Ziua 2 – Comunicarea emoțională

TEORIE – pentru părinți


De reținut – Comunicarea emoțională

  • Emoțiile sunt energie și putem transmite emoțiile și gândurile noastre către o persoană prin însăși această energie;
  • Noi reușim să comunicăm emoțional chiar dacă cealaltă persoană se află la o distanță considerabilă de noi;
  • Atunci când nu ne dăm seama de acest lucru, nu o facem pentru că mintea are nevoie de certitudine pentru a așeza un concept;
  • În schimb neuronii oglindă ne spun foarte clar ce simte cealaltă persoană;
  • Avem tot ce avem nevoie în noi pentru a ne înțelege emoțiile și anume: intuiția;
  • Iar copiii simt această energie subtilă, această intuiție, motiv pentru care pot reacționa diferit: fie să se îndepărteze de noi, fie să fie atrași de noi;
  • Copiii ne arată foarte clar cum să avem încredere în intuiție;
  • Emoțiile sunt cele care ne construiesc cap-coadă motivația, adică de ce-ul nostru, intențiile noastre conștiente și inconștiente;
  • Ori de câte ori suntem în emoții, noi comunicăm emoțional;
  • Însă când învățăm să ne dezvoltăm această abilitate, nu ne mai confunda cu emoțiile noastre.

!!! Poziționarea potrivită este aceea de a ne uita la copii și de a fi noi în plin proces de învățare, pentru că ei deja fac asta și au încredere în această energie subtilă care nu a fost „acoperită” de gândirea rațională.

Video copii


Activitate – Să „citim” emoții

Ori de câte ori comunicăm cu ceilalți, motivul pentru care facem ceea ce facem ascunde cel puțin o emoție în spate, iar această emoție o putem înțelege dacă observăm cum acestea sunt puse în practică.

Adică să înțelegem manifestarea comportamentului de la o simplă emoție la programul comportamental.

Evident că acest drum pare greu de observat, dar nu este absolut deloc așa, este nevoie doar de practică. Iar copiii au bucuria jocului și, în concluzie, a practicării dacă există o provocare în ceea ce fac.

Așa că te invit la următoarea provocare. Identificați cât mai multe emoții în acest video în care Maui îi cântă Moanei:

https://www.youtube.com/watch?v=79DijItQXMM

Și te rog să i le atribui fiecăruia în parte.

Maui:

Moana:

Eu le înșirui pe toate, dar vă recomand să nu trageți cu ochiul până nu le înșiruiți voi primii: bucurie, fericire, surpriză, uimire, încrâncenare, fericire, recunoștință, amuzament, încântare, încredere, înverșunare, supărare, iritare, mândrie, aroganță.

Povestea – Floarea

O nouă zi începea în minunatul tărâm al cunoașterii vegheat de profesorul Scânteiuță. Azi era o zi specială. Toți copiii aduseseră câte o prăjitură făcută în casă pentru târgul de primăvară. Acesta se organiza în curtea școlii, iar banii strânși din vănzarea produselor urmau să fie folosiți într-un proiect ales de elevi. Toți erau mândri că puteau participa direct la realizarea unui lucru atât de important. Fiecare, prin forțele proprii, punea o cărămidă la înfăptuirea unui obiectiv comun. Era magia pe care copiii o descopereau în forța unei comunități care lucrează împreună.

–         Bună dimineața, dragi prieteni!

–         Bună dimineața, Scânteiuță!

–         Sunteți pregătiți pentru târg?

–         Daaa!!

–         Haideți să vedem ce produse avem, să stabilim împreună prețul fiecăruia și să pregătim etichetele.

Copiii erau tare bucuroși și nerăbdători să pornească în această nouă misiune. Clasa era un zumzet de veselie și voie bună. Scânteiuță observă ca Alice era cam tristă și bănuia care este motivul, așa că merse să stea de vorbă cu ea.

–         Hei Alice, ce faci? Vorbeai cumva cu Araminta sau mi se pare mie?

–         Mă mir că mă mai observă cineva! Sincer nu am chef de niciun târg și nici de vorbă. Aș vrea să dispar puțin, măcar o săptămână. Așa poate mama și-ar aminti că exist și eu. De când a apărut fratele meu eu nu mai sunt importantă, parcă nici nu mă mai aude uneori! Din cauza asta eu nu am adus nicio prăjitură azi. Mi-a făcut de dimineață o amărâtă de limonadă, atâta dragoste a mai avut ea pentru mine azi.

–         Hmm… cred că  Alice nu mă aude prea bine. Sunt convins că niște emoții nebăgate în seamă stau acum de vorbă cu mine, dar ele știu că noi suntem magici? Hai să le spunem o poveste, poate le îmblânzim un pic și astfel o aduc pe Alice înapoi, vrei?

