Ziua 1 – Joaca cu emoția


TEORIE – pentru părinți

3.1 Joaca cu emoția

  • Emoțiile sunt cauza propriului nostru comportament
  • Atunci când realizăm că noi suntem la cârma comportamentului nostru, ajungem să ne dezvoltăm emoțional și să devenim maturi emoțional
  • Atât timp cât noi știm să facem asta și copiii noștri vor învăța cum să o facă
  • Atunci când ne jucăm cu emoțiile, dăm voie imaginației să se manifeste
  • Fiecare melodie ascultată, film vizionat, carte citită, activitate parcursă ne transmit emoții ce ne transpun în lumea poveștilor
  • Și este important ca noi împreună cu copii noștri să luăm parte activă la toate aceste povești și să ne lăsăm purtați de ele pentru a înțelege ce au de transmis

Video copii


Activitate – Să scriem o poveste minunată

De câte ori ascultă o poveste, copiii sunt prinși și cu totul implicați în firul narativ. Așa că e cazul să le arătăm și lor cum să o facă.

Orice poveste urmărește să le stârnească creativitatea, curiozitatea și un noian de emoții contradictorii copiilor.

Așa că hai să le arătăm cum să o facă, pas cu pas.

Provocarea este să faceți povestea împreună, amândoi.

Povestea – O lingură de speranță

Scânteiuță se întorcea de la școală. Era nerăbdător să ajungă acasă, să-și ia rucsacul și să pornească spre pădure.

Acolo era cel mai bun loc de scris povești, iar el trebuia să trimită săptămâna aceasta o poveste la ziar. Nu se hotărâse încă despre ce va scrie, dar știa că povestea va veni singură la el, în felul magic în care toate lucrurile se întâmplă atunci când îi dai voie vieții să te surprindă, ascultându-ți vocea inimii.

Mergea voinicește sărind într-un picior și cântând. Deodată se opri. La marginea drumului era un băiețel în fața unei tarabe. Se apropie să vadă ce vindea acesta. Erau niște linguri lucrate manual și frumos sculptate în partea de sus.

– Bun găsit! Ce linguri frumoase, cât costă una?

– Bună să îți fie inima, mulțumesc! Costă cât vrei tu să-mi dai pe una. Pentru mine sunt neprețuite. Sunt făcute din pasiunea mea pentru sculptură și din dragostea mea pentru natură. Fiecare bucățică de lemn sculptată capătă o nouă viață. Dar trebuie să le vând, am nevoie de bani.

– Ce drăguț din partea ta! Uite îți dau zece lei pentru una. Ți-aș da mai mult, dar atât am.

– Îți mulțumesc! Oricum ești primul care s-a oprit să cumpere. Tu nu ai cumpărat doar o lingură, tu mi-ai dat o fărâmă de speranță de care aveam nevoie. Eram pe punctul de a pleca. Stau aici de azi dimineață și degeaba. Oamenii sunt prea grăbiți sau poate nu au nevoie de linguri.

Scânteiuță luă lingura și porni spre casă. Se grăbea să ajungă la pădure să scrie povestea, dar parcă ceva îl chema înapoi. Uitându-se în spate văzu că băiețelul scăpase banii pe jos și nu mai reușea să-i găsească. Din câte pricepu Scânteiuță acesta era nevăzător. Lingura din mâna lui parcă îi vorbea. Busola îi spunea că trebuie să se întoarcă. Asta și făcu.

– Scuză-mă, nu vreau să fiu nepoliticos, poți să-mi spui pentru ce îți trebuie banii? Și cum reușești să faci minunățiile acestea? Am observat că ai probleme cu vederea sau m-am înșelat?

– Nu trebuie să îți ceri scuze pentru nimic. Mi-am asumat toate riscurile când am decis să vin aici. Iar tu pari un om bun. Știu asta chiar dacă nu te pot vedea bine. O simt. Îmi trebuie bani pentru o operație complicată la ochi. Vederea mea și totodată pasiunea mea pentru sculptură depind de această operație, dar părinții mei nu au banii necesari. Așa că m-am hotărât să vănd din sculpturile mele pentru a strânge măcar o parte din suma de care am nevoie. Eu nu m-am născut așa, dar problema aceasta s-a agravat în ultimul an. Am învățat de nevoie să sculptez și fără să văd, dar după cum poate observi, nu foarte bine.

Scânteiuță se uită la lingura din mâna lui. Aceasta era perfectă. Zâmbi și îi zise:

– Ești un băiat curajos și foarte talentat. Povestea ta este foarte frumoasă și îți promit că te voi ajuta . Am să îi rog pe toți prietenii mei să vină să cumpere linguri de la tine.

Scânteiuță era foarte bucuros. Știa despre ce avea să fie următoarea poveste care trebuia să ajungă la ziar. Era magic și știa ce înseamnă să știi să te joci cu emoțiile. O lingură de speranță avea să stârnească niște emoții potrivite și o trăire care avea să-i convingă pe cititori să cumpere lucrările băiatului.

O lingură de speranță valorează lumea întreagă pentru un copil frumos ce își vinde visele la margine de drum. El crede în tine și în puterea ta de a dărui lumii un gram de speranță. Întunericul a pus stăpânire pe ferestrele ce duc la sufletul lui, dar nu a reușit să-l închidă. L-a transformat într-un șirag de diamante și mărgăritare ce se arată lumii cu măsura unei linguri. El nu pretinde și nu se revoltă. Nu crede că lumea formelor, a culorilor și a luminii, i se cuvin, doar luptă să nu le piardă încă. Voi toți aveți dreptul să oferiți o lingură de speranță. O veți folosi oare? Eu am luat-o pe a mea și v-o dăruiesc vouă. Dacă Universul și-a trimis sculptorul pe pământ să construiască casa speranței? Voi l-ați ajuta să o vadă sau l-ați lăsa în întuneric? Împreună putem desena un curcubeu.

Scânteiuță continua să scrie și trăia fiecare cuvânt. Punea în cuvinte tot ceea ce simțise. Își dorea ca cei care vor citi să simtă totul ca și când l-ar fi întălnit pe băiețel. Știa să se joace cu emoțiile dar, oricâtă putere îi dădea acest meșteșug, nu avea să îl folosească decât în scopul îndeplinirii visului lui suprem: să facă lumea un loc mai bun.

După publicarea poveștii în ziar toată comunitatea se mobilizase. Nu numai că strânseseră banii necesari pentru operația băiețelului, dar se găsiseră tot felul de soluții pentru a spijini familia acestuia. Când avea să-și revină după operție, băiețelul era așteptat să urmeze cursurile unei prestigioase școli de arte care aflase povestea lui din ziar.

Profesorul Scânteiuță luase lingura speranței și povestea. Se îndrepta spre școală unde urma să le vorbească prietenilor lui de clasa a doua despre joaca cu emoțiile.