Ziua 2 – Suntem ființe emoționale

1.2 Suntem ființe emoționale
- Mai întâi:
- Simțim, adică DE CE-ul nostru
- Gândim, CUM punem în practică ceea ce simțim
- Acționăm, punem în practică emoțiile și gândurile
- Până în vârsta de 4 ani, noi avem o comunicare bazată strict pe emoții
- După vârsta de 4 ani se formează gândirea rațională, cu o perspectivă logică a acțiunilor noastre
- Până în 4 ani când corpul nostru emoțional s-a format, noi comunicam prin emoții: să plângem când ne doream ceva
- Între -7 luni și până la nașterea noastră, noi am fost nevoiți să comunicăm cu mama noastră emoțional
- Emoțiile pe care noi le simțeam erau de fapt ale mamei noastre și au ajuns să fie emoțiile în care noi funcționăm, adică tiparul emoțional
- Noi funcționăm pe baza acestor tipare emoționale
- Atunci când ne vom înțelege emoțiile, vom ști ce suntem, adică să ne descoperim propriul nostru DE CE
Întrebare: Tu îți știi propriul tău DE CE?
- dacă da, înseamnă că emoțiile tale sunt înțelese
- dacă nu știi, este în ordine pentru că până la finalul acestui program vei afla cum să te descoperi
Un joc în care îi ajutăm pe ce mici să se vadă și să înțeleaga ce sunt.
Pas cu pas îi facem conștienți de toate laturile lor și îi rugam să aleagă 3 caracteristici din fiecare categorie, ce la final vor creiona personalitatea copilului.
În primul rând noi suntem, apoi simțim, apoi gândim și în cele din urma acționăm.
Ceea ce presupune că vom relua această ordine și vom împărți pe cele patru corpuri, ca și în activitatea de ieri.
Ce avem nevoie:
Foaie și creion
Ce vei face:
Alege cele mai importante 3 cuvinte ce te reprezintă din fiecare categorie.
Corp spiritual
Bun, cald, spiritual, înțelegător, autentic, recunoscător, smerit, prezent, împlinit, simplu, spontan, credincios.
Corp emoțional
Bucuros, supărat, îngâmfat, mândru, încrezător, pasionat, timid, rușinos, împlinit, răutăcios, blând, înțelept.
Corp mental
Inteligent, deștept, amabil, simpatic, isteț, creativ, organizat, căpos, competitiv, eficient, direct, complicat.
Corp fizic
Rapid, frumos, năsos, simpatic, creț, guraliv, tăcut, sportiv, agitat, calm, zăpăcit, detașat.
Apoi te rog să le treci aici:

Era o zi frumoasă de primăvară. Profesorul Scânteiuță se îndrepta spre școală. Era atât de pierdut în gândurile lui, încât nu observă capacul ridicat de la gură de canalizare. Plouase mult, iar când fluxul de apă era foarte mare, capacele de la gurile de canal erau ridicate pentru a preveni inundarea străzilor. Fiind absorbit de propriile gânduri și cunoscând drumul cu ochii închiși, Scanteiuță fu luat prin surprindere de realitate. Se împiedică de neașteptatul capac, ca de un gând imposibil, aterizând în mijlocul străzii. Încercă să se ridice, dar se pare că unul dintre picioare nu îl mai ascultă. Ajunse la spital.
La școală, având în vedere accidentarea lui Scânteiuță, se hotarî înlocuirea temporară cu varianta lui digitală. Era un proiect ce urma să fie implementat în școli: înlocuirea profesorilor cu variante digitale ale acestora. O variantă computerizată putea să învețe foarte repede, putea reține o cantitate infinită de informații. Se putea upgrada oricând. Aflând că va fi înlocuit de hologramă, profesorul se gândi să-l prevină pe director, dar apoi se razgândi. Nimic nu era întâmplător. Nu credea în viitorul acestei metode de predare și încercase din răsputeri să demonstreze ineficiența acesteia. Avea încredere că elevii lui se vor descurca mult mai bine să facă asta, în cel mai firesc și natural mod posibil. Holograma lui Scânteiuță intră în clasă.
