Ziua 3 – Cei cinci pași

TEORIE – pentru părinți


De reținut – Cei cinci pași

  • Primul lucru care se declanșează în noi este intenția;
  • Intenția declanșează o proiecție care mintea noastră începe să o deruleze sub formă de imagini despre cum se va desfășura acțiunea;
  • Proiecțiile creează așteptări referitoare la ce vom primi în momentul în care demarăm acțiunea, adică recompensa;
  • Fiecare proiecție naște cel puțin o emoție, emoție care generează gând;
  • Astfel începe dansul emoție-gând, care creează așteptarea, apoi recompensa și acțiunea;
  • Recompensa este o nevoie emoțională nesatisfăcută;
  • Toate nevoile se nasc din nevoia de iubire;
  • Când înțelegem aceste nevoi, ne putem anula recompensa și putem începe să ne construim reziliența;
  • Reziliența este capacitatea noastră de a amâna recompensa;
  • Iar viața se măsoară în proiecte finalizate și livrate;
  • Motivul pentru care procrastinăm, pentru care amânăm să nu ducem proiectele la capăt se întâmplă pentru că nu avem reziliență, efect al abilității înțelegerii emoțiilor.

!!! Cei 5 pași: intenție, proiecție, așteptare, acțiune, recompensă

Video copii


Activitate – Cei cinci pași

Ori de câte ori facem ceva, mintea noastră se mișcă incredibil de repede și construiește acțiunile noastre după același model pe care îl putem observa dacă înțelegem cum să ne uităm.

Avem intenții, proiecții, așteptări, acțiuni și recompense.

Să îți dau un exemplu: dacă vrei să bei apă, te vei duce să îți iei sticla cu apă și vei bea apă.

Asta este acțiunea simplă și ceea ce observăm noi, dar dincolo de acțiunea aceasta se întâmplă ca acești cinci pași de mai devreme să se manifeste incredibil de rapid mai tot timpul în mintea noastră.

Prima dată apare o intenție de sete care apare sub forma unei dorințe ce îți este dată de corpul fizic și asta se întâmplă inconștient.

Intenția de sete, despre care spuneam mai devreme, este declanșată instinctual de corpul fizic fără ca partea conștientă să fie implicată.

Intenția inconștientă va declanșa proiecția care presupune imaginile din mintea noastră cu acțiunea în sine.

Proiectăm ce urmează să facem, unde găsim sticla de apă, drumul, acțiunea în sine.

Iar în proiecție apare și așteptarea sub forma avantajului pe care îl vom obține în urma acțiunii în sine și în situația dată ne vom astâmpăra setea.

Așa că așteptarea vine cu emoție și implică emoția care declanșează acțiunea în sine.

Acțiunea presupune să luăm sticla respectivă de apă și să bem apă.

Apoi, apare recompensa pentru că ne-am astâmpărat setea.

Să recapitulăm: avem o intenție inconștientă care declanșează o proiecție, apoi o așteptare, apoi urmează acțiunea care ne oferă o recompensă.

Acum să luăm un alt exemplu în care este implicată o intenție conștientă.

De exemplu o jucărie nouă – un set Lego.

Prima dată apare intenția conștientă sub forma unei dorințe care produce proiecții și așteptări sub forma unor plăceri. Și astfel începe acțiunea de a convinge părinții să ne cumpere acele jucării, sperând la recompensa de a ne juca cu setul cel nou.

Pe mai departe urmează o provocare în care te rog să identifici întocmai cei cinci pași pe care noi îi facem ori de câte ori trecem la acțiune.

Eu îți spun acțiunea și tu gândește-te la cum a interpretat mintea noastră din perspectiva celor cinci pași.

Povestea – Matilda – Cei cinci pași

Scânteiuță și prietenii lui se pregăteau pentru o nouă zi magică petrecută împreună. Astăzi se hotărâseră se picteze. De fiecare dată, în ultima oră, făceau ceva ce își dorea majoritatea clasei. Se făceau propuneri și se vota. Activitatea cu cele mai multe voturi era cea câștigătoare. Cu toate acestea, Scânteiuță avea grijă să își noteze mereu toate propunerile copiilor, astfel încât să le poată strecura de-a lungul săptămânii următoare în activitățile din primele ore. Își dorea ca toți copiii să aibă parte de cel puțin o oră în care să-și urmeze orice chemare rătăcită care putea oricând să se transforme într-o pasiune. Profesorul știa că de obicei activitățile liber alese de copii duceau inevitabil și la discuții despre împărăția sufeltului și a emoțiilor, atăt de dragă lui.

