Ziua 4 – Ascultarea activă

TEORIE – pentru părinți


De reținut – Ascultarea activă

  • Reprezintă starea noastră totală de prezență față de o persoană care vorbește
  • Să înțelegem ceea ce are acea persoană de zis, să nu întrerupem
  • Și cel mai important: atunci când ne apare un gând, să nu dăm atenție și ascultare acelui gând pentru că ne scoate din ascultarea activă
  • Este important să renunțăm la a mai vrea să spunem lucruri atunci când o persoană vorbește și sîn schimb să fim prezenți, atenți doar asupra a ceea ce cealaltă persoană are de spus
  • Atunci când practicăm această ascultare activă, putem să înțelegem mesajul clar fără a mai interpreta în vreun fel cu gândurile și părerile noastre
  • Stând în prezent și ascultând activ, fiind prezenți cu totul, vom reuși să ne conectăm cu cealaltă persoană
  • Conectându-ne vom simți intenția celeilalte persoane, adică vom simți emoțiile, gândurile și vom înțelege cum se declanșează acțuinea
  • Ori de câte ori schimbăm intenția când suntem într-o discuție, cursul emoțiilor se schimbă și ele
  • Ascultarea activă este abilitatea necesară ce ne arată cum și în ce fel să înțelegem intențiile, emoțiile, gândurile și acțiunile celuilalt
  • Principalul beneficiu atunci când învăț să-i ascult pe ceilalți este că învăț să mă ascult și pe mine 
  • Astfel ajung să îmi observ programarea parentală, programarea comportamentală, observ modul în care mintea mea interpretează mesajul, îmi observ judecata, modul în care pun etichete mie sau altora
  • Atunci când îmi vorbesc în dialogul meu interior cu grijă, cu atenție, cu respect, ajung să mă eliberez de programele comportamentale
  • Facând lucrul acesta, declanșăm procesul continuu de învățare
  • Astfel dăm voie informației să intre și nu ne mai poziționăm din „Eu știu pentru că vreau să spun ceva”
  • Atunci când ne ascultăm dialogul interior, ne conectăm cu noi înșine
  • Un alt beneficiu, atunci când nu-mi pregătesc un discurs și las totul să se întâmple intuitiv, îmi las intuiția să se manifeste în mod natural
  • Astfel ajungem să înțelegem comportamentul celorlalți pentru că înțelegem intenția și astfel ne dăm seama de modul în care funcționăm atât noi cât și ceilalți
  • Dacă eu ca părinte ascult activ, implicit și copilul va începe să practice această ascultare activă

Video copii


Activitate – Să ascultăm

Se dă următorul text:

– Bună dimineața! Îmi dați voie să stau și eu de vorbă puțin cu Mia? zise Scânteiuță făcându-și drum către centrul acțiunii.

– Slavă Cerului că ați venit, profesore. Poate reușiți dumneavoastră să o convingeți să ducă animalul acasă. Dacă nu, eu voi suna la Poliție.

– Ben, nu este doar un animal! Este un prieten! zise Mia izbucnind în lacrimi. Văzând asta, Ben veni la Mia și începu să o lingă pe față încercând să îi oprească lacrimile.

– Este în regulă domnilor, mă voi ocupa eu. Până atunci deschideți cealaltă intrare în școală pentru ca elevii să poată intra și merge la ore, zise Scânteiuță și îi îndrumă pe elevi către cealaltă intrare. Când spectatorii se împrăștiară, Scânteiuță se duse la Mia.

– Hei Mia, hei Ben, bună dimineața! zise Scânteiuță și mângâie cățelul. Ce drăguț din partea ta Ben că ai grijă de prietena ta Mia. Cățelul dădu voios din coadă și sări cu labele pe Scănteiuță.

– Bună dimineața, Scânteiuță! Ce bine că ai venit! Vezi, și Ben se bucură.

