Ziua 3 – Intenții pozitive


TEORIE – pentru părinți

2.3 Intenții pozitive

  • Intențiile pozitive pleacă din iubire
  • Pentru că noi vedem lucrurile în nuanțe diferite, apar tot felul de contradicții între noi și copiii noștri ceea ce duce la conflicte
  • De aceea este important să înțelegem ce se ascunde în spate și de ce noi credem că deținem acest adevăr absolut, această realitatea a noastră
  • În relația cu ceilalți, această realitate a noastră uneori ne limitează, ne blochează modul în care comunicăm
  • Fecare om are realiatea lui, ceea ce înseamnă că există 8 miliarde de lumi diferite cu propriile ei carcteristici
  • În funcție de propriile credințe, creierul încearcă să facă asocieri și să demonstreze ceea ce cred eu
  • Iar acest lucru înseamnă că eu vreau să schimb o persoană în funcție de modul în care vreau 
  • De exemplu într-o relație, ambii parteneri vor să îl schimbe pe celălalt, deaorece în propria realitate crede că știe mai bine ca celălalt
  • Iar aceste credințe, convingeri, condiționări crează această lume a fiecăruia dintre noi
  • Astfel apar contradicțiile ce adesea se transformă în conflicte
  • Atunci când nu comunicăm eficient, conflictele sunt prezente în special atunci când nu vrem sau nu știm cum să vorbim despre subiectele tabu
  • Iar acest lucru se întâmplă și în relație cu copiii
  • preferăm de exemplu să nu vorbim cu copiii despre sexualitate pentru că nu ne simțim noi bine să vorbim despre acest subiect;
  • nu vorbim despre ceea ce ne supără;
  • nu vorbim despre cineva care este bolnav pentru că nu vrem să speriem copilul, ș.a.m.d
  • Însă iubirea vine și „acceptă” toate aceste principii și credințe ale minții pentru că știe că nu sunt reale
  • Atunci când ne poziționăm din iubire și știm că noi nu deținem nimic, că nu deținem nici un adevăr (așa cum mintea susține) și că suntem aici doar pentru a deveni o variantă mai bună a noastră, ne determină să fim mai tot timpul în plin proces de învățare.
  • Iar acest proces de acceptare duce la crearea de intenții pozitive ceea ce înseamnă că nu vom mai  încerca să ne impunem lumea noastră și altora

Video copii


Activitatea 2.3.1 – Intenții pozitive – Dacă aș fi – intenție conștientă

Un joc simplu în care ne provocăm ca în fiecare zi să fim o intenție pozitivă.

Să fim un copac, un leu, un vultur, un munte, apă, vânt, avion, o frunză, să fim Leonardo Da Vinci, Constantin Brâncuși, Spiderman, Iron Man.

Atât tu ca părinte, cât și copilul este necesar să vă puneți o intenție conștientă și să vă verificați dacă asta se întâmplă.

Dimineața, la baie, vă rog să o scrieți undeva și să nu uitați să practicați jocul intenției conștiente.

Exemple:

Ești un vultur

Imaginează-ți că ești un vultur și poți zbura.

Încet, încet îți iei zborul și începi să vezi casa unde locuiești, apoi cartierul în care locuiești, apoi orașul tău, apoi ajungi la nori și te pierzi în nori.

La final te ridici deasupra norilor și zbori pierzându-te în măreția Universului.

Rămâi în această stare întreaga zi.

Ești viață

Curgi prin tot și toate, ești energia vieții și ești peste tot.

Ești infinit și nimic în același timp. Universul tot se mișcă datorită ție și tot ceea ce trebuie să faci este să fii.

Viața este în tine și conectându-te cu tine însuți te conectezi cu întreaga energie a Universului. Cu Universul însuși.

Rămâi în această stare întreaga zi.

Ești recunoștință

Ești recunoscător pentru viață și pentru familia minunată pe care o ai.

Te bucuri de ea și îi mulțumești lui Dumnezeu pentru ea.

Simți recunoștința cum se plimbă prin corpul tău și asta te împlinește.

Las-o să fie pentru întreaga zi.

Activitatea 2.3.2 Completează acest puzzle – Bucuria

Avem următoarele emoții:

încântare, bucurie, plăcere, entuziasm, extaz, uimire, compasiune, amuzament, pace, ușurare, satisfacție, mulțumire, fericire.

În partea de jos avem o stare formată din 7 emoții ce au intensitate asemănătoare.

În partea de sus, avem cel puțin 7 emoții ce au intensitate diferită, de la puțin intens la foarte intens.

Provocarea constă în a așeza emoțiile pe rând: copilul așa cum le simte, apoi părintele.

Povestea – Vlăstarul – Intenții pozitive

– Bună dimineața, dragi prieteni!

– Bună dimineața, Scânteiuță!

– Sunteți gata pentru o nouă aventură? Azi aș vrea să vorbim despre visele voastre cele mai de preț. Mai precis aș vrea să îmi spuneți ce doriți, ce visați să deveniți când veți fi mari. Vom lua fiecare vis în parte și îl vom povesti. Vom învăța împreună cum se construiesc visele și cum își ia zborul.

– Eu vreau să mă fac pilot!

– Eu vreau să mă fac astronom!

– Eu vreau să mă fac profesor ca tine, Scânteiuță!

– Și eu!

– Și eu!

