Ziua 3 – Recompensa reală

TEORIE – pentru părinți


De reținut – Recompensa reală

  • Când renunțăm la așteptări și recompense, anulăm intențiile inconștiente ce se nasc din programele comportamentale ce nu ne ajută
  • Setarea zilnică a intenției conștiente ne va ajuta să:

– ne observăm comportamentul,
– învățăm să ne jucăm cu emoțiile noastre,
– reușim să stăm în prezent și
– alegem ce emoții să ne însoțească pe parcursul zilei.

Video copii


Activitate – Să fim…

Repetăm intenția conștientă pentru că suntem exact în punctul potrivit pentru a face asta.

Așadar, în fiecare zi ne setăm o intenție conștientă pe care să o avem și să o trăim fără ca măcar să îi acordăm prea multă atenție și concentrare.

Tot ce avem de făcut este să ne setăm această intenție dimineața și…

…cam atât.

Joaca se va manifesta pe parcursul zilei când intenția conștientă va anula acele intenții inconștiente ce apar în mod normal pe parcursul unei zile.

Ce avem de făcut mai exact?

Să ne punem o intenție conștientă din acest șir de intenții:

iubire, recunoștință, smerenie, compasiune, libertate, bucurie, veselie, extaz, entuziasm, încântare, mulțumire, pace, liniște, calm, Buddha, Iisus, Krishna, Maica Tereza, Mahatma Ghandi, Abraham Lincoln, Regina Maria, Albert Einstein, Ramana Maharshi, Papa Ioan Paul al II-lea, Univers, Pământ, natură, apă, vânt, viață.

După ce termini acest șir ce nu trebuie respectat exact în ordinea dată, te rog să continui cu încă alte 21 de intenții conștiente, alese de tine de data aceasta.

Povestea – Cireșul

Scânteiuță era în clasă cu prietenii lui. Astăzi discutau împreună despre comportamentul oamenilor și fiecare elev trebuia să prezinte o persoană pe care o admirau și care erau trăsăturile care îi făcea pe copii să-l aleagă drept model.

–         Ei bine, dragilor, azi aș vrea să îmi povestiți fiecare despre persoanele din jurul vostru pe care le admirați și care vă inspiră. Este foarte important să adirăm oamenii din jurul nostru și să definim bine calitățile lor care ne atrag. Este o unealtă folositoare în construirea propriului nostru comportament. Se spune că tot ceea ce admirăm la cei din jur se află și în interiorul nostru. Aceste persoane reprezintă cumva reperul către construirea  a ceea ce vrem să devenim noi înșine. Aceste persoane sunt în jurul fiecăruia dintre noi. Ca să putem să ne scriem fiecare povestea lui de viață, cea mai aproape de ceea ce suntem și ne dorim să devenim din adâncul inimii, trebuie să fim conștienți de aceste adevărate faruri călăuzitoare de-a lungul vieții. Trebuie să admirăm, dar nu trebuie să cădem în capcana imitării. Adaptăm totul la propriul nostru cântec. Știți ce ne mai ajută să ne construim propriul comportament și drum în viață?

–         Emoțiile?

–         Da. Atunci când învățăm faptul că emoțiile stau la baza a ceea ce suntem și putem deveni, fiecare dintre noi reușim să ne setăm intenții conștiente. Aceste intenții conștiente sunt pașii care ne vor permite să facem din viața noastră o adevărată operă de artă. Adevăratele recompense ale acțiunilor noastre vor fi atunci micile victorii zilnice în modelarea comportamentului nostru, în procesul de a deveni cea mai bună variantă a noastră în fiecare zi.

–         Adică nu trebuie să ne luptăm să devenim mai buni decât cei din jurul nostru, zise Angela, trebuie doar să încercăm să fim mai buni decât noi cei de ieri, nu?

–         Da, Angela. Fiecare avem propriul drum. Nu trebuie să încercăm să îi învingem pe cei din jur, să ne dorim să fim cu orice preț pe primul loc în toate. Trebuie să ne ascultăm cântecul nostru interior și să-l urmăm. La cei din jur putem observa trăsăturile care ne fac să-i admirăm. Iar cănd admiri ceea ce vezi în jurul tău înseamnă că propriul tău drum îl vei afla urmând aceste indicii prețioase.

–         Scânteiuță, tu cum ai știut care este drumul tău?

