Ziua 5 – Empatia
- Este capacitatea noastră de a ne pune în papucii altei persoane
- Ori de câte ori ne conectăm cu cealaltă persoană și atenția noastră îndreptată spre acea persoană, simțim și înțelegem cealaltă persoană
- Iar acest lucru se întâmplă datorită neuronilor oglindă ce preiau și oglindesc starea celeilalte persoane
- Doar că uneori apar extreme comportamentale
- Atunci când empatizăm prea mult, adică când ne punem prea mult în pielea celeilalte persoane, respectiva persoană poate simți lucrul acesta și va încerca să ne manipuleze prin victimizare
- Sau nu ne pasă și nu ne implicăm în conexiunea cu cealaltă persoană
- Sentimentul nevoii de apartenență se manifestă prin acești neuroni oglindă
- Important este să știm când, cum și în ce fel să empatizăm corect de așa natură încât să nu manipulăm, să nu fim manipulați și nici să nu fim indiferenți
Ei, ne apropiem de finalul acestui program minunat și este necesar să ne formăm o practică zilnică din „joaca” cu emoțiile.
Așa că o să trecem prin toate exercițiile principale de până acum.
Doar că marea diferență este că acum avem informația și ne vom concentra mai mult pe partea practică.
6.5.1 Observatorul
Exercițiul este simplu de pus în practică și nu necesită absolut nimic, doar mutarea atenției pe propriul comportament și să observăm ce se petrece cu noi, cauza pentru care facem ceea ce facem, adică emoțiile noastre și ce fel de gânduri generăm.
Acest proces al observării se întâmplă în prezent și doar în prezent.
Asta presupune că nu interpretăm ceea ce observăm, adică nu alunecăm în trecut interpretând ce am simțit și cum am gândit, ci stăm în prezent fără să dăm ocazia minții să ne scoată din prezent.
Un alt detaliu important, nu judecăm și nu punem etichetă pe ceea ce facem. Adică nu tragem nicio concluzie și nu ne spunem în vreun fel.
Ce avem de făcut:
Să observăm comportamentul nostru și al copilului în timp ce stăm în prezent fără să ieșim din prezent, fără să interpretăm, fără să judecăm și fără să etichetăm.
Cum facem asta:
Prin adresarea unor întrebări:
Ai observat gândul/gândurile?
Oare ce emoții se ascund în spatele gândului/gândurilor?
Provocare:
- Să ne concentrăm tot timpul pe a sta în prezent!
- Să nu interpretăm ceea ce observăm.
- Să nu ne judecăm sau să nu judecăm.
- Să nu ne etichetăm, adică să nu ne spunem în niciun fel.
- Practicați Observatorul tot timpul.
Copilul va prelua cu siguranță această practică.
6.5.2 Harta emoțiilor
După cum probabil îți amintești, toate emoțiile se nasc din cele doua emoții principale: iubirea și frica.
Modul în care acestea se construiesc ține de intențiile ce se nasc din programele noastre.
Emoțiile pozitive sunt cele ce se nasc din iubire și se manifestă fără a fi atinse de frică în drumul lor.
Orice emoție pozitivă este constructivă și orice emoție negativă este menită în a ne arăta ce să facem pentru a schimba o situație de viață.
În concluzie, observarea emoțiilor pozitive ne oferă informația clară că avem o abordare constructivă, pe când cele negative ne îndeamnă să rezolvăm ceva la noi.
Modul util de a le împărți în două categorii emoțiile, ne vor ajuta pentru a diferenția abordarea constructivă de cea în care avem ceva de rezolvat, de învățat sau de acceptat.
Provocare:
- Adăugați fiecare câte 3 emoții în fiecare din cele două părți ale tabelului.
- Identificați în ce parte ar trebui introduse următoarele emoții:
Participant 1: surpriză, milă, prietenie, compasiune, regret.
Participant 2: uimire, ușurare, dispreț, melancolie, preocupare.
Pentru desemnarea numarului 1 sau 2 al celor doi participanți, vă rog să vă jucați – Piatră, hârtie, foarfecă!
