Ziua 7 – Emoții negative și pozitive
- Cauza modului în care noi așezăm emoțiile ca fiind pozitive și negative este dată de dualitate
- Dualitatea setează 5% intenții conștiente și 95% inconștiente
- Noi putem declanșa acțiuni conștiente ce generează obiceiuri pozitive construindu-ne astfel comportamentul dorit
- Iar acest lucru îl putem reuși atât timp cât îl punem în practică, suntem sârguincioși și consecvenți
- Emoțiile sunt efectul DE CE-ului interior
- când acest DE CE nu este înțeles, împărțim totul în pozitiv și negativ
- dualitatea este un efect al neînțelegerii emoțiilor
- Atunci când ne dezvoltăm inteligența emoțională, ieșim din gândirea duală și învățăm să fim echilibrați
- Astfel vom lăsa intuiția să se exprime și potențialul din noi să se exprime
- Emoțiile negative sunt un veritabil instrument de lucru la propriul nostru comportament
!!! Pozitiv și negativ nu există
!!! Este doar o interpretare a minții noastre raționale ce gândește în dualitate
- Pentru a ne înțelege emoțiile, este necesar să înțelegem harta emoțiilor, adică modul în care acestea ne formează comportamentul:
– DE CE-ul nostru pleacă din ceea ce suntem noi și,
– generează intenții conștiente și inconștiente ce trec prin sistemul limbic îmbrăcând una din cele 3 emoții: frică, plăcere, dorință,
– apoi trec printr-un câmp emoțional format din alte emoții ce vin fie din iubire fie din frică,
– apoi îmbracă mai multe emoții și formează o stare, o trăire,
– apoi starea și trăirea trec prin fondul lexical și se formează gândul,
– atunci când gândul este format îmbracă o altă emoție,
– apare dansul gând-emoție,
– generăm datorită gândurilor și emotiilor o anumită acțiune,
– mai multe acțiuni repetate formează un obicei,
– iar mai multe obiceiuri repetate formează programe comportamentale, adică propriul nostru comportament
Atunci când o emoție se manifestă tot ce avem de făcut este să o observăm
– observând-o , cele „negative” se estompează și dispar ,iar
– cele pozitive cresc în intensitate, ele fiind recompensa pentru care trăim
De cele mai multe ori, emoția se manifestă incredibil de rapid și atunci când începem să o observăm, avem senzația că nu o să reușim niciodată să o prindem în timp ce ea se manifestă.
Dar nu este deloc așa, noi putem să o prindem și să o oprim încă de când o observăm și ne uităm la ea fără ca aceasta să mai treacă neobservată.
Pentru a înțelege mai exact acest proces, am împărțit fiecare bucățică a modului de manifestare a emoției pe etape aferente după cum urmează:
Pasul 1 – Starea interioară înainte de a simți emoția.
Contextul în care urmează să se manifeste emoția/emoțiile respective.
Pasul 2 – Evenimentul declanșator ce activează o amintire sau ceva ce ține de experiența anterioară, pentru a înțelege cum și în ce fel vom reacționa.
Acest pas poate dura cel mai puțin circa ¼ dintr-o secundă.
Pasul 3 – Apare o schimbare în corpul fizic și mental, care ne pregătește să facem față emoției.
Practic, este o stare ce apare cu o tensiune aferentă și este ceea ce simțim în momentul manifestării emoției.
Pasul 4 – Acum reacționăm în exterior în funcție de ceea ce simțim și alegem partea constructivă asumându-ne emoția sau partea distructivă fugind de realitate încercând să părem că nimic nu s-a întâmplat.
Pasul 5 – În funcție de modul în care alegem să reacționăm, ne vom simți la final și este important să ne asumăm ceea ce simțim și ce anume se întâmplă în viața noastră.
Provocare:
Atât copilul, cât și părintele să povestească despre astfel de situații pe rând și împreună să conștientizați ce anume vă ajută, asumarea emoțiilor simțite spunând adevărul sau minciuna și fuga de ceea ce simțim.
Important este să observați ce vă spune mintea de obicei și cât de adevărat este ceea ce vă spune.
Era 1 iulie. Scânteiuță se trezise dis de dimineață. Voia să mai verifice încă o dată bagajul. Astăzi era ziua în care pornea singur într-o călătorie nouă. Era prima dată când pleca pentru trei zile departe de casă fără a fi însoțit de părinți sau de bunici. Pleca într-o excursie cu colegii și profesorul. Era încântat, dar în același timp îngrijorat. Era o situație în care nu mai fusese niciodată. Necunoscutul, oricât de ispititor ar fi fost, aducea cu el și sentimentul de teamă. Mai erau doi sau trei colegi care mergeau în excursie fără părinți ca și el, restul veneau însoțiți de un bunic sau un părinte. Atunci când părinții lui îi spuseseră că poate merge singur fusese foarte încântat.
– Bună dimineața!
– Bună dimineața, mamă!
– Ești gata pentru o nouă aventură?
– Da. Bagajul este gata și eu deja m-am îmbrăcat.
