Ziua 4 – Iubirea de sine

PROVOCAREA ZILEI

EXERCIȚIU – Să înțelegem rana emoțională de respingere

Aceasta este o rană emoțională care se ascunde în tot felul de gesturi mici, care par nevinovate, dar care gesturi spun o poveste clară, sub forma unei atitudini lipsite de implicare.

Rana cauzată de respingere se manifestă, paradoxal, chiar prin respingere, în felul acesta încercând să nu dăm voie celeilalte persoane să respingă și ea, la rândul ei.

Dacă ne uităm la relații, observăm că a da totul presupune să nu ne lăsăm afectați de această rană cauzată de respingere.

Dar cine dă totul în relație și cât de greu ne este să dăm totul?

Ne e frică că dacă dăm prea mult, vom fi luați de proști, percepuți ca fiind slabi, inferiori.

Totul pleacă de la modul în care interpretăm noi acest joc, pentru că ori de câte ori vorbim despre percepție, vorbim în esență despre interpretarea a ceea ce se întâmplă în relație.

Interpretarea mea îmi determină reacția care se duce într-o direcție sau alta.

Însă am vorbit despre faptul că frica este lipsa iubirii, așa că ori de câte ori analizăm respingerea și prima reacție se datorează fricii, tot șirul de emoții de după, sunt lipsite de iubire, adică sunt emoții negative.

Așa ajungem să suferim când suntem respinși, să fim triști, să respingem și noi la rândul nostru și chiar să fim răutăcioși dacă partenera/partenerul evidențiază frica noastră de respingere.

Ne rănește ceea ce pare un joc al partenerei/partenerului și nu știm cum să ieșim din această capcană.

Partenera/partenerul observă această reacție sau simte frica noastră și plusează intuitiv, încercând să ne stimuleze această frică.

Iar de aici apar două direcții: prima este cea în care fugim mai tot timpul de respingere și ascundem ce simțim, intrând în acest joc al așteptărilor, al schemelor, al păcălelilor, al care pe care; cea de a doua direcție este dată de oportunitatea de a sta în frica de respingere și de a recunoaște cum și în ce fel se manifestă ea.

Acesta este începutul înțelegerii acestei frici de respingere.

Dar rare ori mergem în direcția recunoașterii acestei frici.

Și dacă totuși facem asta, constatăm că nu știm pe unde să o luăm și în cele din urmă, ajungem din nou la frică.

Ceea ce se naște din frică, poate fi combătut doar prin iubire!

Orice alt mod de a păcăli propria frică este doar o „schemă” a minții de a ne ascunde realitatea evidentă.

Iar de aici, începe iluzia, ceea ce înseamnă că ne mințim pe noi înșine.

Și când această minciună este evidentă, nu o mai putem ascunde și renunțăm la a ne face că nu există, ea refulează fie printr-o criză de personalitate, care va cere schimbări rapide și imediate, fie printr-o criză de viață, concentrată în jurul reproșului obsesiv la adresa propriei persoane sub forma:

„Cum am putut să nu văd?

Cum am putut să fiu atât de prost/proastă, să mă mint atât de mult?”

Tabloul acesta însă, cred că este clar, astfel că hai să mergem mai departe și să vedem ce este de fapt frica de respingere.

Aceasta este aceiași proiecție a minții care ne spune că ne vom simți respinși, adică mici, neputincioși, nedemni de iubire, incapabili, nesemnificativi șamd.

Iar toate acestea vin la pachet cu vinovăția și rușinea. Adică acele emoții de care fugim cât ne țin picioarele.

Așa că ceea ce urmează după respingere este ceea ce ne determină să ne speriem de această frică și nu frica de respingere în sine.

De aceea, uneori ne apropiem de ea și sperăm să nu ne mai simțim la fel ca înainte.

Dar și aceasta este o capcană, pentru că reușim să ne mințim și mai mult, în tot felul de forme.

Iar dacă situația socială ne permite, transformăm frica de respingere într-o laudă de tipul:

„Eu nu spun te rog niciodată!”

Mesajul din spate arată că suntem superiori tuturor și merităm, fără să fie nevoie să spunem „te rog”, ceva ce ni se cuvinte din superioritate.

