Ziua 4 – Intenții conștiente și inconștiente

TEORIE – pentru părinți


De reținut – Intenții conștiente și inconștiente

  • În proporție de 95% intențiile noastre sunt inconștiente;
  • Vin din instinctul nostru primar de supraviețuire;
  • Aceste intenții inconștiente se manifestă uneori și atunci când noi nu vrem ca ceva să se întâmple: când nu ne gândim nicăieri dar mintea vine cu tot felul de gânduri de care nu avem nevoie atunci;
  • Obiceiurile, cel mai adesea, se nasc din aceste intenții inconștiente;
  • Ori de câte ori repetăm același gest și aceeași acțiune din nou și din nou, se construiește un obicei;
  • Însă, cu acest procesor de doar 5% putem să schimbăm direcția intențiilor, dacă suntem conștienți și consecvenți în a construi obiceiuri noi;
  • Dacă vrem să construim un obicei nou, este nevoie să construim de la 0 o altă cărare pe care să o bătătorim în timp;
  • Repetarea, practica, consecvența zilnică și reziliența, anularea recompensei, ne vor duce direct către construirea unui nou obicei;
  • De aceea este important să ne lăsăm învățați de către copii să ne creăm intenții conștiente zilnice, începând cu un simplu „Dacă aș fi…”, venite din recunoștință, bucurie, iubire, adică din ceea ce suntem noi.

Video copii


Activitate – Provocări intenționate

  1. Când crezi că emoțiile se implică în tot acest dans cu gândurile?

Să fie la intenție, la proiecție, la acțiune, la așteptare, la recompensă?

  1. Când crezi că apare primul gând în toți acești pași? Cum ai conștientizat asta?
  2. Crezi că dacă observăm proiecțiile minții, vom putea să ne modificăm comportamentul așa cum ne dorim noi? De ce?
  3. Dacă lăsăm emoția și gândul să se manifeste fără a interveni, am putea observa mai ușor? De ce?
  4. Cum crezi că ai putea să anulezi intenția inconștientă? Oare o intenție conștientă ar anula o intenție inconștientă?

Te provoc să să îți setezi o intenție conștientă astăzi, de exemplu să fii bucurie întreaga zi. Ce zici? Încerci?

Povestea – O sută de oițe

Scânteiuță și prietenii lui se pregăteau pentru a petrece ultima zi a săptămânii la noua piscină care se deschisese de curând la ei în oraș. Era o mare zarvă în clasă și toți copiii discutau pe marginea acestui subiect. Făceau planuri cu ce fel de obiecte pentru jocurile de apă să vină fiecare, ce fel de echipamente ar fi mai indicate pentru concursurile de sub apă și altele asemenea. Fiecare își povestea diversele întâmplări din lumea acvatică. Se râdea intens și se simțea miros de bucurie molipsitoare.

–         Scânteiuță, eu nu o să pot veni astăzi la piscină, zise Mateo. Mie nu prea îmi place apa și nici nu știu să înot. Nici nu cred că o să vreau să învâț vreodată. Apa este un mediu foarte periculos.

–         Păi, dacă nu știi să înoți, de unde ai aflat tu că apa este periculoasă? Și de ce să nu vrei să înveți să înoți? Este un sport foarte relaxant. Te pot ajuta eu.

–         Știi, eu am avut o experiență mai neplăcută cu apa. Era să mă înec acum 3 ani. De atunci nici nu mai vreau să mai aud de ea, dar să mai și învăț să înot. Este imposibil. Nu mai este pentru mine acest sport.

–         Ințeleg, Mateo. Îți este frică de apă din cauza acestei experiențe mai puțin plăcute prin care ai trecut. Dar să știi că poți să schimbi acest lucru dacă vrei. Noi suntem singurii care ne putem modela comportamentul, îți amintești? Tot ceea ce trebuie să facem este să avem grijă de gândurile noastre și să vedem de unde pleacă intențiile. Ele pot fi conștiente sau inconștiente. Îmi dai voie să-ți spun o poveste? S-ar putea să îți fie de folos.

–         Dacă tu crezi că mă poate ajuta, de ce nu? Am fost destul de des martor la magiile făcute de poveștile tale.

–         Mulțumesc pentru încredere și cuvintele frumoase!

Demult, în vremurile în care pe pământ păstoritul era una dintre ocupațiile de bază ale oamenilor și principala sursă de hrană a acestora, era un păstor care avea doi feciori. Erau vremuri în care oamenii încă nu pierduseră legătura cu natura și cu magia din ei și din tot ceea ce exista în afara lor. Cercul magic al vieții era mai aproape de forma lui naturală. Oamenii trăiau înăuntrul acestuia, nu în afara lui.

