Ziua 2 – Creierul de maimuță

De reținut:

Creierul de maimuță îl avem cu toții și este responsabil pentru supraviețuirea speciei.

Dacă privim în istorie, observăm că ne-a împins la săvârșirea multor acte de cruzime. Al Doilea Război Mondial a avut loc relativ recent, acum 70 de ani!

Abia ulterior am început să ne oferim educație, dar am făcut-o strict rațional, iar creierul de maimuță a continuat să funcționeze pe pilot automat.

Creierul de maimuță sau sistemul limbic, ne aduce în minte imagini de cruzime, ne trezește impulsuri agresive, pentru a detensiona corpul emoțional.

Simțim o furie exprimată în interior prin tot felul de imagini, pe care o proiectăm în afară, uneori chiar trecând la acțiune (cum ar fi în cazul violenței domestice, al bullying-ului sau a pedepselor corporale administrate de părinți copiilor).

Cineva se simte mai puternic și se exprimă ca atare. Nu este acceptabil să îți impui forța și dominanța asupra altei persoane prin violență fizică, iar bătaia ar trebui să nu existe.

Exemplu: Confuzia cu mintea

Cât timp mă confund cu gândurile mele, cu emoțiile mele, îmi este imposibil să înțeleg cum funcționez.

Impresia că eu dețin controlul este falsă pentru că s-a demonstrat în numeroase rânduri că suntem conștienți de circa 5% din gândurile noastre, restul sunt asociei plecat din niște obiceiuri comportamentale de neînțeles cât timp noi nu devenim observatori.

Vezi studiu realizat de Gerald Zaltman, 2003.

Așa că primul lucru pe care ar trebui să îl fac este să înțeleg cine sunt eu și ce sunt emoțiile mele, gândurile mele și cine le creează.

Mintea construiește povești prin asocieri de idei, de concepte și ori de câte ori este amenințată integritatea emoțională, intelgritatea mentală sau cea fizică, mintea ne oferă idei și concepte ce ne determină să ne îndepărtăm de acel pericol ce pare iminent.

Dar ce anume determină limita dintre o frică reală și una imaginară?

Aici este cu adevărat problema reală pentru că acest detaliu se stabilește în mintea noastră prin intermediul proiecțiilor ce apar în momentul în care apare prima senzație de amenințare.

Această senzația generează îngrijorare, nesiguranță, anxietate, iar imediat ce emoțiile cresc în intensitate, apare iritarea, nervozitatea, panica, iar în etapa a doua a emoțiilor, proiecțiile sunt exagerate.

Și asta se datorează faptului că majoritatea proiecțiilor sunt false, adică 95%.

Iar tendința este de a exagera pericolul existent cu toate că el în realitatea se poate ca nici măcar să nu existe.

Exemplu cel mai elocvent: știrile TV. Exagerează orice întâmplare pentru a creea impresia că este o știre foarte importantă.

Modul în care vorbesc și cum încearcă să îi determine pe oameni să trăiască emoțiile acelei știri.

Și mintea rezonează cu știrile negative.

Dar cumva, nu am mai suportat la un moment dat și am renunțat să vedem atâtea exagerări menite a n ține în frică.

Simplul fapt că tu conștientizezi impactul acelor știri negative asupra ta este modelul simplu în care și noi ne putem debarasa de mintea ce ne dă multe știri false adesea.

Îți dau câteva exemple:

  • Confuzia cu emoțiile mele cu toate că acestea vin și pleacă.
  • Confuzia cu gândurile mele cu toate că acestea vin și pleacă, dispar ca și când nu ar fi fost.
  • Proiecțiile legate de judecata celorlalți cu toate că fiecare persoană judecă propria proiecție din propria minte, adică propria părere o judecă.
  • Proiecțiile legate de cum o să fie viața mea. Se demonstrează de fiecare dată că nu se întâmplă cum proiectez eu cu toate că eu îmi îndeplinesc obiectivul.
  • Și un răspuns simplu la o întrebare cheie: dacă mintea mea este atât de inteligentă și în echipă cu mine, de ce nu face să am cea mai desăvârșită și împlinită viață?

Simplul fapt că începem să ne chestionăm mintea, adică procesul modului în care funcționăm sau normalitatea dacă vrei, observăm că noi nu suntem totuna cu mintea noastră.

Exercițiu/Activitate: Tehnica 4 -7 – 8

Exercițiul acesta este foarte simplu de realizat. Începem prin a inspira pe nas aer în abdomen timp de patru secunde, apoi ne ținem respirația timp de șapte secunde, apoi expirăm timp de opt secunde pe gura cu buzele țuguiate ca și când am fluiera.

