Ziua 3 – Igiena emoțională
- Reprezintă antrenamentul nostru zilnic cu emoțiile noastre;
- Comportamentul nostru are 2 extreme:
- „creierul de maimuță” – persoana nu își înțelege comportamentul, modul în care funcționează și reacționează este mai mereu instinctual;
- persoana care își exprimă potențialul său uman – adică persoana care își înțelege comportamentul, înțelege cum funcționează, își așează emoțiile.
- O persoană care se lasă condusă de instincte:
– are blocaje emoționale;
– are stări schimbătoare;
– are un comportament imprevizibil;
– emoția dominantă este cea de frică;
– are uneori o stare de agresivitate latentă;
– nu are încredere în propria persoană;
– manipulează ori de câte ori vrea ceva.
- O persoană ce-și exprimă potențialul:
– are o stare de armonie;
– se bucură de viață;
– are un comportament constructiv;
– caută mai tot timpul partea constructivă a lucrurilor;
– emoția dominantă este cea de acceptare, iubire;
– se exprimă cu blândețe;
– are încredere în propria persoană și implicit și în ceilalți.
- Pentru a avea o igienă emoțională corespunzătoare:
– este necesar să ne observăm comportamentul;
– să ne observăm emoțiile și să nu ne confundăm cu acestea;
– să ne uităm la cauză astfel încât să înțelegem de ce s-a născut emoția respectivă și care este motivul pentru care se tot repetă;
– să nu mai luăm emoțiile atât de în serios, pentru că nu suntem totuna cu ele și să începem să ne jucăm cu ele, adică să construim trăiri;
– să înțelegem de unde vin și de ce se manifestă în corpul nostru emoțional;
– să ne ascultăm dialogul interior;
– totul practicat până ce devine un obicei pe care dacă îl practicăm zi de zi se întâmplă să-l dăm mai departe copiilor fără niciun efort, ci pur și simplu natural.
Uite un exercițiu de zi cu zi pe care îl putem face ori de câte ori simțim emoții!
Păi simțim tot timpul, așa că acest exercițiu ar trebui să îl facem tot timpul.
Oricum până acum asta am făcut, ne-am pregătit pentru acest exercițiu ce dacă îl facem, emoțiile noastre ne vor ajuta chiar și atunci când simțim frică, supărare, tristețe sau furie.
Ce avem de făcut:
Să ne consturim o practică zilnică din aceste întrebări ce ți le voi arăta într-un exemplu din viața lui Scânteiuță, desigur.
Și să vă adresații întrebările unul altuia pe parcursul unei zile cel puțin.
Text preluat din povestea Un om serios de Alexandra Horăscu:
Unul din bulgării bucuriei din curtea școlii ajunsese în stradă și aterizase fix în cafeaua unui trecător serios. Evident că o parte din licoarea din pahar ajunsese pe fața domnului, fapt care îi răsturnase și paharul furiei ascuns în cotloanele ființei lui. Copiii se urcară repede pe gard să vadă ce se întămplase atât de grav încăt să-l facă pe respectivul să strige atât de tare.
– Aha!!Deci voi erați infractorii. Asta învățați voi la școală? Unde vă este profesorul? Trebuie neapărat să afle cee ace ați făcut. Această faptă nu poate rămâne nepedepsită! Zise domnul cel serios și intră în curtea școlii.
Iar acum vom înșirui o serie de întrebări pe care domnul cel serios ar putea să și le pună în situații ca cea de mai sus:
Oare ceea ce fac eu acum, de unde izvorăște?
Ce emoții simt acum de am astfel de gânduri?
Aceste emoții îmi afectează gândurile și acțiunile?
Ceea ce simt atât de intens m-a determinat să am o asemenea reacție?
Oare eu sunt totuna cu aceste emoții?
Dacă nu le-aș lua atât de în serios, oare aș putea să râd de ele?
Din ce s-au născut aceste emoții, din iubire sau frică?
Ce intenție se ascunde în spatele faptului că interpretez și judec această joacă a copiilor?
Oare ce cuvinte mi-am spus în dialogul interior de am reacționat așa?
Reacția mea era datorată interpretării, judecării, etichetării, neînțelegerii emoțiilor, așa că e cazul să îmi antrenez emoțiile!
Dacă întrebările toate de mai sus ar fi fost puse la momentul potrivit, totul s-ar fi întâmplat doar în mintea domnului serios, nicidecum în gura mare așa cum s-a întâmplat.
Ei, acum îți dau o serie de întrebări pentru a-ți antrena emoțiile și a nu ajunge să interpretezi emoții izvorâte din frică, să judeci și să lași nemulțumirea să te cuprindă în detrimentul bucuriei și magiei acestei vieți atât de frumoase și minunate.
După cum urmează:
Îmi observ comportamentul acum și aici?
Gândurile acestea izvorăsc din ce emoții?
Emoțiile izvorăsc din frică sau iubire?
Astăzi m-am jucat cu emoțiile, mi-am pus vreo intenție conștientă?
Îmi înțeleg intenția ce generează totul?
Eu sunt această viață și viața se exprimă prin iubire, asta exprim și Eu acum?
Te rog frumos să îți pui aceste întrebări ori de câte ori ai ocazia și fă din antrenamentul tău emoțional un obicei de zi cu zi!