– Eu vreau să mă fac dansator, dar mama zice că e o prostie. Zice că ar trebui să mă fac medic ca tata, zise Mateo și își lăsă privirea în jos. Poate că are dreptate, tata salvează vieți și este un om important, dar mie îmi place foarte mult să dansez. Acolo sunt eu cel mai aproape de inima mea.

– Eu vă propun să ascultăm mai întâi o poveste și apoi veți avea toți ocazia să vă prezentați alegerea. Vom discuta fiecare alegere. Ele sunt foarte importante pentru noi toți. Sunteți de acord?

– DAAAAA!

Era o zi verde de primăvară. Pădurea era plină de flori, de zumzet de albine și ciripit de făpturi înaripate. Scânteiuță era fascinat de acest spectacol. Era o simfonie, o odă închinată vieții însăși. Stătea lângă Tibu și îi povestea câte în lună și în stele, dar mai ales în sufletul lui. Astăzi îi povestea despre toate pasiunile lui și despre cât de greu îi era totuși să aleagă una care sa-i devină meserie în viitor.

– Știi Tibu, îmi place pădurea și natura, aș putea să mă fac pădurar. Îmi place marea, pe care am descoperit-o împreună cu bunicul, aș putea să mă fac navigator, sau pescar, sau biolog marin. Îmi plac animalele și m-aș putea face medic veterinar, ca mama. Îmi doresc să devin profesor, dar dacă îmi vor lipsi toate acestea? Și mai e și tata… care crede că voi fi un avocat de carieră ca el. Trebuie să mă ajuți, trebuie să-l conving pe tata că nu voi putea fi niciodată avocat. Cred că dacă m-ar iubi mai mult m-ar înțelege, dar el este tot timpul plecat.

– Scânteiuță, hai mai întâi să-ți spun un secret: toți părinții își iubesc copiii, doar că, uneori, intențiile lor deși sunt bune și se nasc din iubire, îi pot răni pe copii.

– Hmmm… cum vine asta? Dacă vin din iubire, de ce fac rău?

– Pentru că nu toți avem aceleași convingeri, aceleași dorințe, aceleași nevoi, aceleași vise. Am pățit-o și eu…

– Tu, înțeleptul Tibu? Cum așa?

– Vezi stejarul acela tânăr din luminiș?

– Da, ce este cu el?

– Este fiul meu.

– Da, este frumos și drept și are o coronă impresionantă. L-ai crescut foarte bine. Nu văd cu ce ai greșit!?

– Când era doar un vlăstar răsărit lângă mine aici, eram tare fericit să-l ajut, să-l hrănesc cum se cuvine din rădăcinile mele. Îl vedeam crescând sub ochii mei până într-o zi când…

– Ha, nu-mi spune că s-a smuls din rădăcini și a fugit de acasă?

– Da, acum îmi vine și mie să râd de mine Scânteiuță, mă credeam atotștiutor. Într-o zi a venit pădurarul și l-a scos și l-a plantat acolo. Am fost devastat. Eram convins că nu putea supraviețui fără mine. Mai că nu îmi mai venea să înmuguresc în primăvara aceea. El mi-a zis că va fi bine. Mi-a zis că vom fi mai bine amândoi, dar eu nu înțelegeam atunci. M-a supărat și mai rău faptul că el era fericit cu această schimbare. Dar în ziua în care l-am văzut înflorit în soare, cu brațele deschise spre cer și plin de viață am înțeles totul.

– Greu de crezut că ai făcut tu așa ceva. Tu le știi pe toate.

– Scânteiuță, să nu uiți, niciodată nu le vei ști pe toate. Tot timpul mai avem ceva de învățat. Trebuie să ne păstrăm mereu mintea deschisă către noi orizonturi. Și da, și părinții au de învățat o mulțime de lucruri de la copiii lor. Dacă fiul meu rămânea lângă mine ar fi avut crengile mai strâmbe, coroana lui nu s-ar fi putut niciodată dezvolta la fel de armonios la umbra mea. Soarele ar fi ajuns prea puțin la el. Ar fi supraviețuit, ar fi fost în siguranță, dar nu și-ar fi atins niciodată adevăratul potențial. Îl iubeam prea mult și intenția mea de a-l proteja venea din inima mea, dar am înțeles și acceptat cu greu că îi va fi bine, mult mai bine, urmându-și propriul drum. Îmi era teamă că prima furtună îi va distruge rădăcinile fragile, dar nu a făcut decăt să le întărească.

– Credeam că e mai simplu să fii copac. Tibu, ești un tată minunat și sunt convins că și al meu este la fel. Îți mulțumesc că m-ai făcut să înțeleg. Chiar acum o să merg și o să-i scriu o poveste despre vlăstarii care nu pot crește la umbra altor copaci la fel de bine ca într-un luminiș al lor.

În acea zi Scânteiuță și tatăl său s-au văzut într-o nouă lumină unul pe celălalt. O poveste ajunsese direct la inima tatălui și o deschisese spre a înțelege și a-l sprijini pe Scânteiuță să-și urmeze visul de a deveni profesor.

– Scânteiuță, eu cred că tatăl tău este mândru de tine, ca și Tibu de fiul lui. Chiar și mai și, pentru că tu ești și cel mai bun avocat, zise Aimee.

– Cum așa Aimee?

– Păi, tu ești în lumea oamenilor avocatul celor care nu cuvântă, al tuturor vietăților.

Scânteiuță zâmbi și inima îi dansa. Era mândru de vlăstarii lui.