Adică o aroganță crasă, care arată foarte clar că persoana respectivă se minte și nu conștientizează și că aroganța ei este efectul fricii.

„Eu nu spun ajută-mă niciodată!” Denotă același mesaj ascuns.

Un alt mod de a evita frica de respingere este prin a nu spune ceea ce vrem și a încerca să determinăm cealaltă persoană să facă ceea ce ne dorim noi, ascunzându-ne intențiile atât de bine, încât căutăm mereu să ne asigurăm că cealaltă persoană nu ne vede fricile.

Acest lucru se întâmplă pentru că folosim fricile celuilalt ca pe un instrument de manipulare, pentru a îl controla.

Iar acest instrument, vrem să fie doar al nostru și de aceea căutăm să ne asigurăm că fricile noastre nu sunt văzute, ca nu care cumva altcineva să poată profita de acest instrument așa cum o facem noi.

De ce se întâmplă asta? Pentru că vrem să ne asigurăm că vom controla lucrurile și relația, pentru că ne simțim superiori, pentru că avem instrumentele necesare pe care le-am învățat de ceva vreme, pentru că ne folosim de încrederea partenerei/partenerului, pentru că nu dăm totul, pentru că ne e frică că pierdem (ce?), pentru că ne este frică să fim respinși.

Să observăm ce se ascunde în spate! Extremele comportamentale din societate pe care le vedem la tot pasul sunt clare atâta timp cât înțelegem comportamentul uman. Iar bunul simț, integritatea, asumarea, maturitatea emoțională, iubirea sunt în direcția opusă.

Dar extremele din societate ne determină să ne întoarcem spre noi înșine și ne aflăm aici pentru că am înțeles extrema comportamentală spre care ne îndreptăm și noi, ca toată lumea de altfel. Iar această extremă comportamentală nu corespunde cu ceea ce se află în noi.

Noi nu suntem făcuți să trăim în scheme și sub acoperirea fricilor, cu minciuni care se cer acoperite de alte minciuni și tot așa.

Noi suntem iubire și suntem deja împliniți, dar schemele, fricile și modul în care am învățat să trăim, acoperă iubirea și împlinirea.

Rana cauzată de respingere este o altă minciună pe care mintea ne-o spune, datorită a ceea ce se întâmplă din punct de vedere emoțional în noi după ce suntem „respinși”.

Dar dacă noi lăsăm iubirea să fie, frica nu se mai poate exprima pentru că ea dispare atunci când există iubire. Iar ceea ce rămâne este iubirea și observarea „respingerii” ca un act care demonstrează lipsa de iubire a celeilalte persoane. Sau o schemă care se pierde dacă interpretarea este cea corectă.

De ce am da curs unei proiecții care nu ne reprezintăm? Pentru că de cele mai multe ori, persoana care respinge este persoana care suferă de această rană cauzată de respingere.

Astfel că înțelegând că respingerea este o exprimare a fricii și, de cele mai multe ori, un mecanism de apărare – care se manifestă prin mândrie excesivă, aroganță, agresivitate latentă, satisfacție ascunsă, atunci când aceasta se întâmplă, vom ști că nu are sens să ne simțim respinși.

Iubirea presupune să oferim compasiune celeilalte persoane. Doar că atunci când oferim compasiune, frica de respingere a partenerului/partenerei se manifestă și mai puternic. Adică acesta/aceasta se va speria că nu se mai poate folosi de acest instrument și va profita cu ți mai multă înverșunare de „slăbiciunile” noastre. Ceea ce este paradoxal, este că de cele mai multe ori acest lucru se întâmplă natural și inconștient, până la un anumit punct.

Dacă suntem atenți la ceea ce se întâmplă, adică observăm acel punct în care este evident că se încerarcă manipularea, reacția noastră normală este să îl confruntăm pe celălalt, să evidențiem „schema” și astfel intrăm în acest joc și îi spunem practic partenerului/ partenerei că totuși ceva ne-a prins, ne-a acaparat. Și așa și este, pentru că imediat cum am spus ceva, intervine Ego-ul nostru sau suntem instigați de celălalt Ego și ușor, dar sigur, suntem atrași în această capcană.

În schimb, dacă doar observăm și zâmbim, fără să dăm curs niciunei reacții, anulăm respingerea și știm cum să ne poziționăm ori de câte ori aceasta apare, în diferitele ei forme.