Provocări:

1. Te rog să îmi spui de câte ori a fost pronunțat numele lui Scânteiuță în această bucățică de poveste?

2. De câte ori a fost pronunțat numele Miei în acest text?

3. Exercițiu timp de o oră în care să spui de câte ori ai pronunțat în dialogul interior numele lui Scânteiuță.

4. Exercițiu timp de o oră în care să spui de câte ori ai pronunțat în dialogul interior cuvântul „emoții”.
Dar mama, dar tata?

5. De acum înainte, te rog să urmărești cuvintele pe care le folosești în dialogul interior și să vorbiți de acestea în fiecare săptămână.

Povestea – Ben

Profesorul Scânteiuță intră în curtea școlii și văzu că la intrarea în clădire era zarvă mare. Copiii se strânseseră roată și făceau o gălăgie nemaipomenită. De undeva din spate se auzea un cățel lătrând. Zâmbi și se apropie de zona roșie. Avea un deja vu. Pe scările școlii stătea nimeni alta decât Mia, iar lângă ea cățelul ei, un Saint Bernard de toată frumusețea. Încerca să îi lege lesa de grilajul ușii. Copiii care veneau la școală și voiau să intre se opreau în fața ușii, neavând curaj să treacă de musafirul patruped. Unii se cățăraseră în copaci, alții pe băncile din curte, iar cei mai curajoși încercau să se apropie de protagoniștii acestui spectacol: Mia și cățelul Ben. Din interiorul școlii, la adăpostul grilajului, doi profesori încercau să o convingă pe Mia să își ducă acasă prietenul.

–         Mia, nu ai voie să aduci animale în incinta școlii. Dacă nu îl duci acasă acum, vom fi nevoiți să chemăm Poliția, iar părinții tăi vor fi amendați.

–         Dar nu înțelegeți că nu este nimeni acasă și lui Ben o să-i fie foarte greu singur. Nu pot să îl las la greu. Este prietenul meu cel mai bun. El doar este mare și pare fioros, dar nu este deloc așa, este cel mai blând cățel. Poate să stea aici până termin orele.

–         Bună dimineața! Îmi dați voie să stau și eu de vorbă puțin cu Mia? zise Scânteiuță făcându-și drum către centrul acțiunii.

–         Slavă Cerului că ați venit, profesore. Poate reușiți dumneavoastră să o convingeți să ducă animalul acasă. Dacă nu, eu voi suna la Poliție.

–         Ben nu este doar un animal! Este un prieten! zise Mia izbucnind în lacrimi. Văzând asta, Ben veni la Mia și începu să o lingă pe față încercând să îi oprească lacrimile.

–         Este în regulă domnilor, mă voi ocupa eu. Până atunci deschideți cealaltă intrare în școală pentru ca elevii să poată intra și merge la ore, zise Scânteiuță și îi îndrumă pe elevi către cealaltă intrare. Când spectatorii se împrăștiară, Scânteiuță se duse la Mia.

–         Hei Mia, hei Ben, bună dimineața! zise Scânteiuță și mângâie cățelul. Ce drăguț din partea ta Ben că ai grijă de prietena ta Mia. Cățelul dădu voios din coadă și sări cu labele pe Scănteiuță.

–         Bună dimineața, Scânteiuță! Ce bine că ai venit! Vezi, și Ben se bucură.

–         Și eu mă bucur să vă văd pe amândoi. Vrei să mergem la o mică plimbare să îmi povestești ce s-a întâmplat? Sunt convins că este o poveste tare interesantă, pe care nu aș vrea să o ratez.

–         Bine, dacă zici tu, hai să ne plimbăm. Lui Ben îi plac plimbările.

–         Să înțeleg că îi place și la școală? Ce crezi că i-ar plăcea să învețe?

