Ziua 2 – Reprimarea emoțiilor

Sursă inspirație: https://www.youtube.com/watch?v=7hGtkE3mG_g&ab_channel=MusicExpressMagazine
- Presupune a nu ne da voie să simțim emoțiile, deși noi suntem ființe emoționale și naturalețea noastră este tocmai de a simți
- Însă ceea ce facem este să le ascundem rațional pentru că ele nu dispar nicăieri
- Emoțiile noastre se ascund în corpul nostru emoțional și la un moment dat încep să dea pe-afară tot ascunzându-le
- Și bineînțeles că ajung să se întoarcă împotriva noastră
- Emoțiile reprimate ne construiesc programele noastre comportamentale în subconștient
- Și astfel sunt generate intențiile inconștiente – emoții – gânduri – urmate de dansul emoție-gând – apoi se construiesc tipare emoționale – apoi tiparele comportamentale – acțiuni – acțiuni repetate formează obiceiuri – repetate aceste obiceiuri formează tipare comportamentale == un cerc vicios ce îl tot repetăm din cauza acestor emoții reprimate
!!! Conform unui studiu de la Harvard, persoanele ce își reprimă emoțiile trăiesc în medie cu 35% mai puțin decât persoanele care își exprimă emoțiile
- Din cauza faptului că emoțiile sunt reprimate și apoi somatizate de corpul fizic astfel încât persoana în cauză nu se simte bine, calitatea vieții are de suferit
- Majoritatea programelor comportamentale au la bază aceste emoții reprimate, adică, statistic, majoritatea emoțiilor pe care noi le trăim, derivă din aceste emoții reprimate ce se tot repetă
- Și de aceea, emoția „de acasă” este una negativă de cele mai multe ori
- Soluția: să nu mai fugim de aceste emoții și în schimb să ne dăm voie să simțim orice emoție chiar dacă este de frică, furie
- Orice emoție „negativă” trăită, nu va mai avea forță să revină
- De aceea este important să consumăm aceste emoții pentru că în acest fel se vor anula și se va închide acest cerc vicios, ajungând astfel ca noi să ne generăm intențiile emoționale ce vrem să le trăim
Reprimarea emoțiilor vine pe fondul neacceptării unor situații, trăiri, stări sau concepte de viață în care suntem implicați.
De ce ajung emoțiile reprimate să se întoarcă împotriva noastră?
Din cauza procesului prin care comportamentul nostru se manifestă, pornind de la ele. Astfel, emoțiile reprimate au ca efect programe de viață, pe care le adoptăm inconștient. Programele acestea generează intenții, care la rândul lor crează alte emoții, emoții ce dau naștere unor gânduri (de regulă neplăcute).
În consecință este nevoie ca noi să săpăm după aceste emoții.
Cum facem asta:
În viața de zi cu zi suntem atenți la ceea ce acceptăm, dar mai atenți la ceea ce nu acceptăm.
Ori de câte ori simțim o împotrivire la anumite situații din viața de zi cu zi, ne punem următoarele întrebări:
De ce nu accept?
Ce se ascunde în spate?
De ce emoții fug?
Oare dacă le-aș lăsa să fie, s-ar schimba ceva?
Răspunsul ar trebui să te ducă spre adevărata cauză a ceea ce simți așa cum am dat câteva exemple la „Observarea emoțiilor în tabelul de mai jos:
Provocări:
- Te rog să adaugi și tu cinci situații de viață în care nu accepți anumite situații.
- Te rog să adresezi întrebările de mai sus situațiilor tale de viață până vei reuși să observi emoțiile de la care se declanșează tot procesul.
- Observă dacă ai renunța la cauză, ar dispărea tot șirul de emoții și efecte trăite?
- Cauza este tot o emoție pe care o putem consuma dacă alegem să nu mai fugim de ea, adică să nu o mai reprimăm și asta presupune să stăm în emoția respectivă și să o lăsăm să fie mentionând atenția noastră pe emoția declanșatoare indiferent care este aceasta.
Activitătea 7.2.1 Să ascultăm
Se dă următorul text:
Dragă Scânteiuță Magică,
Îți mulțumesc că te-ai aprins! Deja lumea din jurul tău este mai aproape de adevărul din ea datorită ție. Sunt recunoscător că mi-ai fost alături în această călătorie magică în lumea emoțiilor. Eu le-am dat drumul către tine și tu, ca un adevărat magician, le-ai primit în sufletul tău și le-ai transformat în și mai multe scântei. Fiecare om pe care tu îl atingi cu sufletul, devine o scânteie. Astfel,încet, încet, lumea se transformă într-un imens loc de joacă al creației.
