Ziua 4 – Emoții, stări, trăiri

1.4 Emoții, stări, trăiri
- Emoția este unitatea: bucurie, muțumire, nesiguranță…ce construiește stările
- Starile sunt emoții ce au aceeași intensitate, sunt liniare:
- pozitive (izvorâte din iubire): mulțumirea, satisfacția, încântarea și plăcerea, sau
- Negative (izvorâte din frică, sau lipsa iubirii): nemulțumire, îngrijorare, nerăbdare, nesiguranță, etc.
- Trăirile sunt emoții cu intensitate diferită, de la mic la mare sau de la mare la mic:
- pozitive: extaz, fericire, bucurie, veselie, entuziasm, încântare, plăcere
- negative: panică, disperare, amenințare, anxietate, nervozitate, iritare, îngrijorare
!!! Noi funcționăm pe tipare emoționale, adică emoțiile noastre învață să construiască tipare ce se tot repetă
!!! În Academia Emoțiilor vom învăța să observăm această înșiruire de emoții
Un joc părinte – copil în care vom observa dansul gând – emoție.
Este nevoie ca părintele să impulsioneze jocul și să spună că nu știe, când nu știe.
Ce avem nevoie:
un fular sau o eșarfă pentru a ne lega la ochi și bună dispoziție.
Ce avem de făcut:
Jucător 1
- Mergi într-o cameră alăturată;
- Leagă-ți la ochi o eșarfă, sau un fular, de așa natură încât să nu vezi prin ea;
- În timpul cursei cu obstacole, va trebui să te oprești minimum de cinci ori și să întrebi ce emoție/emoții simte jucătorul 2 sau ce gândește în acel moment;
- Va trebui să ții cont la câte întrebări ți se va răspunde;
- Va câștiga cel ce va răspunde corect la cat mai multe întrebari cu emoția/emoțiile simțite sau gândurile avute;
- Schimbați locurile la final.
Jucător 2
- Vei pregăti cursa cu obstacole, fără să exagerezi cu aceste obstacole și să te asiguri că nu va fi rănit jucătorul 1, folosește materiale moi și fă traseul de așa natură încât să evitați obiectele ce v-ar putea răni;
- Ghidează jucătorul 1 prin traseul pregătit și ține cont ca acesta să nu se rănească. Încet, fără să vă grăbiți;
- Răspunde la întrebările pe care acesta ți le va pune și spune ce simți sau ce gândești în acel moment;
- Va câștiga cel ce va răspunde corect la cat mai multe întrebari cu emoția/emoțiile simțite sau gândurile avute;
- Schimbați locurile la final.
De reținut:
Observați gândurile pe care le-ați avut și ce emoții erau în spatele acestor gânduri.
Observați că acest dans, gând – emoție, se manifestă tot timpul.
Citește acest text și spune-ne ce crezi că a gândit Mirulina și ce a simțit pentru fiecare situație din cele de mai jos:
1. Mirulina era acum o pictoriță celebră în toată lumea.

2. Tabloul ei cu răsăritul de pe deal se vânduse la licitație cu un preț foarte mare.

3. În semn de recunoștință și apreciere, pentru ceea ce făcea la școală și nu numai, îi trimisese profesorului Scânteiuță acești bani.

4. esta urma să construiască o seră a școlii unde copii aveau să învețe despre lumea plantelor, direct de la sursă.

