Ziua 3 – Dansul gând – emoție

1.3 Dansul gând-emoție
-
- În spatele fiecărui gând se ascunde cel puțin emoție
- Nu există emoție fără gând sau gând fără emoții
- Sunt imperceptibile pentru că au intensitate scăzută
- Dacă am observa, am vedea că noi simțim mai tot timpul și apoi gândim
- Majoritatea emoțiilor au o intensitate scăzută doar că noi am fost învățați să le observăm doar atunci când ele dau pe-afară
- Și asta s-a întâmplat pentru că noi am fost învățați să fim atenți la ce gândim și cum gândim, neînțelegând că, cauza gândurilor noastre sunt tocmai emoțiile noastre
- Abilitatea #1: observarea emoțiilor (din spatele gândurilor)
- astfel aflăm DE CE fac ceea ce fac
Un joc în care observăm ce se ascunnde în spatele gândurilor.
Simplu, simțim, gândim, acționăm ceea ce presupune că ceva tot se ascunde în spatele gândurilor.
Dar cum putem vedea asta?
Te rog să te uiți la următoarele poze și să îmi spui ce gândești:





Profesorul Scânteiuță intră bucuros în clasă, ca de obicei. Observă însă că Mia era foarte abătută. O chemă la el.
– Bună dimineața, Mia! Ce s-a întâmplat cu steluțele din ochișorii tăi? Au venit norii? De unde vin ei?
– Bună dimineața Scânteiuță! Hm…sunt un pic tristă, este adevărat. Mă gândeam eu că nu pot ascunde acest lucru de ține. Ne vom muta la bloc. Mie îmi place foarte mult să mă ocup de mica mea grădină pe care o am acum. Voi rămâne fără ea și fără experimentele mele…
– Hai să vedem ce putem face. Eu zic să începem cu o poveste. Este una specială, din Jurnalul lui Scânteiuță
Era o dimineață caldă de vară. Era vacanță. Scânteiuță își luase rucsacul și pornise spre dealul de lângă pădure. Mai era o jumătate de oră și soarele avea să îmbrățișeze micul orășel. Scânteiuță se grăbea să ajungă în vârful dealului să poată fi primul care îl salută. Liniștea acestor dimineți, ferite de zgomotul și dansul gândurilor efemere, îi amintea de un loc ascuns în inima lui pe care îl numea „acasă”. Era hotărât să încerce să surprindă măreția acestui spectacol și să îl deseneze în caietul lui special. Nu era el foarte talentat, dar asta nu îl împiedica să încerce.
După ce merse o vreme și întunericul se mai diluă, Scânteiuță observă că în fața lui mai era cineva. Grăbi pasul și descoperi cu surprindere celălalt călător. Era Mirulina, vecină lui.
– Hei Mirulina, bună dimineața!
– Bună dimineața!
– Unde ai plecat așa devreme?
– Vreau să scap de lucrurile astea. Nu mai am nevoie de ele! Mirulina deschise rucsacul și îi arătă lui Scânteiuță un set de pictură.
– Tu pictezi Mirulina? Nu știam! Ce frumos!
– Asta a fost odată, acum s-a terminat! Îmi aduce numai necazuri.
– Adică tu ai un talent care îți aduce numai necazuri? Nu am mai auzit una că asta. Cum așa?
– Ultimul a fost ieri! Am stricat totul! Mama a vopsit săptămâna trecută bucătăria. Crezând că îi fac o bucurie, o surpriză, am încercat să pictez niște tablouri să decorez bucătăria. Voiam să pictez câteva din locurile din lume care îi plac ei. Locuri pe care visează să le vadă într-o zi. În același timp am vrut să fac și o plăcintă cu mere. Ce crezi că a ieșit?
– O petrecere pe cinste! Încercă Scânteiuță să mai destindă atmosfera cu o glumă.
– Un dezastru! Am pus plăcinta în cuptor și m-am apucat să pictez. Știi eu când pictez… uit de toate și pierd noțiunea timpului. Intru în lumea culorilor și nu mai văd nimic în jur, nu mai aud nimic. Mirulina își lăsă privirea în jos. Plăcinta s-a ars și a afumat toți pereții. Mama a făcut mari eforturi să vopsească și eu am distrus tot.