Deși poate crezi că eu am făcut toate aceste lucruri să se întâmple, nu-i deloc așa. Eu doar ți-am reamintit cine ești și ce comori nebănuite ascunzi în tine. Puterea a fost întotdeauna la tine, doar că nu te-a învățat nimeni să crezi în ea. Știu că o vei folosi cu înțelepciune și vei reuși să desenezi lumea în culorile inimii tale minunate.
Știu că și atunci când te vei rătăci, vei găsi mereu drumul înapoi către tine, busola magică nu îți va mai da voie niciodată să te pierzi.
Ești un om minunat, zbor frumos în viață!
PS:deși poate părea așa, aceasta nu este o despărțire, este doar o reamintire a faptului că eu am ajuns acasă, în inima ta.Tu ești Scânteiuță!
Cu drag,
Scânteiuță
Provocări:
- Te rog să îmi spui de câte ori a fost pronunțat numele lui Scânteiuță în acest mesaj pentru tine?
- De câte ori a fost pronunțat cuvântul minunat în acest text?
- De acum înainte, te rog să urmărești cuvintele pe care le folosești în dialogul tău interior și să vorbiți de acestea în fiecare săptămână.
Și pentru a ajuta ca dialogul interior să fie constructiv îți dau câteva reguli mici de respectat ori de câte ori îți spui ceva în dialogul interior:
- Să folosești doar cuvinte frumoase când spui ceva în dialogul interior.
- Să ai un ton calm și relaxat când îți spui ceva în dialogul interior.
- Să ai o voce plină de respect atunci când îți vorbești.
Și acum o listă cu ce să nu faci:
- Nu țipa sau folosi un ton amenințător.
- Nu folosi cuvinte nepotrivte, urâte, jignitoare.
- Să vorbești urât cu tine.
Pare foarte clar cum și în ce fel să ai un dialog interior ce o să te ajute toată viața.
Poți începe chiar de acum.
Profesorul Scânteiuță le vorbea astăzi prietenilor lui despre ce reprezintă emoțiile reprimate. Ca să-i ajute să înțeleagă mai bine căutase în arhiva lui personală desenele realizate cu mulți ani în urmă de prietenul lui Fredy. Le afișase în clasă și aștepta bucuros ceata de copii curioși să-l mitralieze cu întrebări.
Copiii se adunau încet, încet și fiecare nou intrat în clasă încerca să ghicească despre ce le va vorbi profesorul.
– Waw! Azi cred că vorbim despre cum se îngrijesc pisicile.
– Ba eu cred că vom vorbi despre emoțiile pisicilor.
– Eu sunt sigur că va fi vorba despre o poveste din Țara Pisicilor!
– Asta mai lipsea, zise Robert. Motanul meu a fugit de acasă acum o săptămână. Nu vreau să-mi amintesc de asta!
– De ce spui asta Robert? Întrebă Scânteiuță
– Păi nu vreau să mă mai gândesc la Tommy. Nu îmi place să fiu trist și să-mi imaginez tot felul de lucruri rele despre ce s-ar fi putut întâmpla cu el. Nu vreau să simt asta pur și simplu. Nu accept!
– Ei bine dragilor tocmai despre acest lucru vom vorbi astăzi. Despre reprimarea emoțiilor și despre cum acest lucru ne influențează comportamentul.
– Și ce legătură are asta cu pisicile?
– Este doar o modalitate de a vă indica mai bine cum funcționează.
– Adică emoțiile sunt niște pisici?
– Eu vreau să ies afară. Nu pot să îndur așa ceva. Zise Robert încercând cu greu să-și ascundă lacrimile.
– Îmi imaginez că îți este greu Robert, dar fugind de ceea ce simți îți vei face și mai mult rău. Te rog să rămâi alături de noi și dacă simți nevoia să plângi, o poți face. La finalul orei am să te rog să ne povestești ce s-a întâmplat cu Tommy și vom încerca să te ajutăm. Ce zici?
– Bine, o să încerc.
– Ei bine dragii mei să ne imaginăm că fiecare emoție care ne vizitează este ca un mic pisoi. Atunci când nu le acceptăm ele nu pleacă. Doar se cuibăresc în noi așteptând momentul prielnic să iasă din ascunzătoare și să fie văzute și acceptate.
