Ziua 5 – Frica este un instrument al corpului emoțional
De reținut:
Culmea fricii: ne e frică să simțim frică!
Inteligența emoțională te învață cum să înfrunți frica, nu să o ocolești.
Nu o ignora: învață s-o recunoști și s-o înțelegi.
E normal să ne fie frică și uneori dacă simțim prea mult frica, să stăm în ea.
Fă-ți curaj să recunoști asta în tine! Frica se ascunde la vedere prin sistemul nostru de apărare.
De fiecare dată când apare în noi teama, fie contraatacăm, fie fugim și ne ascundem, fie manipulăm, fie evităm prin atenția dusă în altă parte, plus multe alte metode pentru a împiedica accesul la frica noastră.
Prin urmare, trebuie să învățăm să lucrăm cu ea, să dansăm cu ea și primul pas începe de la a o accepta că există și că o simțim.
Totul începe de la conștientizare, să nu uităm.
Exemplu: Să înțelegem
Primul pas este să identificăm o frica ce ne supără de ceva vreme și să ne uităm la ea cum se manifestă.
De exemplu observăm că frica se manifestă ca o amenințare la ceva ce se va întâmpla în viitor, adică în proiecțiile din mintea mea.
Ei, dacă atenția mea o pun pe aceste proiecții, observ că acestea nu se mai manifestă la aceeași intensitate.
Scade și dacă este să rămân cu atenția asupra proiecților și eu nu mă identific cu acestea, dispar.
Observă!
Exercițiu/Activitate: Frica reală și cea fabricată
Ne uităm altfel la frică de data aceasta pentru a înțelege mecanismul sistemului de apărare al corpului emoțional cum funcționază.
După cum am mai spus și anterior, frica este utilă, doar că atunci când avem nevoie întradevăr de ea, în rest ea se manifestă fără să fie nevoie de ea.
Scopul acestui exercițiu este să scoatem la iveală frica reală de cea fabricată.
Așa că fiecare informație din cele ce urmează reprezintă observarea procesului în care se manifestă frica:
- Frica se manifestă în viitor prin proiecții de cele mai multe ori.
- Frica o simțim arareori datorită unei amintiri.
- Frica generează emoții secundare cum ar fi: îngrijorarea, nesiguranța, agitația, neliniștea, nerăbdarea, neîncrederea, șamd.
- Fugim de frică instinctual.
- Putem să chestionăm frica imediat ce ne dăm seama că am fugit de ea.
- Amenințarea fricii duce intensitatea ei la următorul nivel ce ne va deranja, încurca și reacția instinctuală este de a scăpa de amenințare într-un fel sau altul.
- Corpul fizic înmagazinează frica și o reproduce ori de câte ori memoria se manifestă prin intermediul corpului fizic, de exemplu când vedem un ac de care ne este frică pentru că ne-am înțepat în trecut, vom resimți frica din nou cu o intensitate mai mică.
- Majoritatea amintirilor ce ne generează frică se modifică de fiecare dată când accesăm amintirea cu circa 5%.
- Frica se poate manifesta doar acolo unde credem frica, adică mintea ce o produce datorită proiecților.
- Frica poate escalada doar dacă atenția noastră rămâne pe frică.
- Panica nu ar putea exista fără un obicei construit deja de frică în care atenția, intensitatea și mintea nu lucrează în echipă. De exemplu atunci când ne credem mintea, când ne menținem atenția pe proiecții și când intensitatea o lăsăm să urce fără a interveni/ a o întreba nimic!
- Frica poate exista doar în absența iubirii.
- Frica din proiecții nu se poate manifesta în prezent, doar cea reală își poate face apariția dacă este cazul.
- Frica fabricată reprezintă o iluzie în care credem până stăm în frică și observăm ce o construiește.
- Onestitatea este adevăratul inamic al fricii pentru că iluzia nu mai poate fi susținută.
- Onestitatea este născută din iubire pentru ca frica să nu mai poată exista acolo unde nu are de ce să fie!
- Onestitatea este emoția/starea/trăirea ce se ocupă de frică, nicidecum iubirea, ea are treabă să fie!
- Frica se pierde, se rătăcește în iubire!
Ce avem de făcut:
- Stai cel puțin un minut cu atenția pe fiecare punct de mai sus și observă reacția corpului la aceată informație.
- Te rog să găsești câte un exemplu din viața ta la fiecare din punctele de mai sus.
- Dansează cu frica și accept-o luându-i astfel puterea.
PS Un document în construcție, așa că dacă simți să completezi, te rog să o faci printr-un comentariu sau postare pe grupul de Facebook.
Provocare: „Adevărul absolut”
Atunci când susțin că eu știu ceva, practic în secunda următoare îmi e frică să nu pierd ceea ce știu atunci când apare cineva cu un concept diferit de al meu.
Reacția mea este să mă lupt pentru ideile mele și să găsesc strategii de a-i convinge și pe ceilalți de ceea ce știu eu.
Dar totul se schimbă pe zi ce trece într-un ritm mai rapid sau mai lent, ceea ce presupune că și informația știută este în plină schimbare mai tot timpul.
Exemplul clar, ceea ce facem în programul Geniu restructurează ceea ce știam despre emoții și reașează informația, dar asta presupune că știm?
Da, acum, în această clipă, dar în clipa următoare este posibil ca datorită unei anumite conștientizări să mai aflăm ceva sau informația să se schimbe pentru că cineva a observat un detaliu important ce schimbă informația de la care a plecat conceptul.
Totul este într-o continuă schimbare, așa că ce sens are să spun că eu știu, că eu dețin „adevărul absolut”?
Paradoxal, dacă afirm că eu nu știu nimic sunt mult mai aproape de „adevărul absolut” comparativ cu afirmația că eu știu.
Spun asta pentru că atunci când afirm mă rezum la o bucățică, o fărâmă din imensitatea înțelepciunii ce se află în Univers, în schimb dacă afirm că eu nu știu nimic și tocmai vrea Dumnezeu să se exprime prin mine în aceea clipă, tocmai accesez înțelepciunea Universului.
Te provoc să afirmi:
„Nu știu nimic” și observă ce se întâmplă în momentul în care faci asta.
Ce se întâmplă cu ceea ce crezi că reprezintă adevărul!
PS Ce părere ai despreaceastă provocare?
Te rog să lași un comentariu mai jos sau să postezi în grupul de Facebook.