Astfel că soluția este simplă: trebuie doar să observăm și să lăsăm compasiunea, care se naște din iubire, să fie, dar fără a exagera, fără a insista și chiar fără a arăta aceasta, dacă ea nu se manifestă natural. Orice altă reacție oferă hrană pentru Ego ambilor parteneri.

Simpla observare și decizia de a nu reacționa, presupune integritate, în cazul respingerii.

 

Ei, acum să trecem la exercițiu.

Ce avem de făcut:

Același lucru ca la rana cauzată de trădare.

Pasul 1:

Să observăm când suntem respinși și cum interpretăm tot acest proces, lăsând emoțiile „să își facă de cap” în corpul nostru emoțional. Observăm gândurile și proiecțiile care apar.

Pasul 2:

Să nu mai fugim de ceea ce simțim, ci să stăm în rana cauzată de respingere, punându-ne o singură întrebare: ”Cine este cel/cea care se simte respins(ă)?”

Apoi, msă observăm ce se întâmplă în corpul nostru emoțional, să observăm cum se construiește povestea, să observăm tensiunea, să observă durerea emoțională sau chiar fizică, dacă este cazul.

Și în timp ce observăm toate acestea, să continuăm cu întrebarea și să insistăm chiar, dacă este cazul.

Să ne punem întrebarea și să observăm că nu e nimeni acolo care să fie respins și că este doar un gând, un obicei de a ne gândi și a vrea să suferim din cauza respingerii.

Pasul 3:

Să rămânem în acest gând până ce tensiunea din piept scade și devine nesemnificativă.

Apoi să observăm ce se regăsești după tensiune, concentrându-ne pe zona inimii.

Să simțim căldura și să o lăsăm să fie, să stăm în ea și să ne bucurăm de starea noastră interioară.

Nu trebuie să interpretam starea, să nu îi dăm nicio semnificație, să nu lăsăm gândurile să intervină, ci doar sp ne concentreăm pe starea din noi.

Să simțim iubirea și să ne bucurăm de ea, pentru că această stare/căldură este starea noastră naturală, iubirea simplă, statornică, pe care o regăsim în noi ori de câte ori ne direcționăm atenția spre inima noastră.

Pasul 4:

Eu sunt iubire și eu mă iubesc pe mine și nu mă resping pe mine. Este foarte probabil ca cel/cea care mă respinge, să nu se iubească, să nu știe ce eeste sau să nu poată să o facă acum. Lipsa de iubire îl/o determină să respingă.

Astfel că trebuie să îmbrățișăm respingerea exact așa cum e. Apoi, să reluăm acest exercițiu ori de câte ori apare respingerea, înlocuind totul cu iubire și lăsând compasiunea să se exprime.

DE REȚINUT

5.4 Iubirea de sine

  • efectul acceptării este iubirea de sine;
  • ori de câte ori stăm în inima, simțim ceea ce suntem;
  • iubirea nu se află niciunde altundeva, iubirea se află ÎN NOI;
  • ce avem de făcut este să alegem să fim această iubire;
  • iubirea presupune conectarea cu sinele nostru;
  • când alegem să ne conectăm cu noi, ne vom putea conecta și cu ceilalți;
  • magia vieții este la vedere;
  • dacă eu sunt iubire și aleg să fiu conectat cu sinele meu suprem, aceasta presupune că sunt conectat cu tot ceea ce există în viața mea;
  • această armonie, această magie a vieții este aici pur și simplu și putem să o vedem;
  • nu suntem aici ca să facem aceleași lucruri pe care obișnuiam să le facem;
  • suntem aici ca să privim în alt fel ceea ce ne-a provocat suferință până acum;
  • suntem aici ca să învățăm cum să nu mai suferim;
  • suntem aici ca să ne bucurăm de ceea ce suntem noi;
  • nu trebuie să facem nimic special, ci doar să stăm ACASĂ, în ceea ce suntem noi, în iubirea care se manifestă natural;
  • soluția pentru frică nu este să stăm în frică, ci să învățăm cum și în ce fel să ne iubim pe noi înșine.

Întrebare: De ce să nu te iubești tu pe tine însuți/însăți, când ești perfect exact așa cum ești?

Tu ești iubire!