5. Mirulina era acum în vacanță cu mama ei în jurul lumii.”
Scânteiuță dormea liniștit la umbra copacului lui preferat. Era prietenul lui cel mai bun, Tibu. Îl apăra de ploaie, de vânt, de soarele prea dogoritor din vremea amiezii de vară. Chiar și de inamici, atunci când vreunul încerca să-i tulbure liniștea. Crengile lui Tibu crescuseră odată cu el și erau tocmai bune pentru a se cățăra și adăposti la nevoie, în frunzișul lui des. Scânteiuță avea grijă la rândul lui de Tibu. Îi curăța crenguțele uscate sau bolnave, îl curăța de omizi și îi aducea zilnic apa de izvor.
Deodată Scânteiuță începu să tresară în somn. Visa un vis ciudat. Tibu, prietenul său drag prinsese grai omenesc, brațe și picioare. Ce năzdrăvănie să mai fie asta?
– Tibu, îmi erai drag așa cum te știu de-o viață și nu înțeleg ce se întâmplă? Sper că e doar o glumă. Burtica mea este tare neliniștită și inima îmi dă semnale de luptă! Sunt îngrijorat!
– Scânteiuță drag, nu trebuie sa îți fie teamă. Chiar dacă eu mă transform, chiar dacă voi lua o altă formă, voi fi tot eu, spiritul meu va fi mereu lăngă tine, indiferent de forma pe care o voi lua. Dar sufletul tău mă va recunoaște. Hai cu mine să-ți arăt cum se naște magia. Vom merge la Făuritorul de Spirite.
– Tare ciudat vorbești azi, Tibu. Dar voi merge cu tine. Ceva din mine îmi spune mereu ce cale să aleg ca să îmi fie bine. Eu îi zic busola vieții. Tu cum o numești?
– Eu i-aș spune intuiție, zise Tibu zâmbind. Era atât de fericit că îl găsise pe Scânteiuță, încât simțea că încep să-i crească aripi. Ce sentiment ciudat! Lumea devenise un loc gri. Nimeni nu mai credea în Magia Vieții. Dar Tibu era plin de speranță, iar numele prietenului său, SCÂNTEIUȚĂ, nu putea fi decât încă o dovadă că mai era o șansă ca lumea să devină din nou un loc de joacă, plin de oameni magici.
Cei doi prieteni plecară să-l întâlnească pe Fauritorul de Spirite. Scânteiuță era puțin speriat de necunoscut, dar era și foarte bucuros. Tibu era magic, deci nu putea să-i arate decât încă un lucru minunat. Busola îi spunea să meargă înainte alături de prietenul său. Știa că trebuie să o asculte.
După ce au mers împreună trei zile și trei nopți, cei doi au ajuns la Poarta Fermecată. Tibu l-a rugat pe Scânteiuță să se gândească la un moment fericit din viața lui și să își pună mânuța pe locul special de pe poartă. Scânteiuță era foarte încântat de acest joc propus de Tibu, apoi amuzat, liniștit, mândru, uimit, entuziasmat, până ce emoțiile dădură în clocot și începu să țopăie de bucurie amintindu-și ziua când l-a întâlnit pe Tibu. Dar, vai, de atâta bucurie nu putea să-și potrivească mâna în lăcașul special. După câteva încercări nereușite, neliniștea i se citea pe chip.
– Tibu nu reușesc! strigă băiețelul iritat. Am greșit! Sunt disperat! Am… eu am stricat totul! spuse Scânteiuță și palmele i se umplură de o rouă ciudată, iar inima i se strânse. Panica pusese stăpânire pe el.
– Scânteiuță, liniștește-te! îi spuse Tibu și îl luă în brațe. Nu ai greșit nimic. Greșeala este doar dovada că ai încercat. Bucuria ta ți-a făcut tot corpul să danseze, iar acum spaima te-a cuprins și te strânge. Sunt doar niște trăiri, niște emoții care cresc și explodează. Sunt absolut firești. Sunt magice, doar că trebuie să înveți să le recunoști și să știi să dansezi cu ele. Privește!
Scânteiuță rămase cu gura căscată văzând cum Poarta Fermecată se deschide.
– Dar am greșit! Cum s-a deschis poarta?
– Tu ai deschis-o Scânteiuță! Ți-ai exprimat emoțiile și ai fost natural. Ți-am spus că sunt magice! Poarta știe cum, ce, câte emoții există și știe să le recunoască. A fost doar un test pe care l-ai trecut cu succes pentru că ai fost autentic. Poarta s-a deschis pentru ca tu să afli cine ești. Emoțiile tale te-au purtat dincolo de poartă. Ele sunt călăuza noastră cea mai de preț. Nu sunt bune sau rele, greșite sau inutile. Ne-au fost dăruite din iubire de Făuritorul de Spirite.
– Tibu, ce este iubirea?
– Este esența vieții. Este un izvor care curge în întreg Universul. Nu o poți cunoaște cu mintea. E ceva ce simți prin firele nevăzute ale sufletului. Iubești dincolo de spațiu, de timp, de idei. Iubești și nu aștepți nimic în schimb, iar bucuria de a putea trăi acest sentiment, de a-l întrupa în lume devine darul tău!
– Tibu, eu cred că te iubesc! Scânteiuță începu să danseze, să țopăie, să strălucească! Era Magic!
Tibu zâmbi și îi spus!
– Să mergem Scânteiuță, Fauritorul de Spirite ne așteaptă!