–         Mi-am ascultat inima și mi-am înțeles emoțiile. Am învățat să îmi setez intenții conștiente și să lucrez la ele în fiecare zi. Am înțeles că trebuie să am răbdare cu mine și cu cei din jur. Dorința mea de a face lumea un loc minunat nu era de ajuns. Am învățat că atunci când noi devenim cea mai bună variantă a noastră, zi de zi, lumea din jur refelctă acest lucru. Adică, dacă vrem să schimbăm lumea trebuie să începem cu noi. Am ajuns să înțeleg că adevăratele recompense vin din aceste transformări. Și le găsim doar dacă învățăm să depășim capcanele minții. Haideți să vă spun o poveste.

Era odată un cireș care răsărise într-o pădure. Sâmburele ajunsese aici după ce fusese aruncat de un copil ce mâncase cireșe în pădure. Crescuse văzând în jurul lui doar copacii din pădure: stejari, salcâmi, castani și chiar câțiva brazi. Îi vedea cum inmuguresc și înfloresc și își pierd frunzișul în toamnă. Se întreba care este adevărata lui natură. Așa că încercă în fiecare an să fie precum copacii din jurul său. Se gândea că dacă ei sunt așa și el trebuie să fie unul dintre ei. Uneori visa livada de cireș, dar nu credea că are vreo legătură cu el.

Se gândea că sunt doar vise, așa că nu le băga în seamă. Cu toate că după fiecare vis despre livadă inima lui parcă încerca să-i spună ceva, cireșul o ignora. Se gândea în fiecare an ce anume va deveni. Încercă pe rând să devină stejar, apoi salcâm, apoi castan. În zadar încerca să fie ca cei din jur. Nu numai că inima lui era frântă de fiecare nereușita de a fi ca ceilalți, dar era și obiectul de distracție al copiilor care veneau să se joace în pădure. În fiecare an el arăta atât de ciudat încât niciun copil nu reușea să distingă ce copac este. Anul acesta se hotărâse să fie brad. Deși dorința lui de a fi ca ceilalți era mare, cireșul nu reușea decât pe jumătate să devină copacul pe care îl lua drept etalon. Anul acesta arăta ca un cireș plin cu țepi de brad. Făcuse și cireșe, dar țepii de brad făceau imposibilă culegera acestora. Când văzură cireșele apetisante, copiii se aventurară să culeagă din ele. Nu reușiră decât să-și umple mâinile de răni sângerânde.

–         Cred că acesta este un cireș, zise unul din copii, dar cred că din cauza faptului că este înconjurat de alte tipuri de copaci nu poate să fie un cireș adevărat. El pare că nu știe cine este și încearcă să fie ca cei din jur. Vreți să- l ajutăm să își dea seama cine este?

–         Am putea încerca, ziseră copiii. Ce propui să facem?

–         Păi mă gândeam să îi povestim în fiecare zi cum arată cireșii și ce fac ei și chiar să îi desenăm, să îi pictăm imagini cu livezi de cireși și cu cireșii în toate etapele lor de dezvoltare.

–         Și crezi că o să reușim să mâncăm cireșe?

–         Cred că vom reuși, dar trebuie să vrea și el, să înțeleagă că menirea lui este să fie cireș și nu să încerce să-i imite pe cei din jur, că adevărata recompensă va veni când intenția lui conștientă va fi să devină un cireș și va lucra la ea zi de zi. Ne trebuie timp și răbdare, dar împreună vom reuși. Este posibil ca anul viitor el să devină cu adevărat un cireș.

Cireșul avea inima cuprinsă de remușcări pentru faptul că îi rănise pe copii. Auzise ceea ce ei discutaseră și începu să se gândească la toate. Își aminti de livada de pomi care îi tot apărea în vis. Se hotărî să își urmeze glasul inimii și își promise că va renunța la dorința de a fi ca cei din jur. În fiecare zi își va propune doar să fie așa cum simte că ar trebui să fie.

Copiii doreau să-l ajute, așa că nu era singur în această devenire. Astfel, zi de zi, cireșul nu-și propunea decât să devină un cireș, își asculta inima și era tare bucuros când descoperea că reușea în fiecare zi să învețe să fie el însuși. Primăvara îl înflori și florile lui se transformară în cele mai gustoase cireșe. Chiar dacă nu erau foarte multe copiii fură tare încântați de reușita pomului. O savurară din plin. La fel și cireșul.