Ziua 7 – Emoția de acasă
- Noi mereu simțim o emoție, o emoție naturală căreia nu prea îi acordăm prea multă atenție;
- Emoția de acasă este emoția în care stăm cel mai adesea;
- Emoția de acasă este punctul din care se nasc celelalte emoții;
- Suntem ființe emoționale: simțim, gândim și apoi acționăm;
- De câte ori gândim, noi deja avem o emoție care se manifestă;
- Pentru a fi conștienți de acea emoție, avem nevoie de practică;
- Corpul nostru emoțional construiește obiceiuri emoționale;
- Aceste emoții le preluăm din perioada în care noi suntem în burta mamei noastre;
- Majoritatea obiceiurilor emoționale pe care le avem sunt preluate de la mama noastră;
- Orice obicei emoțional construiește un tipar emoțional, iar acesta construiește un tipar comportamental;
- Iar acesta este modul în care noi suntem programați parental, preluând comportamentul direct de la părinți;
- Adesea, noi trăim emoțiile pe care mama noastră le-a trăit;
- Dacă noi conștientizăm emoția noastră de acasă, putem să ne programăm noi pe noi conștient;
- Iar asta face diferența între imaturitatea emoțională, modul haotic în care emoțiile noastre se manifestă în noi și noi nu înțelegem și ne confundăm cu ele.
Sau, noi suntem cei care ne programăm în mod conștient, observând emoția de acasă care construiește trăirile și tiparele emoționale, înțelegem emoțiile, controlăm cum și în ce fel să se manifeste și putem anula un tipar emoțional nepotrivit.
- Înțelegându-ne emoțiile vom putea să ne construim comportamentul pe care ni-l dorim.
Observă emoția de acasă din aceste imagini:
Provocări:
- Observă emoția din cele zece imagini;
- Crezi că aceasta este emoția cel mai des simțită a fiecărui erou în parte? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
- Ce emoție crezi că urmează la fiecare erou în parte?
- Ce emoție crezi că a fost înaintea celei exprimate?
Scânteiuță se afla în vacanță la bunicii de la malul mării. De data aceasta avea companie. Verișoara lui, Maria, venise și ea să petreacă o săptămână la bunicii solari. Când nu umblau pe malul mării adunând scoici sau făcând castele de nisip, ori înălțând zmeie pe plajă, cei doi copii se retrăgeau în răcoarea căsuței și își găseau fiecare de lucru. În funcție de dispoziția pe care o aveau fiecare își alungau plictiseala făcând diverse lucruri legate de pasiunile lor.
Acum erau pe malul mării și își propuseseră să construiască castele de nisip. Peste noapte marea aducea la țărm felurite scoici și alge din care cei doi își luau materia primă necesară pentru decorarea castelelor lor. Scânteiuță își făcu forma castelului și apoi începu să culeagă diverse ornamente oferite de mare. Era de-a dreptul fascinat de tot ceea ce găsea și ideile de design îi năvăleau pur și simplu mintea. Bucuria lui de a crea se citea în tot ceea ce făcea. Era pur și simplu acaparat de creația lui.
– Habar nu am cum faci asta, Scânteiuță. Zise Maria.
– Adică?
– Cum îți ies ție toate castelele? Cum găsești mereu tot ceea ce îți trebuie? Eu caut după scoicile care îmi trebuie de o jumătate de oră și încă îmi mai trebuie trei.
– Păi eu nu am un plan anume, o imagine perfectă a castelului la care trebuie să ajung. Eu mă bucur pur și simplu de ceea ce fac și folosesc tot ceea ce găsesc și mi se pare interesant. Eu nu știu de la început cum trebuie să arate castelul, pricepi? Dar de unde știi tu câte scoici îți trebuie? Acum, eu nu pricep,
– Cum adică nu ai un plan? Nu știi ce castel construiești și cu toate astea îți ies cele mai frumoase castele? Eu întâi îmi imaginez, îl proiectez în minte și apoi mă apuc de lucru. Știu câte și ce tipuri de scoici îmi trebuie pentru fiecare etapă.
