Ziua 2 – Suntem perfecți în imperfecțiunea noastră – Renunțarea la relațiia perfectă
În săptămâna doi ai identificat defectele și calitățile partenerului/partenerei (sau a unui posibil partener) și ai văzut felul cum calitățile tale sunt defectele lui/ei și invers. Cu alte cuvinte vă completați.
O mare eroare în relații, în general, este că ne dorim partenerul/partenera pe jumătate. Adică ne dorim doar calitățile acestuia/acesteia și nu defectele. De asemenea, când avem o dispută ne concentrăm doar defectele acestuia/acesteia, deoarece dorim să le schimbăm/modificăm, căci noi, în realitate nu acceptăm această parte a personalității lui/ei.
Dar de ce facem acest lucru?
Ei bine, pentru că, în primul rând nu ne acceptăm noi defectele la rândul nostru și subconștient, considerăm că dacă reușim să negociem cu partenerul/partenera astfel încât să-și schimbe propriile defecte și ale noastre vor dispărea.
Se poate observa simplu că acest lucru e imposibil, e o iluzie, e ca și cum te-ai lupta cu morile de vânt.
Cu toții avem defecte, calități, în funcție de cum privim asupra lor.
Exercițiul de astăzi vizează „acceptarea” și este menit să îți servească de fiecare dată când te afli în fața unui conflict privitor la comportamentul partenerul/partenerei.
Înainte de a începe, haide să mai aruncăm o privire asupra „acceptării”.
Există o părere generală cum că este greu de acceptat un anumit lucru.
Dar cum poate fi grea acceptarea, când este cel mai eliberator și simplu lucru? Acceptarea face parte din natura noastră, din starea noastră naturală.
Doar că mintea ne-a prezentat o altă imagine asupra acceptării decât cea reală.
Credem că pentru a accepta trebuie să iertăm sau să contrabalansăm „răul” perceput sau primit. Adică să intervenim asupra acelui aspect și mai apoi să-l acceptăm. Aceasta nu este acceptare, ci este un târg, o negociere.
Acceptarea – a vedea de fapt că nu e nimic ce trebuie iertat sau acceptat.
În realitatea nimeni nu ne este dator cu nimic, iar defectele pe care le percepem sunt chiar în propria noastră percepție.
Acceptare devine o manifestare naturală, atunci când înțelegem că în realitate nu ni se cuvine să fim judecătorii propriei vieți.
Acceptare vine la pachet cu
- Renunțarea la dorința de a accepta
- Renunțarea la dorința de a interveni
- Renunțarea la dorința de a controla
- Renunțarea la dorința de a avea dreptate
- Renunțarea la dorința de a fi superior/superioară.
Renunță la aceste 5 dorințe, nedându-le curs și vei vedea cum în timp percepția asupra defectelor celuilalt, dar și asupra alor tale, se va schimba.
Exercițiul de astăzi este unul menit să-l aplici zilnic.
Alege un moment al zilei (în funcție de disponibilitate), 5 minute, o oră sau chiar o zi în care lași lumea să-și desfășoare activitatea fără a interveni absolut deloc.
Poți aplica exercițiu în multe arii ale vieții și cu multe persoane.
De exemplu, lasă-ți partenerul/partenera să îndeplinească o activitate în casă, care de obicei îți revine ție. Fă asta fără a interveni, fără a da indicații și cel mai important fără a face asta în gând!
O altă variantă ar fi să lipsești o oră de la muncă și să-ți lași colegii să se ocupe fără tine de un task pe care știi că tu îl faci cel mai bine.
Evident că poți alege și alte situații, dar idee de bază este să renunți conștient de a interveni continuu asupra vieții și asupra celorlalți. De asta crezi în „defecte”, căci consideri că fără tine lucrurile nu s-ar putea mișca și nici oamenii nu s-ar putea schimba.
Nimic mai fals.
Dă-ți voie să te relaxezi, acceptând defectele celorlalți, renunțând la a interveni continuu asupra vieții. Fă acest lucru de fiecare dată când simți o rezistență în interiorul tău.
Dă drumul „la frâie”, la indicații, la dorința de a schimba lucrurile, aceasta este acceptare, ce vine la pachet cu relaxare!
7.2 Suntem perfecți în imperfecțiunea noastră
- când stăm în inimă, simțim căldură, simțim iubire, simțim ceea ce suntem – iubire;
- pentru că suntem și corp fizic și mental și emoțional, înseamnă că avem un mod de a ne prezenta, de a gândi, de a reacționa;
- orice persoană care ajunge într-o criză de viață, ajunge să învețe cum să se adapteze, cum să își depășească propria condiție;
- orice provocare este o bună oportunitate de a ne reinventa, de a deveni o variantă mai bună a noastră;
- când ne acceptăm imperfecțiunile, acceptăm,de fapt, ceea ce suntem;
- imperfecțiunile sunt o bucățică mică din marele plan al lui Dumnezeu;
- Dumnezeu ne dă exerciții zi de zi;
- dacă nu ne place ceva la noi, să considerăm că este un exercițiu din partea lui Dumnezeu pentru a învăța cum să iubim acel lucru;
- nu ne place că avem emoții prea năvalnice, să considerăm că este un exercițiu de la Dumnezeu ca să ne accepțăm acest temperament, aceste emoții, etc.;
- toate aceste exerciții și provocări din partea lui Dumnezeu, ne duc spre împlinire, spre ceea ce suntem;
- imperfecțiunile sunt un motiv imens de a învăța cum să celebrăm natura umană;
- partenerul/partenera are exact acele calități care ne scot nouă imperfecțiunile în evidență și nu putem decât să îi fim recunoscători că poate să facă acest lucru;
- Dumnezeu nu vorbește în mod direct cu noi, Dumnezeu ne vorbește în diferite forme, cum ar fi prin oameni;
- când reușim să ne iubim pe noi așa cum suntem, reușim să iubim întreaga lume și tot ceea ce a creat Dumnezeu;
- relația imperfectă este perfectă exact așa cum este;
- dacă reușim să ne împlinim exact așa cum suntem, înseamnă că relație este împlinită exact așa cum este;
- să ne bucurăm de relația perfectă, cu toate imperfecțiunile ei!