–         Știi ce cred eu, Scânteiuță? Că Ben ar fi un profesor mult mai bun decât mulți din școala aceasta, mai ales cei care sună la Poliție. El știe să citească emoțiile, la fel ca și tine și știe să mă asculte tot timpul. Nu doar să mă audă, să mă asculte înțelegi? Nu am putut să îl las singur acasă azi. Când am plecat se uita trist după mine. Așa că am hotărât să-l iau cu mine la școală. Nu este un lucru așa de rău ca am venit cu prietenul meu la școală, de ce voiau să cheme poliția? Nu a făcut nimeni nicio crimă.

–         Da Mia, eu înțeleg de ce ai hotărât tu să îl iei pe Ben cu tine la școală, dar nu toată lumea gândește la fel. Ție îți este prieten și ești obișnuită cu animalele, dar sunt și copii și adulți cărora le este teamă de câini. După cum ai văzut, prea puțini au avut curaj să treacă pe lângă Ben. Acest fapt a dus la zarva de mai înainte și copiii nu au mai putut ajunge la ore. Intenția ta a fost una bună. Ai vrut să fii aproape de prietenul tău și să nu îl lași singur.

–         Dacă el credea că eu l-am părăsit în cazul în care îl lăsam singur? Cum puteam să-l las să creadă asta?

–         Eu cred că Ben ar fi știut că nu îl abandonezi. Desigur că este bucuros că a venit cu tine, dar eu cred că acasă i-ar fi fost mai bine. Zarva din curte l-a agitat și lacrimile tale l-au întristat și pe el. Dacă rămânea acasă se odihnea și când tu veneai de la școală avea destulă energie să se joace cu tine, să mergeți la plimbare. Tu ce crezi? Greșesc?

–         Da, poate că ai dreptate. Nu toți oamenii iubesc cățeii la fel ca mine și unora le este chiar frică de ei. Așa cum mie îmi este frică de șerpi. Îmi dau seama că și pe mine m-ar fi deranjat să găsesc un șarpe la ușa școlii.

–         Mare noroc ai că este cățel. Pisicile fac mult mai urât când se produce o zarvă ca cea de azi.

–         Zici tu?

–         Știu sigur. Când eram cam de-o seamă cu tine am făcut și eu același lucru, l-am adus pe Lilu la școală.

–         Nu pot să cred! zise Mia și izbucni în răs

–         Pe atunci nu se suna la Poliție, dar mama a trebuit să cumpere perdele noi la clasă. Căci da, eu am reușit să-l duc pe Lilu în clasă, în rucsac. Îți imaginezi cam cum a folosit Lilu perdelele drept liane de cățărat când 25 de copii au început să strige prin clasă încercând fiecare să prindă pisica. Bietul Lilu… a stat ascuns o săptămână în pod.

–         Mulțumesc Scânteiuță că știi să mă asculți cu toate urechile. Și nu doar pe mine. Tu asculți pe toată lumea cu toate urechile.

–         Hm, sună interesant. Care sunt acestea?

–         Adică asculți și cu urechile sufletului și cu urechile inimii. Nu asculți doar ca să dai un răspuns. Asculți ca să vezi ce vrea celălalt să-ți spună. Asculți ca să vezi cum se simte cel din fața ta și faci oamenii să vorbească cu tine. Îi faci să-și deschidă sufletul și să simtă că sunt importanți, că sunt ascultați și înțeleși.

–         Mă bucur că simți asta, dragă Mia. Se numește ascultare activă și este una dintre uneltele esențiale în dezvoltarea inteligenței emoționale. Atunci când ascultăm activ îi înțelegem mult mai ușor pe cei din jur și ei se simt înțeleși. La fel trebuie să ascultăm și dialogul nostru interior.  Cu timpul acest obicei devine felul de a fi al celui care îl practică. Mă bucur că l-ai observat. Cred că este o temă interesantă pentru ultima oră de azi. Ce părere ai?

–         Pare foarte interesant și eu chiar vreau să învăț să fac asta. Haide să îl lăsăm pe Ben acasă, se pare că în timp ce noi am stat de vorbă el ne-a adus fix aici.