– Maria, tu te bucuri de ceea ce faci? Sau doar te aștepți să construiești un castel perfect pe care l-a proiectat mintea ta?
– Păi, m-aș bucura să reușesc să fac acel castel pe care mi l-am propus. Până atunci încerc să îmi strâng materialele necesare. Momentan sunt supărată că nu găsesc ceea ce îmi trebuie. Mă ajuți? Văd că tu găsești tot…
– Din ceea ce mi-ai spus îmi dau seama că tu pierzi cea mai mare distracție pentru că ai niște așteptări pornite din proiecția minții tale. Eu găsesc tot pentru că folosesc tot ceea ce mi se oferă și mă bucur să găsesc un loc și un rost pentru lucrușoarele acestea drăguțe pe care mi le dă marea.
– Dar cum faci castelul dacă nu îl vezi?
– Îl văd Maria, dar îl văd cum se creează din ceea ce găsesc și am acum, nu din ceea ce mă aștept să găsesc. Nu las bucuria mea la voia întămplării. Marea aduce ceea ce vrea ea, nu ceea ce aștepți tu să aducă pentru a face castelul perfect.
– Adică să nu îmi mai fac planuri?
– Poți să îți faci așa o schiță, o idee, dar nu te atașa de ea. Creează din mers și bucură-te de ceea ce faci. Nu aștepta să te bucuri la final pentru că ai reușit să faci castelul visurilor tale. Pierzi magia creației. Și e posibil ca la final nici să nu îți mai placă așa de tare chiar dacă reușești să găsești ceea ce îți trebuie.
– Da, așa este. Mi s-a întâmplat și asta de câteva ori. Am găsit ce căutam, dar rezultatul nu era conform așteptărilor mele. Nu așa îl văzusem.
– Așteptările, Maria, sunt cele mai mari capcane pe care ni le întinde mintea noastră. Trebuie să încerci să scapi de ele. Învață să te bucuri de ceea ce faci și să nu mai depinzi de ceea ce vei obține la final. Dacă îți pui bucuria în rezultat și acesta nu este cel așteptat ai pierdut dublu.
– Cred că încep să înțeleg. Asta cred că s-a întămplat și cu pasiunea mea pentru a crea diverse rețete de prăjituri. M-am bazat prea mult pe cărțile de rețete pe care le-am cumpărat. Am început doar să reproduc niște rețete și mi-am pierdut bucuria de a încerca, de a crea propriile mele rețete. În schimb am fost dezamăgită de fiecare dată când rețeta din carte nu a ieșit așa cum trebuia.
– Da, chiar voiam să te întreb: ce s-a întâmplat cu această pasiune a ta? Tu făceai cele mai delicioase și neobișnuite prăjiturele. Mă gândeam că voi fi iarăși răsfățat în vacanța aceasta.
– Am renunțat la ele pentru că anumite rețete din cărți nu îmi ieșeau așa cum trebuia, dar cred că tu ai mare dreptate. Mi-am pierdut bucuria de a prepara pur și simplu prăjituri și m-am legat doar de rezultat, de așteptarea mea de a realiza rețete perfect.
– Uite, gândește-te că marea ți-a dat azi ceea ce vezi zece metri în jurul tău. Pornind de acolo fă un castel, dar nu te aștepta la nimic. Doar bucură-te!
Maria ascultă sfatul lui Scânteiuță și începu să se joace cu marea și cu imaginația. Intră în fluxul creației și bucuria puse stăpânire pe ea. La final fu atât de încăntată de această experiență și de minunatul castel încât simți nevoia să continue.
– Mulțumesc, Scânteiuță! Mă simt minunat! Și știi ce? Meriți o prăjitură! M-am gândit la o combinație care cred că o să îți placă.
Cei doi copii plecară bucuroși spre căsuța bunicilor.

