în echipă
Familia, instituția cea mai importantă
- se adaptează vremurilor și se susțin reciproc
- este volatilă
- a devenit obiectivul principal al vieții – împlinirea – plecând de la supraviețuire din cauza vremurilor trecute și ajung la împlinire datorită vremurilor actuale
- împlinirea presupune armonie în relație, armonie împreună prin simplitate, prezență, bucurie
- împlinirea vine cu o nevoie de iubire, ce presupune: validare comportamentală, afecțiune, atenție
- putem trăi împlinirea atât timp cât învățăm cum să ne iubim noi pe noi, dacă învățăm cum să lăsăm iubirea să fie în relație
- când înțelegem cum și în ce circumstanțe s-a format comportamentul, înțelegem cum funcționăm, cum am ajuns de la supraviețuire către dorința și naturalul de împlinire
Componenta activă din cadrul hărții comportamentului uman

Schimbarea se manifestă în propriul nostru comportament atunci când conștientizăm ceea ce se întâmplă în realitatea noastră.
Primul pas este conștientizarea, iar conștientizarea apare în urma procesului natural de observare a propriului comportament.
Astfel că este esențial să ne observăm comportamentul, adică ce presupune normalitatea, naturalețea cu care ne mișcăm în viața de zi de zi, pentru ca acest exercițiu să se manifeste. Pentru orice facem în acest program, va trebui să observăm ceea ce se întâmplă cu comportamentul nostru.
Așa că este necesar să ne formăm un obicei din acest exercițiu.
Un obicei care ulterior se va instala natural, pentru că toată practica din acest program se bazează pe procesul observării.
Exercițiul este simplu de pus în practică și nu necesită absolut nimic în afară de mutarea atenției pe propriul comportament și observarea a ceea ce se petrece cu noi, a cauzei pentru care facem ceea ce facem, adică observarea emoțiilor noastre și a felului de gânduri pe care le generăm.
Acest proces al observării se întâmplă în prezent și doar în prezent.
Aceasta presupune să nu interpretăm ceea ce observăm, adică să nu alunecăm în trecut interpretând ce am simțit și cum am gândit, ci să stăm în prezent, fără să dăm ocazia minții noastre să ne scoată din prezent.
Un alt detaliu important este să nu judecăm și să nu punem o etichetă pe ceea ce facem.
Adică să nu tragem nicio concluzie și să nu ne spunem în niciun fel.

Iată câteva exemple ale modului în care interpretăm, judecăm și etichetăm în dialogul nostru interior ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi:
„Dan: Nu mi-a ieșit, am greșit și sunt un prost!”
„Ioana: Am postat pe Facebook și cred că am făcut greșeli gramaticale. Oare ce o să spună cei care vor citi? Că sunt agramată, incapabilă, needucată… Ce tâmpită sunt!”
„Anca: Se uită la mine ca la mașini străine, oare văd că m-am îngrășat? Mă simt cam grăsană. Nu mă pot opri din mâncat. Sunt neputincioasă. Nu sunt bună de nimic!”
„Alin: Uită-te la ea, ce mândră e! Nu o să reușească prostuța fără mine.
Să le luăm pe rând și să le observăm exact așa cum se manifestă în dialogul interior al fiecărui personaj din exemplele de mai sus.
Interpretare:
„Dan: Nu mi-a ieșit.”
„Ioana: Am postat pe Facebook și cred că am făcut greșeli gramaticale.”
„Anca: Se uită la mine ca la mașini străine.”
„Alin: Uită-te la ea, ce mândră e!”
Judecata:
„Dan: Am greșit”
„Ioana: Oare ce o să spună cei ce vor citi?”
„Anca: Oare văd că m-am îngrășat? Nu mă pot opri din mâncat.”
„Alin: Nu o să reușească prostuța fără mine.”
Eticheta:
„Dan: Sunt un prost!”
„Ioana: Că sunt agramată, incapabilă, needucată… Ce tâmpită sunt!”
„Anca: Mă simt cam grăsană. Sunt neputincioasă. Nu sunt bună de nimic! ”
„Alin: prostuța”
–
Același lucru îl facem adesea și cu ceilalți și în mod special cu partenera/partenerul. Astfel că vom extinde acest exercițiu și asupra celorlalți și vom observa comportamentul nostru și în relația cu ceilalți.
Foarte important este să nu judecăm și să nu ne judecăm, să nu acuzăm și să nu ne acuzăm, să nu etichetăm și să nu ne etichetăm, să nu interpretăm diverse situații, ci dimpotrivă, să privim comportamentul nostru ca niște fini observatori.
Noi simțim și gândim în tipare, iar acestea se manifestă mai tot timpul în aceeași ordine. Pentru a identifica capcanele ce ne țin departe de o relație împlinită, avem nevoie de exercițiul observării.