Ideal de aplicat în situația în care suntem neliniștiți. Se știe că, dacă ne ținem respirația, încetinim ritmul bătăilor inimii și astfel obținem o stare de relaxare aproape instantanee.

La început să nu facem mai mult de 4 repetări și dacă suntem învățați cu acest exercițiu, nu mai mult de 8 repetări.

Atenție, o să amețiți prima data și asta datorită faptului că noi nu respirăm corect, adică nu inspirăm o cantitatea potrivită de oxigen și prin intermediul acestui exercițiu vom inspira o cantitatea mult mai mare de oxigen dintr-o dată și asta ne va ameți.

Provocare: Află mai multe – Creierul de maimuță

Te provoc să afli mai multe informații despre creierul nostru.

Creierul nostru a evoluat odată cu specia, transmițând de la o generație la alta noile achiziții. Remarcăm astfel trei zone ale creierului, cu funcții specifice, care datează din trei mari etape ale evoluției.

  • Din prima etapă avem creierul reptilian, specific reptilelor.
  • Din a doua etapă avem creierul limbic, specific mamiferelor.
  • Din etapa a treia avem creierul rațional, care a făcut posibil saltul în evoluție a lui homo sapiens.

Funcțiile de bază ale organismului, necesare supraviețuirii, sunt asigurate de către creierul reptilian, compus din trunchiul cerebral și cerebel.

Acest tip de creier există încă de acum 450 milioane de ani. El menține procesele vitale, ne asigură protecția și perpetuarea speciei.

În situații de criză declanșează semnalul de alarmă, menit să ne protejeze viața, precum și mecanismul de reacție în fața crizei, de agresiune sau retragere, cunoscut și sub denumirea de „luptă, fugi sau încremenește”.

Creierul limbic este specific mamiferelor („creierul de maimuță”) și este considerat centrul emoțiilor.

Se ocupă cu etichetarea situațiilor din viață ca fiind plăcute sau neplăcute, ceea ce ne face ca ulterior să le acceptăm sau să le respingem.

Acesta prelucrează informațiile care ajung în conștiința noastră, deseori ajustând realitatea, respingând informațiile pe care le consideră neimportante sau traumatizante.

Când emoțiile trăite sunt extrem de puternice, sistemul limbic blochează orice intervenție a zonei corticale. Ne face să căutăm plăcerea în viață și să fugim de durere.

Aici se află amigdala, ce recunoaște trăsăturile faciale din spectrul fricii (speriat, amenințător), recunoaște pericolul și declanșează funcția „luptă, fugi sau încremenește”.

Este responsabilă și de reglarea apetitului alimentar și sexual. Ea ne pregătește să fugim de pericol sau să alergăm după oportunități.

Creierul rațional / scoarța cerebrală / cortexul este cea mai nouă achiziție a creierului uman, veche de doar 1,5 milioane de ani. Este specific lui homo sapiens. Mai e numit și creierul gânditor, deoarece ne face capabili de gândire abstractă, limbaj, operare cu simboluri, considerente etice și morale.

Când creierul reptilian dă semnalul de alarmă, corpul ne este invadat de hormoni specifici, precum adrenalina, noradrenalina și hormonii corticoizi.

Pulsul se accelerează, sângele este redirecționat înspre mușchi, digestia și funcțiile sexuale sunt inhibate. Genunchii se înmoaie, mâinile tremură, mușchii se încordează spasmodic, stomacul se strânge, vederea este parțial întunecată, mintea incoerentă.

În acest moment, capacitatea creierului gânditor de a prelua controlul este aproape nulă.

După reacția viscerală imediată, cortexul devine implicat în proces, căutând soluții pentru rezolvarea problemei.

Felul în care ne comportăm din acest punct încolo ține de tiparele noastre emoționale / de gândire / de comportament, iar aceste tipare le putem rescrie atunci când sunt defectuoase.

Odată frica declanșată și identificată cauza problemei, este bine să ne liniștim corpul și mintea și să căutăm să înțelegem de ce am reacționat așa și ce putem face pentru ameliorarea situației, astfel încât să acționăm în avantajul nostru în mod conștient și asumat.

Înțelegându-ne comportamentul ne depășim blocajele emoționale și ne eliberăm potențialul pentru genialitate, depășind stadiul în care se exprimă creierul de maimuță.

Cultivându-ne starea de armonie interioară, situațiile în care ne aflăm vor deveni mai puțin înspăimântătoare, iar semnalul de alarmă al amigdalei nu va mai fi declanșat la fel de ușor ca înainte. Folosind tehnicile de respirație conștientă ne va fi mai ușor să ne recăpătăm calmul atunci când semnalul va fi dat, fără să ne lăsăm copleșiți de iureșul de gânduri și emoții pe care creierul nostru îl declanșează.