3. Discuție deschisă despre rolul iubirii în viața noastră.
4. Discuție deschisă despre rolul fricii în viața noastră.
Prietenii lui Scânteiuțâ se pregăteau de carnaval. Astăzi aveau să se distreze și să învețe într-un cadru mai puțin obișnuit. Fiecare copil urma să se prezinte costumat în supererou și să vorbească despre alegerea lui. Ce anume îi determinase să aleagă un anumit erou și care era puterea lui cea mai aproape de inima micilor învățăcei. Improvizaseră o mică scenă și fiecare urma să-și prezinte favoritul. Batman, Superman, Zâna Măseluță, Peter Pan și mulți alții repetau nerăbdători ceea ce urmau să dezvăluie celorlalți despre ei. Deloc surprinzător printre ei se aflau și Tibu și Pipin și chiar Araminta. Clara purta o pelerină în culorile curcubeului care pornea dintr-o inimă și se termina în alta. Profesorul Scânteiuță era puțin curios așa că o întrebă:
– Mă scuzați că vă deranjez frumoasă domniță, cine sunteți?
– Nu mă deranjați deloc bunule cavaler, eu sunt Potecuță.
– Îmi păreți cunoscută. Ne-am mai întâlnit?
– Bineînțeles! Sunteți unul dintre apărătorii regatului tatălui meu, regatul Sufletului.
– Înțeleg. Dar domnia sa are mai mulți copii.
– Eu sunt cea care veghează poteca ce unește un suflet cu celălalt, oamenii îmi spun Empatia.
– Bine ați venit la balul nostru. Îmi permiteți să deschid petrecerea cu dumneavoastră?
– Desigur.
Scânteiuță urcă pe scenă și începu să spună o poveste.
A fost demult o vreme pe pământ când oamenii nu știau să folosească puterea inimilor. Marele Spirit îi înzestrase cu un organ care purta acest nume dar nu reușea să-i învețe să o folosească la adevărata ei valoare. Oamenii duceau o viață liniștită și aveau toate cele necesare traiului, dar ceva lipsea mereu. Ei nu puteau citi ce se ascundea cu adevărat în inima celui de lângă ei. Erau fiecare ca niște mici universuri închise care străluceau pe același cer, dar care nu își puteau percepe frumusețea unul altuia.
Într-o zi, una din fiicele Marelui Spirit se juca prin Calea Lactee. Văzând cât de frumos era cerul albastru aflat deasupra Pământului se hotărî să-l folosească ca să picteze ceva. Se uită prin prejur și văzu cât de frumoase erau inimile pământenilor, iar apoi văzu frumusețea verdelui și simfonia culorilor din flori. Ea putea să simtă frumusețea tuturor acestor minuni. Își scoase setul de pictură și desenă un curcubeu. Puse în el toată sensibilitatea lumii și le uni într-un sentiment înălțător. Era atâta magie încât se revărsă pe Pământ.
Văzând curcubeul, pământenii recunoscură în el toată frumusețea vieții, iar acel sentiment le deschise inimile tuturor și le uni. O rețea magică se aprinse pe planeta albastră. Se recunoscură în cei de lângă ei și reușiră să-și simtă bucuriile, tristețile, fricile și împlinirile. De acum nu mai erau singuri, erau împeună. Curcubeul deveni calea care unește inimi, iar Empatia, fiica Marelui Spirit fu numită protectoare al acestui drum. Puterea ei fu dăruită pământenilor din prea-plinul Sufletului. De câte ori un pământean își descoperă această putere se naște un curcubeu.
– Ei bine, dragi prieteni, o invit în scenă pe Potecuță sau altfel spus Empatia!
– Mulțumesc Scânteiuță! Astăzi am ales să fiu Potecuță sau Empatia deoarece cred că aceasta este o super putere a oamenilor. Este puterea care ne permite să simțim ceea ce simte cel de lângă noi și să ne conectăm cu adevărat la sufletul acestuia. Bineînțeles, ca să putem face asta trebuie să ne cunoaștem propriile emoții sau alfabetul sufletului. Acestea sunt instrumentele sau culorile cu care putem desena curcubeul sau poteca de la un suflet la altul. Dacă nu le folosim ajungem niște oameni gri cu toate drumurile închise către viața ce zumzăie pretutindeni: în oameni, în ființele necuvântătoare, în fii neclintiți ai pămîntului ce ne dăruiesc verdele. Ca orice superputere empatia nu trebuie nici folosită în exces pentru că se poate întoarce împotriva noastră. Adică ne putem rătăci în ceilalți sau în poveștile lor și astfel nu vom mai cunoaște care sunt emoțiile noastre și care ale celuilalt. Pentru a o folosi cu măsura corectă trebuie doar să ne cunoaștem centrul propriei noastre ființe. Astfel vom simți întotdeauna ce drumuri să deschidem sau să închidem sau când un drum e blocat și de ce.
Voi v-ați descoperit superputerea?