– Bună dimineața 25 de copii! În acel moment imprimanta clasei, fiind conectată la hologramă, începu să scoată copii după ultima imagine scanată. Era prima variantă cu harta emoțiilor, proiectul la care lucra Scânteiuță și elevii lui.
Copiii vazând asemenea grozăvie începură să se amuze copios. Știau că în fața lor nu era Scânteiuță cel real.
– Oprește imprimantă. Spuse holograma pe un ton neutru. Mașinăria se opri.
– Cred că ar trebui să ne spui prieteni, așa cum ne zice Scânteiuță, pentru a evita astfel de neîntelegeri, zise unul dintre elevi.
– Ce este prieten? Întrebă holograma. Nu am acest cuvânt în meniu.
– Adică tu nu știi nici măcar ce este un prieten? Nu cred că mai are sens să te întrebăm dacă ai vreunul. Ce trist trebuie să fii….
– Nu cunosc noțiunea trist. Definește!
– Și cum o să ne înveți tu lucruri noi dacă tu nu știi aceste lucruri simple, dar esențiale. Încep să mă îngrijorez!
– Definește îngrijorare! Termen necunoscut! Alertă! Alertă! Prea mulți termeni necunoscuți!
– Măcar atât poți să înțelegi și tu! Dar dacă ești în alertă… de ce zâmbești? Tu nu știi să îți exprimi emoțiile? Ai lipsit la lecția asta sau nu ai în meniu?
Copiii izbucniră iar în hohote de râs. Dându-și seama că mașinăriadin fața lor nu știa să recunoască emoțiile, iar ei erau aproape experți, începură să o bombardeze cu diverse întrebări și probleme din acest domeniu.
– Eu ard de nerăbdare să începem lecția! Zise Mia. Vreau o poveste! Ce ai pregătit…
– Arde Mia! Alertă de incendiu! Pornește instalația! Alertă de incendiu!
În zadar încercară copiii să-i spună hologramei că era doar o metaforă care exprimă o emoție și că de fapt Mia nu ardea. Senzorii de incendiu se declanșară și clasa fu invadată de apă. O ploaie artificială, dar tot ca o ploaie se simțea. O bucurie. Copiii erau în extaz. Începură să danseze paparuda. Lecția era compromisă, dar învățăturile nu lipseau.
– Pericol de electrocutare! Hologramă dezactivată! Fură ultimele cuvinte ale acesteia.
A două zi Scânteiuță reveni la școală, deși avea piciorul în gips.
– Bună dimineța prieteni!
– Bună dimineața Scânteiuță!
– Suntem foarte fericiți că te-ai întors la noi!
– Sunt mândru de voi! zise Scânteiuță. Deși încercam să îl conving pe director să renunțe la varianta cu hologramă, nu reușeam. Voi, folosindu-vă de puterea emoțiilor, ați reușit să demonstrați că un astfel de proiect este imposibil.
– Scânteiuță, eu acum m-am convins! Emoțiile sunt darul nostru cel mai de preț. Ele ne-au fost date spre păstrare nouă oamenilor, nu-i așa? Și cred că dacă le vom pierde, roboții chiar ne pot învinge. Ca în filmele SF. Nu crezi?
– Da, așa este. Emoțiile reprezintă darul nostru cel mai de preț. Ele ne definesc calitatea de a fi oameni. O mașinărie, un robot, oricât de inteligent ar deveni, nu va putea niciodată să simtă, să înțeleagă, să exprime o emoție. Este arma noastră secretă!
– Scânteiuță, nu este o armă! Este dovada că cineva acolo sus ne iubește și că are încredere în noi.
– Definește iubire, zise Mia, încercând să imite vocea hologramei.
Râsete cristaline de copii umplură din nou clasa lui Scânteiuță.