–         Dacă tu zici, fie. Oricum nu am altceva mai interesant de făcut. Eu nu am de gând să merg la târg cu limonada, e ca și cum aș striga în gura mare că mamei nu-i pasă de mine. E de ajuns că știu eu. Te ascult.

Scânteiuță avusese o zi tare ciudată azi la școală. Ora de istorie fusese un dezastru total pentru întreaga clasă. Profesorul venise la oră un pic mai târziu și era foarte nervos. După ce îi certase zdravăn pentru faptul că făceau gălăgie, deși nu era mai mare ca de obicei când acesta intrase în clasă, începuse să îi asculte. Doar că fiecare elev care ajungea în fața clasei era mai întâi anlizat și etichetat în funcție de felul în care era îmbrăcat și aspectul tunsorii. Profesorul îi lua peste picior pe fiecare în parte. Clasa era amuțită. Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă. Până la sfârșitul orelor din acea zi Scânteiuță aflase că fiul profesorului, care intrase într-un anturaj mai dubios, fusese surprins de poliție în timp ce distrugea un loc de joacă pentru copii. Cum nu putea să înțeleagă de unul singur ce se întâmplase, Scânteiuță se duse să stea de vorbă cu Tibu.

–         Tibu, eu înțeleg că profesorul era supărat pentru ceea ce se întâmplase, dar de ce trebuia să se poarte așa de ciudat cu noi?

–         Vezi tu Scânteiuță, atunci când inteligența emoțională nu este bine dezvoltată, oamenii se confundă cu emoțiile lor și atunci când o emoție puternică îi ia prin surpridere, ei devin una cu ea și tot ceea ce ei comunică este legat de acea emoție. Atunci nu mai sunt ei cei care comunică, este emoția lor. Ea preia controlul asupra comportamentului acestora.

–         Adică nu mai sunt ei?

–         Exact. Este ca și cum o floare și-ar schimba înfățișarea în funcție de vreme și s-ar transforma pe rând în ploaie, vânt, soare, furtună și alte fenomene. Dar floarea știe că toate acestea vin și pleacă și ea trebuie să rămână neschimbată. Se bucură de cele care îi plac și celor cărora nu-i plac prea tare învață să le răspundă corespunzător naturii ei. Dacă e floare care iubește ploaia se va deschide puternic atunci când plouă. Dacă e o floare căreia îi place răcoarea, va înflori mai degrabă noaptea. Ea nu se va sfii să facă asta. Va înflori pentru că așa simte că-i este menirea, indiferent de ceea ce fac florile din jur sau de câți vor fi dispuși să-și alunge somnul ca să o vadă sau să îi simtă mirosul.

–         Adică noi trebuie să fim mereu precum florile. Indiferent dacă suntem bucuroși, triști, îngrijorați sau fericiți nu trebuie să ne confundăm cu emoțiile noastre și trebuie să continuăm să ne păstrăm esența, să continuăm să oferim celorlalți parfumul ființei noastre.

–         Da Scânteiuță, de căte ori o emoție încearcă să preia controlul, imaginează-ți că ești o floare și așa trebuie să rămâi. Observă emoția, dar nu o lăsa să-ți contoleze comportamentul. Așa vei reuși în orice situație să păstrezi legătura cu adâncul ființei tale și să comunici cu oamenii în același mod, indiferent de ceea ce ți se întâmplă. Astfel, tu vei fi mereu același și cei din jurul tău vor învăța să facă același lucru.

–         Mulțumesc ,Tibu! Am să merg și am să-i sciu o scrisoare profesorului de istorie. Îmi dai voie să-i spun despre flori?

–         Chiar te rog, Scânteiuță! Și nu uita, oricum va reacționa profesorul, tu continuă să-ți răspândești parfumul, este minunat!

Alice zâmbea fâstâcit.

–         Aha, bine ai revenit Alice! Acum ești gata să-mi povestești ce se întâmplă?

–         Da, mi-e foarte greu să trec peste unele lucruri. De când a apărut fratele meu, mama nu mai are timp pentru mine la fel ca înainte.

–         Înțeleg că sunt niște schimbări care îți produc emoții noi, dar eu sunt aici să te ajut oricând vei avea nevoie. Important este ca tu să nu uiți niciodată  care este parfumul tău.

–         Mulțumesc, Scânteiuță, că mă ajuți să nu îl uit!

Alice fu foarte bucuroasă să constate că limonada ei se vânduse foarte repede. Fiind foarte multe prăjituri, oamenilor li se făcuse sete și limonada fusese o adevărată atracție. Alice înțelese că dragostea mamei poate avea uneori și gust de limonadă.