Ziua 2 – Creierul de maimuță
- Sau sistemul limbic, este de fapt modul nostru instinctual de a reacționa atunci când reprimăm propriile emoții;
- Această reacție se întâmplă ca rezultat când corpul nostru emoțional începe să se suprasatureze de emoții reprimate și începe să dea pe dinafară;
- Iar acest lucru se întâmplă atunci când instinctul nostru, creierul de maimuță, preia controlul iar emoțiile denotă dezechilibru, lipsa încrederii în propria persoană și stări la extremă;
- Acest instinct vine puternic tocmai pentru a detensiona cât mai rapid corpul nostru emoțional, cu emoții precum furia, nervozitatea, iritarea, frica, etc
- Iar acest lucru se întâmplă pentru că nu înțelegem emoțiile, cauza lor, ne confundăm cu ele și instinctual ajungem să reacționăm în ideea de a detensiona corpul emoțional(prin reacții nepotrivite, negative)
Ei, acum am ajuns la cum ne putem juca cu corpul nostru și cum ne putem da două stări diferite în doar 5 minute de practică.
Dacă corpul nostru fizic simte anumite reacții când simțim emoții puternice, mare parte din noi nu știm că și noi putem induce emoții prin intermediul corpului fizic.
Așa că cele două exerciții pe care ți le propun exact asta fac, creează stări în corpul emoțional.
Bătuceala
Ce avem de făcut:
Stăm în picioare și începem să ne oferim o bătuceală pe tot corpul, iar când spun bătuceală vorbesc de ușoare lovituri asupra corpului nostru cu palma sau laterala acesteia, cu „carata” cum i se mai spune.
Loviturile ușoare să înceapă din creștetul capului până la călcâie.
Capul pe toate părțile, apoi fața, apoi gâtul, umerii, brațele, corpul pe toate părțile, coapsele de sus, până jos, partea de jos a picioarelor.
Nu te grăbi și fă asta pentru cinci minute de sus până jos, dacă ai terminat mai repede, reia de sus până se fac cele cinci minute.
Observă starea înainte de a începe exercițiul și observă starea de după ce ai finalizat exercițiul.
Amețeala – exercițiul de respirație conștientă 4 -7 -8
Ce avem de făcut:
Ne așezăm într-o poziție confortabilă în șezut și începem să respirăm conștient.
Mai exact insiprăm pe nas timp de 4 secunde, apoi ne ținem respirația pentru 7 secunde și expirăm cu buzele țuguiate ca și când am fluiera timp de 8 secunde.
Dacă simțiți că este prea greu, nu vă forțați, scopul este să ne relaxeze, nicidecum să facem un efort prea mare pentru a ne ține respirația.
Repetăm de 8 ori dacă copilul are între 9 și 12 ani sau de 4 ori dacă copilul are între 4 și 8 ani.
Fără să forțăm vă rog, prioritizăm starea de bine și nicidecum înverșunarea de a face exercițiul corect.
Observă starea înainte de a începe exercițiul și observă starea de după ce ai finalizat exercițiul.
La final te rog să compari cele două stări interioare și să spui cum te-ai simțit de fiecare dată.
Ce se va întâmpla?
La Bătuceală vă veți simți energizați, ceea ce corespunde cu o stare de entuziasm, bucurie, veselie, dorința de a face, de acțiune, șamd.
În schimb la Amețeală ne va cuprinde o ușoară stare de amețeală ce ne va face să ne simțim calmi, liniștiți și totuși nesiguri, dar veseli și curioși cum de s-a întâmplat una ca asta.
Pentru a satisface curiozitatea spun că datorită faptului că ne vom oxigena creierul foarte bine, apare această stare de amețeală, iar calmul și liniștea apar datorită faptului că ne-am scăzut considerabil ritmul cardiac.
Spor la Bătuceală și la Amețeală.
Trecuse o săptămână de la incidentul cu bulgărele bucuriei ce aterizase în cafeaua comisarului Căpșună. Această întâmplare ar fi trecut neobservată și poate așa era pentru majoritatea martorilor acestui eveniment. Pentru comisarul Căpșună lucrurile nu erau tocmai așa. Nu numai că acest eveniment îi rămăsese în gând, el coborâse cumva într-un loc parcă demult neumblat al comisarului, în inimă.
Întâmplarea în sine îl scuturase nițel, îi păruse un fel de clopoțel ce îi sunase în urechi precum clopoțelul zânelor magice din povești. Ceea ce urmase însă acestui evenimet întrecuse orice barieră a întâmplării. De o săptămână seriosul domn Căpșună nu putea să înțeleagă care fusese exact momentul ce declanșase schimbarea prin care trecea.
Întârzierea produsă de nefericitul eveniment cu bulgărele aterizat în cafeaua lui îi salvase viața. În acea dimineață, un infractor evedat din închisoare venise la secția de poliție, înarmat pentru a se răzbuna pe comisar. Știa că acesta nu întârzie niciodată și chiar era pentru un sfert de oră singurul ce se afla în birou, așa că trăsese trei focuri de armă în scaunul de birou al comisarului Căpșună, prin fereastra aflată exact în spatele acestuia. Doar că întâmplător, sau nu, ocupantul acestui scaun fusese în acea zi deturnat și scos din rutina lui zilnică de nimic mai mult decât joaca unor copii.
