Ziua 3 – Care sunt efectele unui tipar emoțional

De reținut:

Tiparul emoțional se cere trăit din nou și din nou într-o buclă comportamentală mai mică sau mai mare.

Noi trăim tiparul emoțional inconștienți de el, așa că efectele acestuia sunt percepute de noi ca evenimentele la extremă din viața noastră.

Evenimente ce se tot repetă.

Iar extrema comportamentală dată de tiparul emoțional se termină de obicei la fel, fie că e vorba de furie, de ură, de panică, de disperare, de repulsie, de extaz, de răutate, de animozitate, de pace, de aroganță, șamd.

Când spun se termină, vorbesc de emoția cea mai intensă, cea care ne duce la emoțiile declanșatoare.

Fiecare eveniment la extremă se aseamănă, doar că are alte coordonate, dar modul în care s-au construit emoțiile din spate sunt aceleași în mare parte.

Emoțiile declanșatoare se pot schimba, dar la un moment dat se duc spre emoția de acasă, semn că începe construcția unei alte situații asemănătoare.

Fiecare tipar emoțional trăit construiește o secțiune de tipar comportamental.

Iar dacă tiparele emoționale se tot repetă, acestea construiesc un tipar comportamental.

Subiect amplu dezbătut în programul Design comportamental.

Desigur că nu avem doar un singur tipar emoțional, ci mai multe, dar unul este cel ce îl trăim cel mai adesea.

Ceea ce presupune că avem un tipar comportamental predominant și uneori, exprimăm și secțiuni din alte tipare comportamentale.

Exemplu: Imaginea de ansamblu

Tiparul emoțional ne oferă imaginea clară asupra modului în care s-a construit comportamentul nostru.

Copilăria este înțeleasă pentru că are direct legătură cu emoțiile trăite cel mai adesea în copilărie și repetate la vârsta adultă.

Datorită acestui tipar emoțional avem imaginea de ansamblu al comportamentului nostru.

Iar tiparul emoțional este cel ce susține scenariul nostru de viață conform analizei tranzacționale și astfel că dacă am anula acest tipar emoțional, scenariul de viață nu se mai poate realiza ceea ce presupune că ieșim din bucla comportamentală mare..

Tot ce avem de făcut este să continuăm observarea acestui tipar și anularea lui de așa natură încât bucla comportamentală să nu se mai poată realiza.

Desigur că este nevoie să ne observăm în continuare pentru că va mai apărea tiparul emoțional și se cere vigilență un timp îndelungat, dar observarea înțelegerea și „prinderea” tiparului emoțional reprezintă cheia anulării scenariului de viață.

Exercițiu/Activitate: Emoția de acasă

Am revenit la cea mai importantă emoție, cea care ne ține captivi în scenariul de viață.

Iar ceea ce vom face noi în acest exercițiu, este să ne apropiem cât mai multe de această emoție de acasă.

Așa că ne vom uita la cele mai întâlnite emoții astfel încât să ne apropiem cât mai multe de găsirea emoțiilor ce construiesc tiparul emoțional.

Începem cu emoția de acasă.

Se dă următorul tabel ca model:

Stadiu emoții Tipar emoțional Gânduri
Emoție declanșatoare vinovăție Ce prostie am făcut!
Emoție declanșatoare dezamăgire Off, doamne ce animal e în mine!
Emoție declanșatoare neîncredere Dacă nu mă descurc să fac ce am de făcut din cauza traficului?
Emoția de acasă nemulțumire De ce nu se dă la o parte? Doarme pe el în trafic?
Stări frustrare Orice aș face, nu înțelege, continuă să doarmă!
Stări agitație Dă-te măi la o parte!
Stări grabă Trebuie să ajung mai repede, nu am timp de pierdut!
Emoții intense iritare Bai, dar cum se mișcă toți!
Emoții intense nervozitate Ce aveți azi, măh toți?
Emoții intense agresivitate Condus agresiv, claxon.
Emoții intense furie Ceartă cu alți șoferi și gesturi extreme în trafic.

 

Iar acest tabel conține emoțiile ce construiesc fiecare etapă al tiparului emoțional.

Emoții declanșatoare vinovăția, disprețul, resentiment, regret, ușurare, rușine, jenă, aversiune, detestare, repulsie, remușcare, apatie, milă, invidie, umilință, adorație, satisfacție, plăcere, iubire
Emoția de acasă nemulțumirea, agitația, mirare, îmbufnare, preocupare, mulțumire, încredere, amabilitate, încântare, îngrijorarea, amuzamentul, recunoștință, nesiguranță, nedreptate,
Stări anxietatea, supărarea, acceptare, prietenie, melancolie, consternare, binecuvântare, neînțelegere, irascibilitate, teamă, mândrie, spaimă, deprimare, iritare, frustrare, ignoranță
Emoții intense furia, fericirea, șocul, mâhnire, nervozitate, exasperare, indignare, disp

Schimbarea interioară determină interpretarea lumii exterioare.erare, aroganță, ostiltate, ură, groază, panică, extaz, înverșunare, tristețe

 

Ce avem de făcut:

  1. Scrie ca în primul tabel cele mai întâlnite gânduri pe care le ai când ajungi la o extremă comportamentală generată de un tipar emoțional.
  2. Corelează gândurile scrise de tine cu emoțiile din fiecare etapă.
  3. Mai scrie trei gânduri ce au în spate aceeași emoție de acasă.

Provocare: Fii recunoscător când ești provocat

Te provoc să fii recunoscător ori de câte ori ai ocazia.

Orice situație ce apare în viața ta este un cadou de care ar trebui să profiți din plin.

Și practicarea recunoștinței nu îți mai dă voie să vezi nepotrivirea din lumeq în care trăim, ci îți arată magia lumii ăsteia.