Scânteiuță ajunse la Tibu și își aranjă culcușul de frunze. Avea o mare nelămurire și venise la bunul lui prieten să-l ajute să elucideze misterul. Își petrecuse acest sfârșit de săptămână împreună cu verișoara lui mai mică. Printre nenumăratele activități pe care le făcuseră împreună fusese și recitarea de poezii. Scânteiuță rămăsese cu gândul la una din poeziile spuse de micuța Maria.
– Tibu, vreau să-ți spun o poezie. Să vezi ce grozăvie de poezie am învățat. Te rog să nu mă întrerupi:
Sanda spală la covată
Și e tare suparată
Că păpușa ei cea mică
Murdărește fără frică
Că păpușa ei cea mică
Murdărește fără frică.
Rochițe și șorțulețe
Am s-o bat să se dezvețe
Na, na, uite-așa, bat eu păpușica mea,
Na, na, uite-așa, bat eu păpușica mea.
Dar un pui de rândunică
S-a-ndurat de păpușică
Și i-a spus încetișor
N-o mai bate Săndișor
Și i-a spus încetișor
N-o mai bate Săndișor.
– Spune și tu Tibu, ce părere ai? Asta e poezie pentru copii de grădiniță? Ce să învețe din ea? Chiar dacă rândunica încearcă să salveze situația, crezi că va reuși?
– Tibu zâmbi. Înțeleg Scânteiuță că tu nu prea înțelegi sensul acestei poezii, dar din păcate sunt mulți care gândesc că educația prin folosirea violenței este o metodă bună. Până nu demult folosirea forței brute pentru impunerea voinței unei părți era folosită la scară largă. Creierul de maimuță, cândva necesar pentru supaviețuirea speciei, a lăsat urme adânci în conștiința colectivă a oamenilor și din păcate încă o face.
– Creierul de maimuță??? Cum adică Tibu? Ce este și unde se află?
– Creierul de maimuță este o parte care se regăsește în toți oamenii. Cândva era cel care dicta direcția de acțiune a speciei umane, dar evoluția acesteia l-a depășit și astfel a apărut un strat nou, neocortexul sau creierul de om.
– Huh! M-am mai liniștit, dar nu chiar de tot. Adică vrei să spui că în oameni încă există un creier de maimuță? Și cum facem să-l neutralizăm?
– Vezi tu dragul meu prieten, creierul de maimuță nu este neapărat un lucru rău. Dacă te împrietenești cu el viața ta poate fi minunată, dacă lași maimuța la conducere viața ta va arăta mai degrabă ca o junglă.
– Adică trebuie să învățăm și să fim conștienți de maimuțica noastră și să nu o lăsăm pe ea să își facă de cap?
– Da. Trebuie să mai întâi să o observăm și apoi să îi spunem noi ei ce să facă și cum să facă. Adică trebuie să avem grijă de ea, să o ascultăm și să o educăm. Oamenii au educat maimuța din ei dar din păcate mai mult pe cea exterioară. Cea dinăuntru a rămas captivă și neînțeleasă și era de așteptat să își ceară dreptul, nu crezi?
– Cred că încep să înțeleg. Și cred că am și prins-o de câteva ori în acțiune. Si știi ce am observat? Ea se trezește cel mai repede atunci când întâlnește alte maimuțe. Atunci când un coleg mi-a tăiat intenționat calea la concursul de biciclete maimuțica mea ar fi vrut să facă și ea la fel, ba chiar să-i zică vreo două sau să-i dea un șut în fund, dar eu nu i-am dat voie. Și când Maria, verișoara mea, mi-a luat ultimul biscuite din pachetul meu, maimuțica mea iar voia să facă scandal. Ea era, nu?
– Exact. Aceste situații sunt clar unele în care maimuțica încearcă să-și facă dreptate în singurul fel pe care îl cunoaște. Nu trebuie însă să o certăm. Cu căt o observăm mai des și îi indicăm direcția corectă cu atât ea va învăța că există și o altă cale de a rezolva orice situație.
– Și cu căt educăm mai multe maimuțici cu atât lumea se va schimba în bine. Așa-i Tibu?
– Da, Scânteiuță. Tu ești unul dintre aceia care au descoperit existența maimuței și ai învățat-o multe lucruri. De aceea această poezie te-a nedumerit. Ți s-a părut nepotrivită pentru un copil deoarece vorbește despre un comportament total greșit. Felul în care Sanda alege să-și manifeste emoțiile are legătură mai degrabă cu maimuțica. Este probabil o poezie mai veche. După cum vezi însă, gândul cel bun ia forma rândunicii și încearcă să-i atragă atenția fetiței că nu este bine să-și bată păpușica. Este totuși un început, o urmă de speranță. Eu cred că o poți folosi ca să-i explici Mariei ceea ce tocmai ai descoperit. Ea a învățat poezia probabil de la cineva care a trait în lumea veche. În lumea nouă ea poate căpăta un nou sens. Așa cum Sanda nu mai spală la covată în ziua de azi, poate chiar nici nu mai știe ce este aceasta, nici educația prin folosirea violenței nu mai este o soluție. Nu trebuie să negăm trecutul. Îl putem înțelege și putem învăța din el. Îl putem astfel folosi ca pe o fundație solidă a unui viitor mai luminos.
– ––
Profesorul Scânteiuță le vorbea săptămâna aceasta prietenilor lui despre gestionarea emoțiilor și creierul de maimuță. Își amintise de o poezie veche așa că începu ora citindu-le poezia.
– Rândunica aceea eram eu! zise ușor revoltată Mia, imediat ce Scânteiuță termină de citit poezia.