Ceva se schimase, ceva se trezise în seriosul domn. Realizând cât de aprope fusese de moarte și în același timp cât de revoltat fusese pe tocmai întâmplarea ce îi permitea inimii lui încă să bată, gândurile și emoțiile îl luară pe sus și parcă îl duceau tot mai adânc în sine, în ceva nedefinit, dar foarte cunoscut. Voia să înțeleagă ce se întâmplă așa că se gândi să meargă la profesorul acela copilăros, ale cărui cuvinte încă îi răsunau în urechi. Ceva din profunzimea ființei lui îi spunea că acesta este drumul pe care trebuie să meargă. Nu știa ce avea să-i spună sau mai ales dacă va avea curajul să-i povestească toată tărășenia prin care trecea de aproape o săptămână, dar avea să afle azi.
Intrând în curtea școlii nimeri exact în pauza. Elevii lui Scânteiuță îl recunoscură și îl întâmpinară curioși.
– Bună dimineața domnule comisar Căpșună! Vi s-a făcut dor de noi?
– Vreți să trageți o bulgăreală cu noi, că văd că nu mai aveți cafeaua în mână?
– Sau ați venit să ne amendați pentru infracțiunea de săptămâna trecută?
– Bună dimineața copiii! Zise Căpșună ușor încurcat. Îl caut pe profesorul vostru, știți unde îl pot găsi?
– Pe Scânteiuță?
– Da, cred că… da. Numele profesorului îi sună comisarului cumva straniu, dar plăcut.
– Uitați-l acolo! Ne ajută să facem cel mai mare om de zăpadă.
Uitându-se în direcția indicată, observă cât de implicat era Scânteiuță în ceea ce făcea. Simți încă o dată că se află acolo unde trebuie. Tare ciudat! Realiză că trebuie să se apropie pentru ca profesorul să-l observe. Porni către el.
– Scânteiuță!! Ia uite cine a venit!
– Este domnul cel serios!
– Bună dimineața domnule comisar! S-a întâmplat ceva? întrebă profesorul și se uită către noul sosit. Văzându-i privirea și fiind la curent cu ceea ce se întâmplase la secția de poliție înțelese. Cred că s-a întâmplat. Profesorul zâmbi.
– Bună dimineața Scânteiuță! zise comisarul uitându-se în ochii profesorului. Aaaa…
Copiii se făcuseră roată în jurul celor doi și așteptau cu sufletul la gură să afle motivul vizitei.
– Vă așteptam!
Comisarul tresări.
– Da?! Eu am venit să vă mulțumesc!
– Că ce? Că v-am spoit cu cafea? V-ați trezit cumva mai bine de la cafeaua cu zăpadă întinsă pe față decât dacă o consumați? întrebă curios unul din copii.
– Că mi-ați salvat viața! Și.. .nu știu dacă am să vă pot mulțumi vreodată îndeajuns. Și să îmi cer iertare pentru că nu m-am purtat tocmai frumos cu voi. Și…
– Nu este nevoie, chiar dacă nu înțeleg cum v-am salvat noi viața. Noi atunci doar ne bucuram de iarnă și de noi. Și am înțeles că ceea ce s-a întâmplat venea din emoțiile dumneavoastră neînțelese. Noi suntem magici, știți? zise Mia.
– Noi vă suntem datori cu o cafea, domnule comisar. Vreți să ne însoțiți în clasă? Azi vom vorbi despre cum reușim să ne gestionăm emoțiile.
– Mulțumesc Scânteiuță! Aș fi tare încântat să vin.
Intrară cu toții în clasă și Scânteiuță le povesti copiilor ce se întâmplase în acea dimineață la secția de poliție.
– Domnule comisar, trebuie să-i mulțumiți Universului pentru această magie. Noi doar l-am ajutat să o pună în practică, zise unul din copii.
– Da domule comisar, și ați făcut și un prim pas către lumea emoțiilor, zise profesorul. De data aceasta nu le-ați mai ascuns sub preș. Le-ați ascultat și ele v-au adus aici. Mai departe va trebui să învățați să lucrați cu ele în fiecare zi. Igiena emoțională zilnică vă va ajuta să rezolvați conflictele pe care poate le aveți cu dumneavoastră și cu lumea care vă înconjoară. Veți ajunge apoi să găsiți liniștea care locuiește mereu înăuntru.
– Domnule comisar, dumneavoastră știți să respirați?
– Dar să meditați?
– Cum vă relaxați dumneavoastră?
Comisarul se uita uimit și fascinat la micii magicieni. O scânteie de bucurie se năștea în inima comisarului pentru acești prieteni minunați pe care îi regăsea. Își dădu seama de toate lucrurile importante, cu adevărat serioase și în același timp firești și naturale pe care acești omuleți le cunoșteau mai bine ca el. Era recunoscător pentru acest moment.