Când cei doi feciori crescură mari și le veni vremea să plece în lume să-și găsească propriul drum în viață, păstorul le dădu fiecăruia dintre ei câte o sută de oițe cu care să-și poată începe călătoria. Băieții mulțumiră tatălui, își luară fiecare turma lui și plecară. Spre seară poposiră amândoi în Valea Gândurilor. Acesta era un loc despre care circulau tot felul de legende despre ființe magice care-l vegheau. Unele luminoase, altele mai întunecate. Nu era un loc în care ai fi vrut neapărat să-ți petreci o noapte liniștită, dar era un loc ideal în care păstorii își puteau adăposti animalele și le puteau veghea mai bine. Flăcăul cel mare se gândea cu groază că va trebui să se descurce singur și că va trebui să aibă grijă de o turmă așa de mare de oi.

–         La ce bun o sută de oi? Pentru ce atâta osteneală? Eu aș putea trăi și cu cinci oi. Cât să mănânce o gură de om? Ba m-aș mulțumi și să le dau cuiva și să-mi dea și mie în fiecare zi o masă în schimbul muncii mele. Mi-e prea greu să alerg după o sută de oi. Gândurile acestea îi ținură companie acestuia până ce adormi.

În tot acest timp, Iluzoria, regina tărâmului de dincolo care își făcea veacul prin acest loc tocmai pentru a afla astfel de gânduri își chemă argații imediat ce băieții adormiră.

–         Acest păstor nu își vrea oile. L-am auzit spunând că ar fi mulțumit cu cinci oi. Luați restul oilor, ne aparțin din moment ce el nu le dorește și se află pe tarâmul dintre lumi. Hai la treabă! Zise Iluzoria și își luă zborul.

Argații nu băgară de seamă că acolo erau mai multe oi și doi păstori așa că luară toate oile, mai puțin cinci. A doua zi, când se treziră cei doi păstori reacționară fiecare după cum le spunea inima. Cel mare fu tare bucuros că scăpase de o așa muncă grea și mulțumi întâmplării. Cel mic, în schimb, fu foarte dezamăgit și se întristă tare. Văzând asta, fratele cel mare îi zise:

–         Frate, poți lua tu oile acestea rămase iar eu nu-ți cer decât să mă lași să te urmez și să te ajut la nevoie și o îmbucătură de mâncare pe zi, până ce îmi voi găsi și eu rostul.

–         Mulțumesc frate, dar să știi că eu voi merge să-mi caut oile până pe lumea de dincolo dacă va fi nevoie. Rostul meu în viață este să fiu păstor. Asta îmi spune inima. Dacă vrei să mergi cu mine să știi ce te așteaptă.

–         Mă prind a te urma până îmi voi găsi rostul, dar să știi că mie oi nu îmi mai trebuie.

Cei doi flăcăi merseră prin lume întrebând de oile lor, dar nimeni nu știa de ele. Într-o zi se întâlniră cu un mag bătrân care le spuse că știa cum pot să-și găsească oile, dar că vor trebui să fie foarte atenți.

–         Dacă veți îngriji oile rămase cum trebuie și le veți veghea fără să dormiți trei zile și trei nopți, veți reuși să le aduceți înapoi pe restul. Oile voastre rămase aici vă vor învăța în fiecare noapte o strofă din cântecul magic care deschide poarta dintre lumi.  Fiecare va avea cântecul lui. Fiți cu băgare de seamă! Dacă nu vă cunoașteți bine oile, Iluzoria vă poate înșela și vă poate lua și pe voi în lumea de dincolo. Ea are mereu nevoie de argați.

Cei doi păstori își luară fiecare oile lui. Cel mare avea una iar cel mic patru dintre oile rămase. Cel mic își cunoștea oile nu numai după înfățișare, ba chair și după glas. Cele trei zile și trei nopți trecură repede pentru cel mic și înțelese imediat cântecul oițelor lui. Pentru cel mare fu o adevărată corvoadă și în final chiar ațipi. Iluzoria îi schimbă oaia cu una de a ei. Cel mic își cântă cântecul, poarta se deschise și oițele lui veniră la el. De acum era un păstor liber. Cel mare cântă cântecul spus de oaia Iluzoriei și fu imediat luat în lumea acesteia ca argat. Se gândi că dacă oaia lui îl dusese acolo nu avea vreun rost să mai vrea altceva, era mulțumit că scăpase de povara de a păstori cele o sută de oi și era mai bine așa pentru el. Tărâmul Iluziilor era mai atrăgător pentru el chiar dacă urma să fie un simplu argat la curtea Iluzoriei.

Cele o sută de oi sunt intențiile noastre; dacă le cunoaștem și avem grijă de ele putem fi niște oameni liberi și împliniți. Dacă ne lăsăm pradă iluziilor și fricilor și altor prădători ascunși în mintea noastră ne vom mulțumi cu ceea ce rămâne. Tu ce fel de păstor vrei să fii Mateo?