Ziua 3 – Generarea unui tipar emoțional


TEORIE – pentru părinți


De reținut – Generarea unui tipar emoțional

  • Putem genera un tipar emoțional ori de câte ori noi ne dorim 
  • Învățând cum să facem lucrul acesta, putem apoi reuși anularea a celor tipare emoționale inconștient
  • Tiparele emoționale inconștiente sunt de fapt programele comportamentale ce generează intenții inconștiente 
  • Putem genera un tipar emoțional generând o singură emoție puternică, astfel încât aceasta să poată anula cap-coadă ceea ce este inconștient:

– recunoștință, 

– speranță, 

– încredere, 

– smerenie și 

– acceptare.

  • Toate aceste stări sunt izvorâte din iubire 
  • Starea de recunoștință:

„Sunt recunoscător pentru viața care o am”

„Sunt recunoscător pentru familia pe care o am”

Atunci când stăm în starea de recunoștință, totul în interiorul nostru se schimbă.

Recunoștința este o emoție magică, iar atunci când o trăim cu totul, simțim această vibrație universală pe care o putem simți cu toții.

Video copii


Activitate – Convoiul emoțional

Să construim un convoi emoțional.

Dar cum fiecare tren emoțional începe cu o emoție, o să îți dau câteva emoții cu care să te joci și să construiești cel mai lung convoi emoțional din câte există.

Uite emoțiile speciale:

recunoștință, încredere, speranță, smerenie și acceptare.

Fiecare emoție din cele prezentate are darul să întrerupă orice alt tipar emoțional și să deturneze tiparul spre trăirea emoțională dorită de noi.

Ce avem de făcut:

Simplu, să ne mutăm atenția pe una din emoțiile de mai sus și să o lăsăm să fie.

Adică să păstrăm atenția cât mai mult timp pe una din emoțiile de mai sus.

Uite câteva exemple ce te vor ajuta:

„Sunt recunoscător pentru viața asta minunată în care pot observa această magie cum se manifestă!”

„Știu sigur că lumea în care trăiesc va deveni un loc mult mai bun în viitorul apropiat!”

„Accept viața exact așa cum e și nu mă mai împotrivesc ei sub nicio formă!”

„Sunt uimit de maga vieții, de oportunitatea de a simți toate aceste emoțiii, toate aceste întâmplări, toate aceste evenimente ce vin și pleacă zi de zi.”

P.S. Observă toate emoțiile ce survin în urma menținerii atenției a cel puțin cinci minute asupra unei singure emoții dintre cele enumerate mai sus.

Povestea – Ana

Scânteiuță era din nou în vacanță la bunicii marini. Petrecuse o zi minunată pe malul mării. Acum se lăsase seara și el se pregătea de o nouă experiență magică. Se hotărâse în sfârșit să petrecă măcar o parte din noapte pe plajă. Își strănsese lemne și le aranjase pentru un foc de tabără, își luase o păturică și instrumentele de scris. Cine știe ce minunății mai avea să experimenteze care trebuiau neapărat salvate de jocurile memoriei în jurnal. Leon, cățelul lui avea să îi țină companie.

Scânteiuță se întinse și începu să își cerceteze pe rănd cărările care îl conectau cu tot ceea ce era în afara lui ca formă omenească. Fața îi era mângâiată subtil, abia simțit de briza ușoară din seara aceasta. Era ca și pernuța lui Lilu când se alinta își întindea lăbuțele și îi atingea ușor fața. Măinile și tălpile frământau nisipul fin. La suprafață păstra încă amintirea soarelui de peste zi și căldura acestuia. Observă că dacă răscolea nisipul mai adânc acesta devenea din ce în ce mai rece și umed. În adâncuri păstra amintirea întâlnirii cu marea din zilele în care aceasta îl vizita. Aerul salin ce-i pătrundea prin nări dădea o savoare unică respirației. Lăsa marea să-I pătrundă fiecare celulă. Cerul era senin. Luna plină desena o cărare scânteietoare din inima mării până la tărm. Valurile își căutau menirea spunând povestea regăsirii. Scânteiuță se lăsă purtat în brațele lor. Un val de pace și căldură îi umplu sufletul.

–         Bine te-am găsit om drag! Mulțumesc că m-ai chemat în casa sufletului tău!

–         Bine ai venit! Cine ești? Te simt, dar nu reușesc să te văd.

–         Sunt Ana . Oamenii îmi spun în aceste meleaguri Recunoștința. Dacă vrei să mă vezi trebuie doar să-mi dai o formă. Ești liber să alegi.

–         Deci așa se numește ceea ce simt. Hmm…încep să te văd. Ești o libelulă verde crud cu aripi multicolore și cu ochii mari.

–         Mulțumesc pentru aripi! Ce drăguț! Zise Ana și făcu o tură în jurul lui Scânteiuță să-și probeze aripile.

–         Cu plăcere! Ți se potrivesc de minune! Spune-mi te rog de unde vii și ce te aduce aici?

–         Vin din bucuria de a fi. Am ales să îți vorbesc pentru că m-am simțit bine în sufletul tău. Aș vrea să pot veni mereu aici, ai fi de acord să-mi împrumuți un colț din el?

–         Dacă vreau? Aș fi încântat să pot face asta. Ce trebuie să fac?

–         Pentru început este necesar să mă inviți în fiecare zi. Timp de 30 de zile ancorează în inima ta momente, lucruri, ființe și orice altceva pentru care tu simți să mulțumești Universului că ți le-a dăruit. Făcând asta, prin intermediul meu, Universul le va multiplica dăruindu-ți și mai mult.

–         Waw, sună magic!

–         Atunci când eu voi deveni un locatar stabil în inima ta, tu vei primi puterile mele și le vei putea oferi celor din jur. Vei deveni Semănător de Recunoștință.

–         Dar unde ești, iar te-ai ascuns? Aș vrea să te mai văd o dată. Te superi dacă o să-ți desenez portretul în jurnalul meu?

–         Sunt aici, pe capul lui Leon. Aș fi chiar bucuroasă să îmi desenezi portretul. Într-o zi vei avea nevoie de el.

–         Asta chiar că e amuzant. Cum de Leon nu te alungă? Nu te simte? De obicei îl cam enervează zburătoarele.

–         Leon mă simte și mă exprimă adesea. Ai văzut cum își flutură coada când te vede, sau cum se aruncă în valuri alături de tine? Animalele și mai ales câinii, simt și exprimă recunoștința natural.

–         Noi oamenii de ce nu putem face asta? De ce este nevoie de invitație ca tu să ne locuiești inima?

–         A fost o vreme cănd lucrul acesta era natural și la oameni. După ce mintea s-a instalat la conducere a hotărât că recunoștința nu este atât de importantă. Erau prea multe lucruri de făcut. Pentru a depăși barierele minții e nevoie ca oamenii să-și exprime recunoștința o vreme, să o simtă în inimă până se va simți din nou acasă și va deveni naturală.

–         Ana, îți mulțumesc că m-ai vizitat și sunt recunoscător că ai hotărât să locuiești în casa sufletului meu.

–         Tu ai făcut totul Scânteiuță! Zise mica făptură și își luă zborul.

Un fâlfâit de aripi multicolore îi atinsă fața băiatului. Deschise ochii. Leon încerca să-l trezească din visul unei nopți de vară mirosindu-i fața și gâdilându-l precum două aripi multicolore. Era ora cățelului de plimbare și de joacă pe plajă. Mingea de foc dătătoare de viață deschise un ochi către ei. Scânteiuță zâmbi și o invită pe Ana să îi însoțească.