– Eu cred că vei distruge mult mai mult dacă arunci setul de pictură și dacă renunți la talentul tău. De ce fugi de emoțiile tale? Te-au copleșit? Arunci la gunoi talentul tău și suferința odată cu ele. Oricât ai încerca nu vei reuși. Când nu te aștepți ele vor ieși la suprafață cu și mai multă suferință.
– Unde vezi tu emoții? Ce suferință? Și cine fuge? Sunt doar realistă. Nu o să ajung nicăieri pe drumul acesta. Mama are dreptate.
– Mirulina lasă-mă să încerc să îți explic. Dacă nu am dreptate le arunci și uiți de pictură. Dacă am îți fac o ofertă, te angajez ca pictorul meu personal.
Mirulina zâmbi și zise
– Ok, te ascult!
– În primul rând, din starea de iubire pe care o simți pentru mama ta s-a născut gândul de a-i face o bucurie, o surpriză. Și asta ai făcut. Corect? Vezi cum dansează? Emoție – gând – acțiune…
– Da, dar… acțiunea nu a mai ieșit cum trebuie…
– Rezultatul nu a fost cel așteptat. Acest mic eșec te-a întristat, înfuriat și te-a făcut să te simți vinovată. Cine nu încearcă nu greșește, dar nici nu merge înainte pe drumul ce îi este dat doar lui. Aceste emoții, chiar dacă ne produc suferință, ele sunt bune, sunt ale noastre. Nu trebuie să fugim de ele. Vin să ne învețe ceva despre noi și despre orice se întâmplă cu noi.
– Și cum pot face asta?
– Folosești bagheta magică! Observi găndurile, fără să le judeci și vezi din ce emoție vin sau ce emoție aduc cu ele.
– Dar am greșit! Sunt vinovată! Nu mai vreau să sufăr nici eu și nici mama din cauza asta.
– Când încerci ceva mai și greșești. Dar nu renunți! Nici la ceea ce faci și nici la tine. Trebuie doar să schimbi modul în care faci anumite lucruri, anumite obiceiuri, dar nu poți renunța la talentul tău. Este o parte din ceea ce ești. E ca și cum ți-ai tăia o mână pe care chiar dacă nu o vezi, o simți.
– Adică să nu mai fac și alte lucruri, mai ales din care poate ieși fum, atunci când pictez, de exemplu? Adică să schimb la mine obiceiuri sau comportamente pentru a putea păstra ceva mai de preț? Aș putea face asta? Este minunat ceea ce îmi spui! Oare cum nu m-am gândit pănă acum? Mulțumesc! Zise Mirulina și îl îmbrățișă pe Scânteiuță. Ochii fetei erau acum plini de lumină și speranță.
– Nu te-ai gândit pentru că trebuia să dai de mine. Eu chiar căutam un pictor. Deci de azi ești pictorul meu personal?
– Da Scânteiuță! Oficial de astăzi sunt la dispoziția ta!
– Hai cu mine! Aveam nevoie de un pictor chiar azi! Vezi Mirulina, nimic nu este întâmplător! Și cu cât îți asculți mai mult inima… descoperi magia.
Cei doi porniră spre deal. Mirulina avea să picteze unul dintre cele mai frumoase răsărituri, la fel de frumos ca cel din inima ei.
– Știi tu Mia ce am eu aici? Scânteiuță îi arătă un cec pe care era trecută o sumă foarte mare. Acesta era semnat de Mirulina.
– Este un cec cu niște bani mulți. Și mai văd că cea care ți i-a dat se numește la fel ca fata din poveste.
Mirulina era acum o pictoriță celebră în toată lumea. Tabloul ei cu răsăritul de pe deal se vânduse la licitație cu un preț foarte mare. În semn de recunoștință și apreciere, pentru ceea ce făcea la școală și nu numai, îi trimisese profesorului Scânteiuță acești bani. Acesta urmă să construiască o seră a școlii unde copiii aveau să învețe despre lumea plantelor, direct de la sursă. Mirulina era acum în vacanță cu mama ei în jurul lumii.
– Sunt banii donați de Mirulina pentru că noi aici să construim o seră. Și ghici ce? O să am nevoie de un ajutor de nădejde ? Crezi că te descurci?
– Eu Scânteiuță??? Eu??? URAAAAA!
Mia sări în sus de bucurie. În ochii ei nu mai erau nori. Se năștea un răsărit.