Ziua 1 – Așteptări
- Așteptările sunt cele care ne produc în mod direct suferință și dezamăgire;
- Așteptările nu sunt altceva decât efectul proiecțiilor minții noastre;
- Prima dată avem: intenții, apoi proiecții, ca apoi să vină așteptările;
- Iar dacă proiecțiile sunt în 95% false, atunci și așteptările sunt false;
- Ceea ce înseamnă că mai tot timpul noi generăm așteptări false;
- Atunci când așteptările noastre nu se împlinesc, apare dezamăgirea;
- Iar dezamăgirea formează o stare de nemulțumire, iar această nemulțumire devine emoția de acasă, adică emoție în care în majoritatea timpului stăm;
- De aceea mintea caută din nou și din nou să stea în nemulțumire; pentru că noi alimentăm această stare prin informațiile negative pe care le lăsăm să ne influențeze;
- Important este să observăm această nemulțumire;
- Pentru că dacă nu o facem, tot ceea ce-mi doresc și îmi spun nu se întâmplă și ajung să mă întreb „De ce fac ceea ce fac?”;
- Astfel ajungem să trăim în viitor și nu în prezent;
- SOLUȚIA este prezentul, cum să stăm în starea de prezent și este o practică de zi cu zi;
- O practică pe care copiii o fac în mod natural până în vârsta de 8-9 ani;
- Ce se întâmplă după această vârstă? Atenția începe să se mute din starea de prezent și din acest punct este bine să le arătăm noi cum să își mențină pe mai departe această stare;
- Fricile ireale vin și se nasc în proiecții și în așteptări fără ca acestea fie reale;
- Astfel, stând în prezent, anulăm proiecțiile și așteptările;
- Starea de prezent se învață pas cu pas și este nevoie doar de practică;
- Iar această practică generează în lanț foarte multe efecte pozitive în propriul nostru comportament ce va fi preluat de către copil și pus în practică.
Se dau următorii pași: intenție, proiecție, așteptare, acțiune și recompensă.
Te rog să completezi spațiile goale.
Provocări:
- Completează spațiiile goale.
- Te rog să aveți o discuție liberă despre acești 5 pași ai acțiunii.
- Găsiți voi un exemplu de intenție conștientă și vă scrieți și ceilalți 4 pași.
- Oare puteți identifica și o intenție inconștientă? Încercați.
Scânteiuță se afla în vacanță la bunicii de la malul mării. De data aceasta avea companie. Verișoara lui, Maria venise și ea să petreacă o săptămână la bunicii solari. Când nu umblau pe malul mării adunând scoici sau făcând castele de nisip ori înălțând zmeie pe plajă, cei doi copii se retrăgeau în răcoarea căsuței și își găseau fiecare de lucru. În funcție de dispoziția pe care o aveau fiecare își alungau plictiseala făcând diverse lucruri legate de pasiunile lor.
Acum erau pe malul mării și își propuseseră să construiască castele de nisip. Peste noapte marea aducea la țărm felurite scoici și alge din care cei doi își luau materia primă necesară pentru decorarea castelelor lor. Scânteiuță își făcu forma castelului și apoi începu să culeagă diverse ornamente oferite de mare. Era de-a dreptul fascinat de tot ceea ce găsea și ideile de design îi năvăleau pur și simplu mintea. Bucuria lui de a crea se citea în tot ceea ce făcea. Era pur și simplu acaparat de creația lui.
– Habar nu am cum faci asta, Scânteiuță. Zise Maria
– Adică?
– Cum îți ies ție toate castelele? Cum găsești mereu tot ceea ce îți trebuie? Eu caut după scoicile care îmi trebuie de o jumătate de oră și încă îmi mai trebuie trei.
– Păi eu nu am un plan anume, o imagine perfectă a castelului la care trebuie să ajung. Eu mă bucur pur și simplu de ceea ce fac și folosesc tot ceea ce găsesc și mi se pare interesant. Eu nu știu de la început cum trebuie să arate castelul, pricepi? Dar de unde știi tu câte scoici îți trebuie? Acum eu nu pricep?
