Ziua 1 – Cauza și apariția atașamentelor


PROVOCAREA ZILEI

EXERCIȚIU ZIUA 1: Ajută sau nu ajută?

Un exercițiu simplu și ușor de pus în practică.

Ce presupune mai exact:

Să observăm ce ajută și ce nu ajută, atunci când vine vorba de relație.

Practic, să interogăm toate acțiunile noastre, sub o formă sau alta, în așa fel încât să nu își facă loc în relație, pe nevăzute, niciun element distructiv.

Acest exercițiu putem să îl practicăm în viața de zi cu zi și în mod individual, pentru că efectul lui ne ajută în tot ceea ce facem în mod normal.

Toate acțiunile noastre au în spate o cauză, care, de fiecare dată, este condiționată de emoțiile noastre, pentru că acestea reprezintă motivația noastră.

Ce avem de făcut:

Pasul 1:

Atunci când stăm de vorbă cu partenerul / partenera, să nu ne grăbim în a oferi un răspuns sau a da o replică, ci să stăm în tăcere, punându-ne simpla întrebare: „ajută ceea ce vreau să spun?”

Dacă nu ajută, pur și simplu, trebuie să tăcem și să nu spunem nimic, dar în același timp, este important să nici nu pară că ne ignorăm partenerul / partenera.

Așa că anunță sau răspunde normal și pune în aplicare acest lucru doar atunci când vrei tu să spui ceva sau să întrebi ceva.

Vorbește doar dacă este constructiv, dacă nu este constructiv, nu vorbi.

Pasul 2:

Atunci când sesizezi că ceva este distructiv și nu te ajută, observă ce anume te determină să ai o astfel de perspectivă.

Un gând inoportun, nemulțumire, frustrare, ceva ce nu îți convine și nu știi cum să spui.

Observă pur și simplu ce anume îți dă o astfel de direcție.

Și insistă în a observa emoția care declanșează reacția distructivă.

Pasul 3:

Observă emoția declanșatoare și construiește o ancoră, ori de câte ori aceasta apare, în așa fel încât să îți dezvolți gestul reflex de a nu vorbi când simți că se instalează.

Pune emoția respectivă sub lupă și analizează ce se întâmplă cu ea în momentul în care o observi.

Spor la vânătoare de emoții inoportune!

DE REȚINUT

3.1 Extreme comportamentale

  • frica de a pierde, controlul, manipularea;
  • toate atașamentele sunt construite în modul în care noi funcționăm;
  • atașamentele devin o necesitate atunci când ne obișnuim cu ele;
  • în relație este necesar:
    • să dăm drumul controlului;
    • să învățăm să iubim cu adevărat.

3.1.1 Cauza atașamentelor

  • se datorează modului în care funcționăm – gândirea rațională – în care ne manifestăm în dualitate – bun sau rău;
  • intuiția, în schimb, nu se rezumă la dualitate, ci tinde spre echilibrul;
  • gândirea rațională, duală, a fost necesară pentru supraviețuire;
  • relațiile nu au nevoie de gândire rațională, ci de intuiție;
  • atașamentele se formează datorită nevoii de siguranță;
  • nevoia de siguranță naște neîncredere;
  • neîncrederea dezvoltă atașamente de siguranță;
  • zona de confort:
    • reprezintă un spațiu delimitat din minte, în care noi simțim că ne mișcăm în siguranță, și în care simțim că noul – expunerea, riscul,  nu există;
    • ori de câte ori ne aflăm în zona de confort, ne simțim în siguranță pentru că aici nu există nimic care să ne sperie;
  • cu cât repetăm un lucru, cu atât ni-l însușim, ajungând la desăvârșire;
  • obiceiurile de zi cu zi generează dependențe și nevoia de a primi o recompensă;
  • când avem o dependență, devenim atașați de recompensă;
  • programele comportamentale au la bază recompense;
  • recompensele sunt cele care susțin atașamentele;

3.1.2 Atașamentele în relație

  • sunt poziționate pe cele 5 + 1 nevoi de iubire;
  • noi credem că iubirea o luăm de la partener;
  • atunci când ne oferim nouă nevoia de iubire, ieșim din acest cerc vicios și de sub presiunea atașamentelor;
  • atașamentele se dezvoltă din frica de a pierde ceva;
  • există 4 feluri de atașamente:

1. Atașamentul securizant

  • cele 2 persoane aflate în relație au încredere, își oferă spațiu, se bucură de relație exact așa cum este ea;
  • sunt persoane deschise, empatice, conștiente de nevoile celorlați;
  • sunt acele relații mature emoțional;
  • creează o relație armonioasă.

2. Atașamentul anxios

  • cautăm să fim foarte apropiat(ă) de partener deoarece ne este frică de respingere, de pierdere;
  • nu ne luam niciun angajament în cadrul relației;
  • suntem exagerat de atenți la emoții;
  • avem convingerea că nu merităm iubire;
  • ne este frică că avem de pierdut ceva ce ține de iubire;
  • avem tendința de a merge spre partener(ă) și de a pune presiune pe ace(a)sta.

3. Atașamentul evitant

  • considerăm că intimitatea duce la pierderea independenței;
  • nu vrem să ne luam niciun angajament în cadrul relației;
  • ne ferim să ne exprimăm emoțiile, deoarece am avut un părinte care nu își exprima emoțiile, nu își îmbrățișa copilul;
  • distanțarea fizică duce la acest atașament evitant.

4. Atașamentul dezorganizat

  • cauzat de un părinte care a abuzat fizic și psihic copilul;
  • a existat un joc de apropiere – copilul mergea spre mamă pentru că voia să fie iubit, iar mama răspundea cu respingere și îndepărtare, abuzând copilul;
  • golul interior produce nevoia de iubire, care duce la fuga de realitate – iluzie;
  • ori de câte ori vrem să ne astupăm acest gol interior, e nevoie să consumăm plăceri;
  • ne îndreptăm către satisfacerea plăcerilor atunci când nu ne satisfacem nevoia de iubire;
  • atunci când proiectăm, dezvoltăm așteptări și ne atașăm și devenim oarecum agresivi; spre exemplu, în cazul respingerii actului sexual în relație;
  • agresivitatea vine din atașamentul de a pierde – poziției socială, din punct de vedere sexual, față de problemă, față de frică.