–         Ei bine dragilor, se pare că azi vom picta. Am hotărât să pictăm un copac. Vă las aici un model. Știți ce aveți de făcut?

–         Da!!!!

–         Andrei, poți să dai drumul la muzică, te rog și haideți să dansăm cu imaginația! Spor la lucru!

Copiii începură să picteze, fiecare după pricepere și imaginație.

–         Domnule profesor, o să ne dați și note? întrebă Matilda, eleva cea nouă. Aceasta se mutase recent în oraș și fusese înscrisă în clasa lui Scânteiuță. Era prima zi la școala aceasta și nu știa care era procedura. Nimic nu părea să fie ca la școala unde învățase până acum. Nici măcar la desen. Deși profesorul le dăduse un model, Matilda constatase că aproape niciun elev nu îl respecta, așa cum își imagina ea că ar fi trebuit. Așa se întâmpla la vechea ei școală. Li se dădea un model iar notele cele mai mari le luau elevii care reușeau să respecte modelul întocmai.

–         La un moment dat o să punem și note Matilda, dar nu acestea sunt esențiale.

Auzind una ca asta, Matildei nu îi veni să creadă și se uită uimită la profesor.

–         Adică noi muncim pentru nimic?

–         Mai întâi de toate aș vrea să te rog, dacă nu te deranjază, să îmi spui pe nume. Noi aici suntem cu toții prieteni și învațăm unii de la ceilalți.

–         Mă așteptam la cu totul altceva domnu… îîîî Scânteiuță.

–         Înțeleg Matilda, la noi lucrurile stau puțin diferit. Recompensele la noi nu sunt reprezentate de note, ci de bucuria de a învăța și de a experimenta lucrurile împreună, de a vedea lumea așa cum o vede fiecare în felul lui unic.

–         Noi aici învățăm să fim magici! zise Mia. Despre cum să descoperim magia din noi. Știi, Matilda, că și tu ești magică dar nu ai aflat încă. Nu ți-a spus nimeni?

–         Eu știu că la școală mergi să înveți și cine are cele mai mari note este cel mai bun. Așa că vreau să știu cum trebuie să desenez ca să iau notă mare. Văd că mai nimeni nu respectă modelul.

–         De ce sunt importante notele pentru tine, Matilda? întrebă Scânteiuță

–         Păi altfel cum le demonstrez eu părinților că învăț? Ei mă iubesc și au încredere în mine. Nu vreau să-i dezamăgesc.

–         Vedeți copii, cam așa se întâmplă cu emoțiile ce stau la baza comportamentului nostru. Și dacă vom învăța cum funcționează vom putea oricând să îl controlăm și să îl schimbăm cum dorim. Noi avem intenții venite din emoțiile noastre. Apoi facem proiecții și avem așteptări despre cum și ce ar trebui să se întâmple. Trecem la acțiune, care va fi strâns legată de recompensa primită. Recompensa nu va fi altceva decât satisfacerea unei nevoi emoționale. Luând exemplu tău, Matilda, noi încercăm să învățăm să nu mai proiectăm ce trebuie să se întămple la școală și cum. Renunțând la proiecții și așteptări ne dăm voie să învățăm mai ușor, să ne bucurăm în timp ce învățăm și să ne putem adapta tot timpul la situații noi. Neavând un drum care trebuie obligatoriu urmat putem găsi mereu cărări senzaționale pe care nu le-am fi putut descoperi, dacă lăsam mintea să ne conducă doar pe drumul care trebuie.

–         Adică pot să iau note mari făcând lucruri care îmi plac? Adică eu pot să desenez copacul acesta pe un fundal lila, pentru ca așa l-aș vedea eu și să iau o notă mare??

–         Pentru început este bine și așa. În curând o să înțelegi și faptul că notele nu sunt atât de importante și vei ajunge să uiți de ele.

–         Sigur ăsta nu este vreun test de adaptare sau ceva? Nu aș vrea să iau o notă mică…

Copiii începură să rîdă în hohote. Scânteiuță zâmbi și își aminti de prima oră de desen și de faimoasa notă de șase pe care o încasase pentru că nu respectase modelul. Cu toate că luase o notă mică, părinții nu îl certaseră aflând motivul pentru care fusese depunctat. Un gând plin de recunoștință se îndreptă spre Univers pentru minunații lui părinți. Își aminti vorbele mamei: Copiii învață și cresc frumos atunci când sunt iubiți, nu atunci când sunt certați.