Ziua 7 – Poziționarea față de emoții
- Atunci când învățăm să ne dezvoltăm aceste obiceiuri pozitive: respirația conștientă, meditația și igiena emoțională, vom putea să ne poziționăm ca martori față de propriile noastre emoții;
- Pentru ca acestea să devină palpabile, reflexe, parte din noi, este nevoie de practică zilnică, până când ajung să se manifeste în mod natural;
- Beneficii:
– nu ne mai implicăm în conflict, în starea de stres, lăsând neuronii oglindă să preia stările celorlalți;
– vom alege când și cum să ne implicăm în aceste emoții;
– iar asta presupune maturitate emoțională, asumarea propriului comportament și acceptarea naturii umane;
– astfel, vom ajunge să ne bucurăm de viață indiferent de emoțiile pe care le avem și le trăim.
Un exercițiu simplu și eficient în care să fim martori unor emoții în timp ce acestea se manifiestă.
Uite ce avem de făcut:
Să ne uităm la toate emoțiile ce se nasc în noi în timp ce ne uităm la aceste două scurte filmulețe:
Video 1:
Video 2:
Important:
- nu ne implicăm în emoții
- nu ne confundăm cu acestea
- doar le observăm din postura de martori
Dacă vrei, puteți să reluați exercițiul și să alegeți ce veți face, vă implicați sau nu vă implicați, decizia voastră.
Scânteiuță fugea nebunește și abia aștepta să ajună la Tibu. Ceva neobișnuit se întâmplase cu el, iar copacul magic era cu siguranță cel mai potrivit ca să-i ofere o explicație. Ajunse în sfârșit la umbra ocrotitoare a acestuia. Își sprijini spatele de el și închise ochii. Respirația lui o luase înainte așa că era cazul să o aducă înapoi. Dacă aceasta era prea agitată nu ar fi reușit să-și ordoneze gândurile și să le linștească. Avea nevoie de liniște ca să-l poată auzi pe Tibu. În aproximativ 15 minute în el coborî pacea.
– Măi să fie, devii din ce în ce mai rapid și mai priceput la asta, prietene!
– Uff, ce ușurare Tibu, îmi era teamă că nu am să te mai găsesc. Trebuie neapărat să auzi asta. E așa de ciudat încât nici măcar un copac vorbitor nu știu dacă o să mă creadă!
– Eh, hai încearcă-mă! Ai văzut vreo fantomă? Sau vreo navă spațială?
– Tibu! E serios sau grav sau… nici eu nu mai știu cum este! Cred că îmi pierd mințile!
– E, și-or fi luat și ele o vacanță! Se mai întâmplă. Și unde s-au dus? Ai mâncat cumva ciuperci prin pădure?
– Tibu!… În capul meu mai e cineva!!!
Tibu izbucni în râs așa de tare, încât furnicile cățărate pe el începură să danseze Pinguinul.
– Știu.
– Ce??? Și mie când aveai de gând să îmi spui??
– Acum, când el a apărut, e logic nu? Voiai să-ți vorbesc de cineva pe care nu îl cunoșteai încă? Ar fi fost mai complicat. Cine este? L-ai întrebat?
– Păi… aici e buba. Sunt tot eu sau nu sunt… sau… sunt mai mulți, Tibu!!
– Liniștește-te Scânteiuță și povestește-mi ce s-a întâmplat.
– De azi dimineață m-am trezit într-un fel ciudat. Adică m-am trezit eu și cu mine. Adică un eu care vede tot ce fac eu. Înțelegi ceva?
– Continuă.
– Adică este cineva care observă tot ceea ce fac și simt eu. Mă bucur dar e cineva care vede bucuria mea, mă enervez, dar e cineva care vede asta. Chiar și când m-am înfuriat pe Lilu că mi-a ros caietul era cineva acolo care vedea cum se înfurie.
– Un martor… poate, îi sugeră Tibu.
– EXACT! Asta este cuvântul!
– Da Scânteiuță, ești tot tu. Este Martorul. Este partea din tine care vede și simte tot ceea ce ți se întâmplă. Este acolo dintotdeauna. Toți oamenii îl au, dar sunt prea puțini cei care îl descoperă. Igiena emoțională pe care tu o practici de o bună bucată de timp a făcut posibilă trezirea sau regăsirea acestei părți din tine.
– Adică, nu am înebunit?
– Nu, dimpotrivă! Ai ajuns la esența ființei tale.
– Wow! Acum pot să mă bucur. Și ce face acest martor Tibu?
– Face ceea ce îi spune numele. Datorită lui îi poți acum observa și pe ceilalți făra a te mai confunda cu ei.
– Pe ceilalți eu?
– Da. Eu cel curajos, eu cel fricos, eu cel trist, eu cel furios.
– Și pot să-i controlez, adică el poate, adică Eu…
– Da. Poți vedea, experimenta aceste emoții, trăiri și stări, dar nu vei mai fi totuna cu ele.
– Asta e magie curată! De ce nu o folosesc oamenii? De ce nu ne învață la școală? Dacă școala ar începe cu descoperirea a cine suntem noi, restul ar fi mult mai simplu.
– Poate că într-o zi va veni și ziua aceea. Cu siguranță va veni. Dacă tu exiști este un semn că se poate. Lumea se schimbă cu fiecare dintre noi și cu multă răbdare Scânteiuță. Știu că bucuria pe care tu o regăsești în aceste lucruri atât de simple și la îndemâna oricui ai vrea să o împarți tuturor, dar nu uita, fiecare are ritmul lui. Mergi pe drumul tău și continuă să te bucuri de ceea ce ești și ce faci. Văzând cum îți trăiești bucuria ființei, cei din jur se vor molipsi, vor fi inspirați să-și caute propria lor cale spre împlinire.
– Tibu, cum fac să nu îl pierd, adică să nu mă pierd niciodată în lumea lui Eu sau… cum îi zice?
– Ego. El este cel care are mai multe fețe. EU este mereu același, este martorul tuturor. De pierdut nu ai cum să îl pierzi. Nu este ceva ce tu ai, este ceea ce ești. Ca să fii sigur însă că îl vei auzi mereu, trebuie doar să ai grijă de emoțiile tale, să practici igiena emoțională zilnică.
– Da, respirația conștientă, meditația…
– Și ar mai fi ceva. În fiecare dimineață când te speli pe față uită-te în oglindă și salută-l.
– Îl pot vedea??
– Da. În centrul ochilor tăi vei găsi o luminiță. Este lumina de la fereastra sufletului tău. Cu cât o privești mai des cu atât ea va fi din ce în ce mai puternică.
Tu ai văzut luminița aceea?