– Cum adică nu ai un plan? Nu știi ce castel construiești și cu toate astea îți ies cele mai frumoase castele? Eu întâi îmi imaginez, îl proiectez în minte și apoi mă apuc de lucru. Știu câte și ce tipuri de scoici îmi trebuie pentru fiecare etapă.
– Maria tu te bucuri de ceea ce faci? Sau doar te aștepți să construiești un castel perfect pe care l-a proiectat mintea ta?
– Păi m-aș bucura să reușesc să fac acel castel pe care mi l-am propus, până atunci încerc să îmi strâng materialele necesare. Momentan sunt supărată că nu găsesc ceea ce îmi trebuie. Mă ajuți? Văd că tu găsești tot…
– Din ceea ce mi-ai spus îmi dau seama că tu pierzi cea mai mare distracție pentru că ai niște așteptări pornite din proiecția minții tale. Eu găsesc tot pentru că folosesc tot ceea ce mi se oferă și mă bucur să găsesc un loc și un rost pentru lucrușoarele acestea drăguțe pe care mi le dă marea.
– Dar cum faci castelul dacă nu îl vezi?
– Îl văd Maria, dar îl văd cum se creează din ceea ce găsesc și am acum, nu din ceea ce mă aștept să găsesc. Nu las bucuria mea la voia întămplării. Marea aduce ceea ce vrea ea nu ceea ce aștepți tu să aducă pentru a face castelul perfect.
– Adică să nu îmi mai fac planuri?
– Poți să îți faci așa o schiță, o idee, dar nu te atașa de ea. Creează din mers și bucură-te de ceea ce faci. Nu aștepta să te bucuri la final pentru că ai reușit să faci castelul visurilor tale. Pierzi magia creației. Și e posibil ca la final nici să nu îți mai placă așa de tare chiar dacă reușești să găsești ceea ce îți trebuie.
– Da, așa este. Mi s-a întâmplat și asta de câteva ori. Am găsit ce căutam, dar rezultatul nu era conform așteptărilor mele. Nu așa îl văzusem.
– Așteptările, Maria, sunt cele mai mari capcane pe care ni le întinde mintea noastră. Trebuie să încerci să scapi de ele. Învață să te bucuri de ceea ce faci și să nu mai depinzi de ceea ce vei obține la final. Dacă îți pui bucuria în rezultat și acesta nu este cel așteptat ai pierdut dublu.
– Cred că încep să înțeleg. Asta cred că s-a întămplat și cu pasiunea mea pentru a crea diverse rețete de prăjituri. M-am bazat prea mult pe cărțile de rețete pe care le-am cumpărat. Am început doar să reproduc niște rețete și mi-am pierdut bucuria de a încerca, de a crea propriile mele rețete. În schimb am fost dezamăgită de fiecare dată când rețeta din carte nu a ieșit așa cum trebuia.
– Da, chiar voiam să te întreb ce s-a întâmplat cu această pasiune a ta? Tu făceai cele mai delicioase și neobișnuite prăjiturele. Mă gândeam că voi fi iarăși răsfățat în vacanța aceasta.
– Am renunțat la ele pentru că anumite rețete din cărți nu îmi ieșeau așa cum trebuia, dar cred că tu ai mare dreptate. Mi-am pierdut bucuria de a prepara pur și simplu prăjituri și m-am legat doar de rezultat, de așteptarea mea de a realiza rețete perfect.
– Uite, gândește-te că marea ți-a dat azi ceea ce vezi zece metri în jurul tău. Pornind de acolo fă un castel, dar nu te aștepta la nimic. Doar bucură-te!
Maria ascultă sfatul lui Scânteiuță și începu să se joace cu marea și cu imaginația. Intră în fluxul creației și bucuria puse stăpânire pe ea. La final fu atât de încăntată de această experiență și de minunatul castel încât simți nevoia să continue.
– Mulțumesc Scânteiuță! Mă simt minunat! Și știi ce? Meriți o prăjitură! M-am gândit la o combinație care cred că o să îți placă.
Cei doi copii plecară bucuroși spre căsuța bunicilor.