Dacă vom continua să le ignorăm aceste emoții vor deveni niște pisici sălbatice și flămânde. Pentru a se asigura că nu dispar, la un moment dat, vor ieși și se vor repezi flămânde la un șoricel, sau se vor preface a fi bolnave și vor cerși atenția unui salvator sau se vor simți atacate de un dulău. Șoricelul, salvatorul sau dulăul nu vor fi alții decât persoanele cu care noi intrăm în contact. În funcție de specificul emoției reprimate aceste personaje vor fi recunoscute de pisoii flămânzi din noi. Comportamentul nostru va fi atunci în mâinile acestor pisoi și vom reacționa la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru conform nevoilor lor. Problema este că nu vom realiza de unde vine această reacție și cu timpul o vom considera normală și vom crede că este a noastră. Așadar indiferent de cum arată acești pisoi când ei apar în viața noastră, chiar dacă sunt slabi, ficoși, triști sau însingurați, trebuie să-i vedem și să-i acceptăm așa cum sunt. Atenția și acceptarea noastră îi va elibera și le va aduce vindecarea și lor și nouă.
– Există și pisoi veseli, jucăuși si bucuroși? Cu ei ce se întâmplă?
– Desigur. Dat fiind faptul că ei sunt mult mai simplu și ușor de acceptat, ei trec aproape neobservați. Există însă riscul ca ei să nu mai poată fi sesizați din cauza celor flămânzi. Cei din urmă vor fi atât de zgomotoși și agitați încât nu vom mai avea spațiul și timpul necesar pentru a-i vedea pe primii. Ba chiar vom ajunge să-i gonim. Cei flămânzi vor fi înspăimântați de noii veniți și, din nou, vor prelua controlul asupra noastră și îi vor izgoni de teama de a nu muri ei înșiși de foame.
– Adică noi vom fi mai mereu triști, speriați, însingurați la fel ca pisoii, nu-i așa?
– Exact!
– Adică eu dacă nu accept să sufăr puțin că l-am pierdut pe Tommy, o să am în mine un pisoi flămând și neiubit?
– Cam așa ceva Robert.
– Dar cu el cum rămâne? De ce o fi plecat? De ce oare s-a hotărât să mă părăsească? Eu chiar îl iubeam. La fel și pe tata….
– Vezi tu Robert, la tine pisoiul este mai demult ascuns acolo. Acum a găsit doar o ocazie să iasă ca să fie văzut. Nimic din ceea ce au hotărât să facă Tommy sau tatăl tău nu are legătură cu tine. Au fost alegerile lor pe care tu va trebui să le accepți. Eu sunt convins că ei te iubesc la fel de mult oriunde ar fi. Tu trebuie să iți accepți emoțiile legate de aceste despărțiri, chiar dacă sunt mai puțin plăcute. Dacă refuzi să le trăiești și să le eliberezi, ele te vor consuma și îți vor modela comportamentul într-un mod care nu îți va fi de ajutor. Dacă ție îți este bine și lor le va fi bine, indiferent unde ar fi. De multe ori se întâmplă ca după ce noi eliberăm pisoii abndonați în noi prin neacceptare, să găsim soluții noi la situațiile cu care ne confruntăm. S-ar putea chiar să găsim o cale să rgăsim ceea ce am pierdut. Te-ai gândit să pui niște afișe cu Tommy prin oraș? Poate cineva l-a văzut. Noi te-am putea ajuta să-l cauți.
– Mama zice că nu am nicio șansă. Să-l uit și pe el și pe tata. Acum ei au ales să trăiască fără noi.
– Cu tatăl tău ai vorbit? Poate știe el ceva de Tommy.
– Nu. Mama zice că el nu are timp de mine. Nu am mai vorbit de câteva luni cu el.
– Eu cred că e posibil ca și mama să aibă niște pisoi ascunși. Ce ar fi să vorbești cu ea despre asta?
– Aș putea să încerc. De multe ori ceea ce am învățat de la tine m-a ajutat.
După o săptămână de la această întâmplare Tommy era din nou împreună cu Robert. Afișele împrăștiate prin oraș de ceata de inimoși ajunseseră și la familia care îl găsise pe Tommy mieunând în vărful unui pom și îl salvaseră. Mama lui Robert se hotărâse în sfârșit să-și îngrijească pisoii flămânzi și mergea la un specialist. Acesta avea să o ajute să-i elibereze pe rând. Erau mulți și neîngrijiți. Tatăl lui Robert era în sfărșit bucuros că putea să-și întâlnească fiul, chiar dacă nu mai locuiau împreună.
Tu ai grijă de pisoii tăi?