– Și inimioara ta? Este pregătită?
– Da și nu. Sunt foarte bucuros să pornesc în această călătorie, dar îmi este și puțin teamă. Îmi este teamă că îmi va fi dor de voi, de casă, de Lilu. Mi-e teamă că lipsa voatră o sa-mi aducă tristețe în suflet.
Mama se apropie de Scânteiuță, îl luă în brațe și îi spuse:
– Știu că îți este teamă, dragul meu. Este normal să fie așa. Este o situație în care nu te-ai mai aflat, dar eu sunt sigură că te vei descurca. Vor fi și clipe în care îți va fi greu și este normal ca tristețea să te viziteze, dar ea nu poate ramâne. Tu ești în inima noastră și noi în inima ta. Chiar dacă vom fi departe unii de ceilalți fizic, inimile noastre nu se vor despărți niciodată. Ca să înveți să zbori ai nevoie să îți deschizi aripile, ai nevoie de spațiu și de încredere.
– Îți mulțumesc, mama! Sunt convins că totul va fi bine. Am busola la mine. Dacă voi aveți încredere că eu pot zbura și eu am încredere în aripile mele. Promit să îți aduc ceva frumos din excursie.
Autocarul școlii opri în fața curții. Scânteiuță își îmbrățișă părinții și porni spre necunoscut. Inima îi bătea nebunește, dar era bucuroasă. Busola indica direcția corectă. Era încă foarte devreme. Zorile încă nu se iviseră. Scănteiuță privea pe ferestă cum întunericul se înclina ușor în fața luminii strălucitoare a astrului dătător de viață. Soarele începea să se ivească timid. Scânteiuță adormi.
– Bun găsit, călătorule!
Scânteiuță se uită uimit pe locul de lăngă el, care până mai adineori fusese liber. Acum era ocupat de o fetiță. Avea ochii mari și glasul domol. Scânteiuță observă că fetița era îmbrăcată în niște haine jerpelite și era foarte slabă. Nu o cunoștea.
– Bună dimineața! Scânteiuță sunt eu, cu cine am plăcerea? Nu cred că ne cunoaștem.
– Sunt Araminta. Ai dreptate , nu ne cunoaștem încă foarte bine, dar am venit să te salut. Ești un copil magic și am mare nevoie de tine. În lumea oamenilor mie mi se spune Tristețea. Majoritatea oamenilor fug de mine. Mă consideră un lucru rău, inutil și greu de suportat. Arăt așa de neîngrijită pentru că nu sunt aproape niciodată invitată în inimile oamenilor. Mă ascund în ei și mă uită acolo. Eu aș putea să plec, dar menirea mea este să le transmit un mesaj. Eu apar atunci când cineva se rătăcește de la drumul inimii.
– Wow! Asta da surpriză! Dar să știi că eu nu o să fug de tine. Știu că ești o emoție pe care oamenii o simt, dar despre care cred că este o emoție rea. Eu vreau să te cunosc. Știu că nu ești rea. Nimic nu este rău cu adevărat, dar așa sunt oamenii pe planeta asta, încă trăiesc definind lumea între plus și minus, pozitiv și negativ. Iartă-i și promit că te voi ajuta și pe tine și pe ei într-o zi.
– Știu Scânteiuță, tocmai de aceea am venit. Cei care mă ascultă și mă primesc în inima lor ajung să mă cunoască și să ducă vestea mai departe. Cu cât oamenii vor ajunge să înțeleagă că eu sunt doar un mesager care le vorbește despre ceea ce se ascunde în inima lor, cu atât armonia va începe să crească pe pămănt. Eu vin la oameni să le spun ceva, dar văzând cât sunt de însingurați nu mai pot pleca. Nu pot să îi las singuri, nu am voie să plec până nu îi reconectez cu inima lor. Atunci cănd ei mă primesc în inimile lor, încep să înțelegă totul. Inima lor se deschide și lumina începe să iasă. În acea clipă eu sunt eliberată și primesc și o pereche de haine noi cu care pot să umblu în lume. După cum vezi, sunt cam jerpelită și poate acum înțelegi și de ce.
– Îți promit că nu am să fug niciodată de tine. Și îți promit că voi spune tuturor cât ești de specială, Araminta. Ca să pot face asta, te rog să rămâi cu mine în această excursie. Știu că nu ești aici să faci rău nimănui. Uite, îți voi da chiar și o pereche de haine noi. Sper că porți și panataloni. Băiețelul începu să caute în rucsac.
O rază de soare intră pe geamul autocarului și atinse fața lui Scânteiuță. Se trezi și zămbi. De azi avea un nou prieten. Lumea devine magică atunci când o asculți cu inima. Autocarul se opri și o fetiță urcă. Locul de lângă Scânteiuță era singurul neocupat. Fetița se aseză lângă el.
– Bună dimineața! zise Scânteiuță bucuros.
– Bună o fi a ta. Pentru mine e cea mai tristă zi…
Cred că ți-am găsit niște rochițe Araminta, zise Scânteiuță în gând.

